Nimeni să nu se lenevească a-şi pomeni părinţii; însă trebuie pomeniţi şi toţi creştinii ortodocşi, și nu doar în această zi, ci la orice vreme şi la oricare rugăciune.
Și noi vom ajunge unde sunt ei acum, şi noi vom avea nevoie să fim pomeniţi în rugăciunile altora, aşa cum cel sărman are nevoie de o bucată de pâine şi o cană de apă. Adu-ţi aminte că rugăciunea pentru cei adormiţi este puternică fiindcă e obştească, fiindcă vine din partea întregii Biserici. Biserica respiră prin rugăciune. Dar aşa cum, potrivit rânduielii fireşti, puterea respiraţiei mamei însărcinate trece și asupra fătului, potrivit rânduielii harice, Biserica respiră prin rugăciunea obştească a tuturor, iar puterea rugăciunii se întinde şi asupra celor adormiţi, aflaţi în sânul Bisericii, care este alcătuită din vii şi morţi, cei care luptă și cei care triumfă. Deci, nu te lenevi să pomeneşti cu osârdie, în orice rugăciune, pe toţi părinţii şi fraţii noştri plecaţi de la noi. Aceasta va fi pentru ei milostenie din partea ta.

                                                                                                                         Sfântul Teofan Zăvorâtul    www.doxologia.ro

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 8, 2016

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.