[…] Toate sugestiile împotriva unei anumite reguli de viaţă, pretextele de a o încălca, de a o atenua, sau chiar de a renunţa la ea, afirmarea inactualităţii, inutilităţii sau a caracterului vătămător al postului, toate grijile legate de un viitor nesigur, spaima de boală sau sărăcie şi, în cele din urmă, ispita cu totul paradoxală a excesului unui post fără măsură – toate aceste multiple şi parţial contradictorii forme de manifestare a nebuniei/lăcomiei pântecelui arată limpede că aici omul e în mod evident supus într-un mod foarte elementar unei probe care-l destramă în fiinţa sa cea mai proprie, în existenţa sa ca persoană.
Sare în ochi faptul că elementul care leagă toate aceste moduri de manifestare e ispita unei retrageri în sine însuşi. E ca şi cum eul care se simte nesigur în chip iraţional se gândeşte la tot felul de măsuri de apărare. Mâncatul, mai întâi în forma lui fundamentală a hrănirii, dar şi în multiplele forme secundare ale grijii, zgârceniei etc., se transformă aici într-o reacţie de apărare a eului care nu mai e sigur de existenţa sa. Întărindu-se, chiar şi pe seama celorlalţi, el se asigură împotriva tuturor ameninţărilor posibile, actuale sau viitoare, reale sau închipuite.
Aşa, sau în chip asemănător ar proceda însă într-o situaţie de primejdie şi un animal urmându-şi instinctul de conservare. Pentru a înţelege ispita nebuniei/lăcomiei pântecelui în dimensiunea ei umană, trebuie să mai adăugăm ceva. Informaţii despre fiinţa omului în lumina Revelaţiei ne dau primele cărţi ale Vechiului Testament. Citim aici că păcatul originar al întâiului Adam în rai, păcatul omului ca atare, stă în legătură cu mâncatul. Şi nu este deloc întâmplător dacă prima ispitire în pustie a ultimului Adam, Hristos, stă şi ea în legătură cu mâncatul.
Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 55-56