Felul cum începe rugăciunea minții (noetice) este pe de o parte o chestiune care ține de o învățare exterioară, de o formare din partea unui Părinte duhovnicesc, iar pe de altă parte este o chestiune care ține de experiența personală lăuntrică. Este important să fie spus că un prilej important pentru dezvoltarea rugăciunii minții este însăși prezența Tradiției ortodoxe sau a unui terapeut duhovnicesc ortodox. Faptul că în epoca noastră pare irealizabilă rugăciunea minții (noetică) ține de pierderea Tradiției ortodoxe în nucleul ei, care este curățirea, luminarea și îndumnezeirea, și de lipsa mai multor Părinți duhovnicești care să aibă această formare ortodoxă.
Totuși, există două căi fundamentale prin care se deprinde rugăciunea minții (noetică), care în realitate este întoarcerea minții-nous în inimă și, desigur, unirea minții-nous cu inima.
Prima este venirea dumnezeiescului Har prin întreaga viață de nevoință – și anume într-o vreme în care omul nu îl așteaptă – când mintea-nous se unește cu inima. Trebuie spus aici că mintea-nous și inima, anume lucrarea-energia sufletului și esența lui se unesc doar prin dumnezeiescul Har. Rugăciunea, în expresia ei autentică, este ”unirea erotică a omului cu Dumnezeu”, după cuvântul Sfântului Ioan Scărarul. Această însuflată definiție arată ce anume exact este în realitate rugăciunea minții (noetică). Când spunem Har dumnezeiesc ne referim la lucrarea-energia necreată a lui Dumnezeu. Și pentru că noi dobândim comuniune și unitate cu Hristos prin Harul necreat, de aceea și prin participarea la Harul necreat avem comuniune cu Hristos. Iar acest Har necreat al lui Dumnezeu este Împărăția lui Dumnezeu, pentru că în Tradiția Ortodoxă Împărăția lui Dumnezeu nu este ceva exterior, creat, ci părtășie la dumnezeiescul Har. Când Harul dumnezeiesc vine în inimă, atunci omul devine preoție duhovnicească, după învățătura Sfântului Grigorie Palama. Mai mult încă, se face biserică în care se săvârșește dumnezeiasca Liturghie. Din aceasta înțelegem relația dintre rugăciunea minții (noetică), Hristos și Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, rugăciunea noetică nu este o stare antropocentrică, o expresie psihologică, ci experiența Harului lui Dumnezeu.
Desigur, asta nu înseamnă că acela care are rugăciunea noetică și se face templu al Duhului Sfânt și trăiește Împărăția lui Dumnezeu nu se împărtășește cu Preacuratele Taine sau se înstrăinează de Tainele Bisericii. Dimpotrivă chiar, rugăciunea minții se deprinde de către omul acela care rămâne în Tradiția liturgică și de nevoință a Bisericii. Astfel, rugăciunea inimii crește în om setea după dumnezeiasca Împărtășanie și dumnezeiasca Împărtășanie la rândul ei crește dorul după rugăciune. Rugăciunea minții în inimă în afara climei dumnezeieștii Liturghii și a întregii atmosfere a Ortodoxiei, în cazul în care nu se lucrează fără înțelegere, este greu să fie deprinsă și este chiar primejdioasă. Poate să conducă la stări de înșelare. Cel care se nevoiește cu rugăciunea minții (noetică) trăiește venirea lui Hristos prin dumnezeiasca Euharistie. Prin primirea Preacuratelor Taine crește dorul său după rugăciune și crește și dragoste pentru Dumnezeu.
De aceea, Părintele duhovnicesc cu experiență, care dorește să îi ajute pe fiii săi duhovnicești să ajungă la pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu se raportează la Tradiția Bisericii, care constă în curățirea inimii. Și această curățire a inimii nu este altceva decât transfigurarea patimilor, eliberarea noastră din lanțul plăcerii și al durerii și lepădarea tuturor gândurilor (logismoí) din inimă. Orice ajută acestui țel reprezintă o cale potrivită pentru creșterea rugăciunii minții (noetice). Astfel, învățătura despre rugăciunea noetică nu este un exterioară, mecanică, ci este legată de metoda tămăduirii omului.
Al doilea mod, care este probabil mai ușor și în scurt timp îl face pe om să cunoască ce înseamnă întoarcerea minții în inimă, este așa-numita metodă ”științifică”. Trebuie să atrag atenția că această metodă ”științifică”, care în realitate este tot una cu rugăciunea rațională și cu efortul stăruitor de a ne concentra mintea la rugăciune, se aplică pe durata ridicării dumnezeiescului Har. Când Harul dumnezeiesc vine în inima omului, atunci în mod automat mintea-nous se unește cu inima. Atunci când nu lucrează dumnezeiescul Har încercăm să realizăm concentrarea minții, iar aceasta se numește metodă ”științifică”.

Metodele exersării ”științifice” în rugăciune sunt felurite. Aș dori să le menționez pe cele mai semnificative.

La început încercăm să repetăm des rugăciunea cu gura, dorind în același timp să urmărim cu mintea-nous – atenția – cuvintele rugăciunii, evitând să ne închipuim ceea ce se înțelege prin cuvinte. În acest caz avem de-a face mai mult cu rugăciunea rațională, căci mintea-nous este încă legată de rațiune (logikí). Acest mod ne ajută, pentru că urechea participă la această lucrare și astfel omul este ajutat mai mult să își concentreze mintea la rugăciune. Desigur, trebuie să atrag atenția că, atunci când spun că se rostește cu glas tare rugăciunea mă refer mai mult Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, care se spune întreagă sau scurtată, sau încă și alte rugăciuni din Psalmii lui David, precum: ”trimite mila Ta celor ce te cunosc pe Tine”, ”vindecă sufletul meu, că am greșit Ție” etc. Este bine să ne îngrijim să avem o rugăciune de bază, de aceea se și recomandă Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, pentru că mintea-nous are mai multă ușurință în a se concentra. Prin aceasta însă nu desconsiderăm celelalte rugăciuni pe care ni le dă Duhul Sfânt.
Alteori spunem murmurat rugăciunea cu buzele, fără a folosi corzile vocale, și atunci mintea-nous se află mai mult pe buze decât în rațiune (logikí). Acest mod este potrivit, pentru că ajută la concentrarea minții fără să se tulbure omul prin rostirea cu glas tare a Rugăciunii. În acest caz se mișcă mai mult buzele și limba și se aude un simplu murmurat. Atrag atenția că pe aceste trepte ne luptăm să ne eliberăm de imaginație. Pe cât ne stă în putință ne eliberăm de înrâurirea ei. Căci în strădania pentru dobândirea acestei vieți mistice lăuntrice închipuirea, atunci când este excitată, poate provoca mult rău. Imaginația se poate intensifica, având urmări teribile pentru viața noastră. Spun acest lucru, pentru că în efortul de a se dezvolta lumea lăuntrică, numită ”mistică”, omul dobândește o isihie noetică interioară la o măsură înaltă. Atunci însă este posibil ca o mică închipuire sau o mică imagine sau un simplu impuls exterior să rămână în mintea-nous multă vreme, iar omul să îl audă intens pentru un lung interval de timp. Câtă vreme pentru omul lumesc, a cărui lume lăuntrică este plină de imagini, închipuiri etc., este posibil ca un impuls în plus să nu îi producă o impresie deosebită, asupra isihastului care se nevoiește în această sfântă lucrare, până și cel mai mic impuls care provine din simțuri și închipuiri, produce o mare tulburare și chiar rămâne multă vreme în lumea lui interioară. În această situație, isihastul, pentru că lumea sa interioară s-a sensibilizat mult, aude lăuntric în continuu impulsul acesta multă vreme. De aceea spunem că omul care se nevoiește în rugăciunea rațională și în rugăciunea minții (noetică) se luptă să evite impulsurile exterioare, până și aceste imagini ale închipuirii. Desigur, începătorii nu pot cu ușurință să se elibereze de închipuiri, de aceea și rugăciunea lor are un pronunțat caracter imaginativ. Dar treptat, prin lucrarea-energia dumnezeiescului Har și prin creșterea pocăinței omul se curățește de toate imaginile interioare, încă și de închipuire.
De altfel, isihastul care se nevoiește în rugăciunea minții simte că mintea-nous se află în jurul laringelui, așadar este valabil în cazul lui cuvântul lui David ”cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, Doamne” (Ps. 118:103). În continuare, pe măsură ce mintea-nous coboară în inimă, simte tot mai intensă coborârea ei. După laringe simte prezența minții-nous în interiorul organului trupesc al inimii și apoi o simte lucrând în inimă. În acest caz spunem că mintea-nous intră în inimă prin lucrarea dumnezeiescului Har în starea de pocăință foarte adâncă, și aude tresăltarea inimii duhovnicești.
Pogorârea minții-nous din rațiune (logikí) în inimă se face treptat și prin lucrarea-energia dumnezeiescului Har. Deși distanța dintre rațiune (logikí) și inimă este foarte mică, totuși în realitate ea este mare și cere un efort stăruitor și o mare luptă ca mintea-nous să coboare din rațiune (logikí) în inimă.
Pentru a atinge pogorârea aceasta a minții-nous din rațiune (logikí) în inimă unii folosesc și diferite metode psihotehnice. Una dintre acestea este inspirația-expirația pe repetarea rugăciunii. Astfel, spunând Doamne Iisuse Hristoase inspiră, iar expirând spun miluiește-mă pe mine, păcătosul. Sau inspiră spunând toată rugăciunea și o repetă pe expirație. Dimpreună cu lucrarea aceasta încearcă să-și reprezinte și aerul care intră prin nas către inimă și drumul aerului cald care iese afară din inimă. Această metodă ajută foarte mult, pentru că pe de o parte localizează acel punct asupra căruia omul trebuie să își adune mintea-nous, iar pe de altă parte prin expirație vine o alinare care ajută în creșterea rugăciunii. Sfântul Nicodim Aghioritul, atrăgând atenția asupra acestui lucru spune că ținerea respirației ajută, după cum îl ajută și pe pictor atunci când dorește să redea un punct fin și care, fără să conștientizeze, își ține puțin respirația. Astfel, prin ținerea respirației, fie rămânem la isihia lipsită de închipuire, fie repetăm fără închipuire rugăciunea de două-trei ori. În acest mod ajutăm concentrarea minții-nous asupra rugăciunii, și anume asupra găsirii locului inimii. Astfel, când pe durata expirației apăsăm puțin și ușor inima, aceasta ajută la concentrarea minții-nous.
Desigur, toate acestea le spun cu mare reținere și, în orice caz este nevoie de un călăuzitor duhovnicesc încercat pe parcursul deprinderii acestei rugăciuni. Pentru că este posibil să apară probleme chiar și în trupul omului. Cel mai lipsit de primejdie este atunci când este folosită inspirația și expirația foarte ușor și când este urmărită inspirația și expirația fizică, spunând în același timp rugăciunea, fără a se apăsa asupra inimii. Aceasta se face în efortul de a-și concentrare mai mult mintea-nous asupra cuvintelor rugăciunii, de a fugi din mediul înconjurător și de a simți astfel ce înseamnă viața firească a minții-nous. De asemenea, nu trebuie insistat în mod exagerat pe metodele psihotehnice și nici nu trebuie rupte de întregul vieții duhovnicești. Nu sunt decât metode auxiliare de concentrare a minții. De asemenea, am observat că la femei metodele de tehnică psihologică sau chiar ținerea respirației provoacă mai multe probleme decât la bărbați.
Totuși, trebuie din nou să subliniez că metodele psihotehnice sunt ajutătoare. Metoda ”științifică” se folosește pe treptele începătoare ale vieții duhovnicești sau atunci când omul trăiește în starea de ridicare a dumnezeiescului Har. Cea mai eficientă metodă de concentrare a minții-nous este pocăința. Prin pocăință omul primește dumnezeiescul Har și prin dumnezeiescul Har mintea-nous se unește cu inima. Atunci când omul suferă trupește, mintea-nous se concentrează asupra locului durerii. Astfel, și atunci când inima simte durere din pocăință, prin simțirea păcatului, mintea se adună în inimă. Metoda ”științifică” ajută omul să vadă foarte repede rezultate, câtă vreme pocăința îl conduce mai încet către trăirea acestor rezultate. Însă rezultatele grabnice fără temelia necesară este posibil să creeze diferite anomalii, dacă omul nu are un călăuzitor duhovnicesc încercat, câtă vreme pocăința îl ajută să înainteze statornic. Cu toate acestea, atunci când există un călăuzitor duhovnicesc încercat, cunoscător al acestei metode duhovnicești, metodele psihotehnice în strânsă legătură cu ascultarea și smerenia conduc pe un drum bun. De altfel, ceea este valabil pentru celelalte virtuți este valabil și pentru rugăciune. Orice virtute care se săvârșește cu egoism și dintr-o perspectivă antropocentrică conduce la înșelare. Și, dimpotrivă, orice efort care se face în smerenie și în clima temperată a pocăinței avansează în mod firesc.
De asemenea, pe amândouă căile – prin pocăință sau prin metodă ”științifică” – există sau cel puțin trebuie să existe împreună-lucrarea dumnezeiescului Har și libertatea omului. Pe de o parte, Harul dumnezeiesc vine și omul îl primește, iar în cel de-al doilea, libertatea omului caută cu sete și cu strigăt mare dumnezeiescul Har și se învrednicește să îl trăiască. Căci, atunci când Dumnezeu vede această căutare, dă Harul Său și binecuvântarea.

IPS Ierotheos Vlachos, fragment din cuvântarea ținută la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Sfântul Ioan Damaschin”, Balamand (Liban), 1990, și publicată în volumul Μητροπολίτου Ναυπάκτου καὶ Ἁγίου Βλασίου, Ἱεροθέου, Καιρός του ποιήσαι, Ἱερά Μονή Γενεθλίου της Θεοτόκου, 2002, pp. 139-163

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.