O altă formă a milosteniei este cea care nu se limitează la bunuri materiale. Este cea pe care o fac oamenii care îl iubesc cu adevărat pe semenul lor. Îl vor vizita la spital, îi vor spune două cuvinte, îi vor aduce o cărticică, îl vor mângâia şi îl vor ajuta în deznădejdea lui. Vor vedea pe altul care îi blesteamă, îi vor vorbi cu iubire, şi-l vor ajuta să lepede blasfemia. De aceea spune: „Cel care-l face vrednic pe cel care este nevrednic, ca gura Mea este!” Adică, cel care este om vrednic şi-l face la fel pe cel nevrednic prin cuvântul lui, printr-o faptă bună, prin exemplul lui, spune Hristos, este asemenea gurii Mele. Aşa cum, Eu, Hristos, cu cuvântul Meu îi povăţuiesc şi îi întorc pe oameni, aceasta face şi iubirea pentru aproapele. De multe ori, aceşti oameni care lucrează cuvântul iubirii de care este plină inima lor pot mântui pe aproapele de la moarte sigură, trupească sau sufletească. Un cuvânt de mângâiere, o privire, o simplă mângâiere pot să-l odihnească sufleteşte pe celălalt. Şi această milostenie este nepreţuită. [..]
Deci, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne învrednicească să avem înlăuntrul nostru şi în afară milostenia, ca să nădăjduim la Judecata Lui cea înfricoşătoare de milă şi iertare.
Avva Efrem Filotheitul