În primele veacuri creştine, candidaţii la primirea în Biserică (primire care se făcea prin Botez) erau mai întâi instruiţi în învăţătura elementară a Evangheliei. Învăţătorii lor – de obicei preoţi sau episcopi – se numeau, cateheţi”, iar învăţăceii erau cunoscuţi sub numele de, catehumeni”. Până la primirea Botezului, ei făceau parte din categoria celor, chemaţi”, adică poftiţi şi aşteptaţi să facă parte din Trupul mistic al lui Hristos, să devină creştini, în timp ce creştinii deja botezaţi erau numiţi „credincioşi” – iar uneori chiar, sfinţi”.
Datorită acestui fapt, Liturghia a fost structurata în două părţi: Prima parte, cuprinsă între binecuvântarea de începere a Liturghiei şi Cântarea heruvimică, era Liturghia catehumenilor, iar partea a doua se numea Liturghia credincioşilor. La cea dintâi participau atât catehumenii, cât şi credincioşii. Către sfârşitul acesteia, prin câteva ectenii (cereri) intermediare, catehumenii erau invitaţi să părăsească locaşul, uşile se închideau („Ușile, ușile… Cu înțelepciune..”) cu grijă şi rămâneau doar credincioşii, adică cei botezaţi, cei ce primiseră Tainele iniţierii creştine, singurii îndreptăţiţi să rostească în întregime Crezul, să participe la misterul liturgic – care avea un caracter iniţiatic – şi să primească Sfânta Împărtăşanie.
Mai târziu, când botezul copiilor s’a generalizat, denumirea de Liturghie a catehumenilor a rămas doar la dimensiunea ei istorică, iar ecteniile intermediare, nemaiavând obiect, nu se mai rostesc.
Am socotit că e bine să fac această introducere spre a vă preveni asupra unei formule: „Uşile, uşile,..” rămasă în textul celei de a două parţi, pe care am să v’o explic la vremea potrivită.
Aşadar, în nici un caz nu poate fi vorba de două Liturghii, ci de una singură, învăţătoare şi sfinţitoare în acelaşi timp, deoarece toate elementele ei participa la împletirea armonioasă a acestor două dimensiuni.
Pe de altă parte, e bine să ştiţi că dacă în tradiţia răsăriteană avem o Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi o Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, ele nu sunt două Liturghii, ci una singură, redactată în două versiuni foarte apropiate (deci, cu foarte puţine deosebiri, mai ales în rostirile de taină), redactate de cei doi Sfinţi Părinţi după una mai veche şi mai simplă, numită Liturghia Sfântului Iacob.
Există însă o a doua, numită Liturghia Darurilor mai-înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul, care, având o structură cu totul specială, este oficiata numai în anumite zile ale Postului Mare. Ea nu intra în planul acestor cateheze liturgice.
Liturghia care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare se oficiază numai de zece ori pe an, iar asupra ei mă voi opri doar atunci când va fi nevoie.
Mitropolitul Bartolomeu Anania, Cartea deschisă a împărăției – o însoțire liturgică pentru preoți și mireni, pag.50-51