Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Ambele îşi iau puterea dintr-o singură sursă. Puterea asta este ca o baterie. Dacă lumea cea rea se conectează la ea, ne duce la pierzanie. Dacă totuşi se conectează lumea cea bună, atunci toate în viaţa noastră sunt frumoase, senine, dumnezeieşti. Aşadar aceeaşi putere alimentează atât sinele cel bun, cât şi pe cel potrivnic. De fiecare dată suntem robi fie ai unuia, fie ai altuia, fie ai celui bun, fie ai celui rău. Să ne străduim ca, în loc să fim ai celui rău, să fim ai celui bun.
Să vă dau încă un exemplu. Peste tot în univers există unde hertziene, dar nu le percepem. Cum deschidem receptorul radio, le prindem, le auzim, le simţim.
La fel se petrece şi când pătrundem în lumea duhovnicească. Trăim în Hristos, zburăm! Atunci simţim mari bucurii şi avem frumoase trăiri duhovniceşti. Atunci încet-încet devenim robi ai binelui, robi ai lui Hristos. Şi, când devii rob al binelui, nu poţi vorbi de rău, nu poţi urî, nu poţi minţi. Nu poţi, chiar dacă vrei.
Cel viclean n-are nici o şansă să-ţi aducă în suflet deznădejde, dezamăgire, trândăvie şi altele asemenea! Te umple harul dumnezeiesc şi acelea nu au puterea de a pătrunde înăuntru. Nu pot intra când odaia e plină de prietenii tăi duhovniceşti, care se află în văzduh, în nemărginire – mă refer la îngeri, sfinţi, mucenici şi mai ales la Hristos. Dimpotrivă, când te înrobeşti omului vechi, atunci intri sub stăpânirea duhului celui rău şi nu poţi săvârşi binele, te umpli de răutăţi, de judecata aproapelui, de mânie ş.a.m.d.
Când vă atacă răul să fiţi sprinteni şi să vă întoarceţi spre bine. Orice rău să-l transformaţi, să-l preschimbaţi, să-l prefaceţi în bine. Prefacerea aceasta se săvârşeşte numai prin har. La nunta din Cana, de pildă, apa este prefăcută în vin. Iată prefacerea! Se împlineşte ceea ce e mai presus de fire… Acesta e un lucru suprafiresc. Fireşte că se poate produce vin sau unt şi din elemente chimice, şi să fie la fel cu cele naturale. Dar acestea nu sunt autentice. Adevărata prefacere o săvârşeşte dumnezeiescul har. Ca să se întâmple aceasta, omul trebuie să se dea „din tot sufletul şi din toată inima” lui Hristos.
Amintiţi-vă de întâiul Mucenic Ştefan. Dumnezeu pusese stăpânire pe el şi, în timp ce era persecutat şi bătut cu pietre, se ruga pentru prigonitorii săi: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” De ce s-a purtat aşa Sfântul Ştefan? Pur şi simplu pentru că nu putea face altfel. Era rob al binelui. Credeţi că e uşor să se arunce asupra voastră o grămadă de pietre? O piatră numai să se arunce! Bine, bine, dar dacă te-atinge piatra, o să începi să strigi: „Au! Derbedeule!” şi o s-o ţii tot aşa. Asta arată că pune stăpânire pe noi duhul cel rău. Şi atunci unde mai încape Hristos, unde să-Şi afle şi El locul? Toate cele dinăuntrul nostru sunt ocupate. Însă de îndată ce intrăm în viaţa duhovnicească, de îndată ce păşim pe urmele lui Hristos se schimbă totul. Şi tâlhar de-ar fi fost cineva, încetează să mai tâlhărească; şi ucigaş de-ar fi fost, încetează să mai fie ucigaş de oameni, şi însetat de sânge, şi rău, şi răzbunător… La toate acestea se pune capăt. Păcatul încetează şi trăieşte Hristos. Aşa spunea şi Apostolul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”.
Libertatea nu se câştigă dacă nu ne slobozim din confuziile noastre şi de patimi. Iar aceasta nu se poate întâmpla decât alături de Hristos. Bucuria se află la Hristos. Hristos preschimbă patima în bucurie.
Aceasta este Biserica noastră, aceasta este bucuria noastră, aceasta este totul pentru noi. Şi astăzi omul [tot] asta caută. Recurge la otrăvuri şi la narcotice cu scopul de a intra în lumea bucuriei; or e o bucurie aparentă. O simte pentru o clipă, dar în ziua următoare e zdrobit. Aceasta îl macină, îl mănâncă, îl vlăguieşte, îl mistuie. Pe când cealaltă, adică a te dărui lui Hristos, îl revigorează, îi aduce veselie, îl face să se bucure de viaţă, să simtă putere, măreţie.
Aceasta este religia noastră. Înălţare, măreţie, har, bucurie, veselie! Cât de mult oare nu le trăia Prorocul David! Spunea: „Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului.” Ce frumos!
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul, Cuvinte despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia