“Când cineva I-a spus Domnului: Dă-mi voie să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu, El i-a răspuns: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu vino de-Mi urmează Mie. Morţii sunt oamenii cu sufletul mort. Cei morţi duhovniceşte sunt cei în care nu viază Duhul lui Dumnezeu, care nu-L cunosc pe Tatăl Ceresc, care nu se roagă şi nu-I cer nimic. Ei sunt nişte orfani pe pământ. Se zbat, adună, chefuiesc şi mor. Există şi altfel de morţi duhovniceşte: cei care se roagă şi merg la biserică, dar vorbesc de rău, înjură, beau, se bat, adică ascultă, dar nu împlinesc cuvântul lui Dumnezeu. Cele cinci fecioare înţelepte şi cele cinci nebune: acesta este chipul duhovnicesc al celor care frecventează biserica.
Cei morţi duhovniceşte sunt cei care nu se luptă cu patimile şi cu deprinderile dăunătoare: a vorbi întinat, a bea, a împlini pofta pântecelui, a înjura. Plăcerea pântecelui pare o deprindere nevinovată, dar stareţii învaţă că pântecele sătul te duce în iad.
Mai sunt şi aceia care în viaţă au parte de vreo suferinţă: sărăcie, boală sau altceva. Dacă trăiesc cârtind, înjurând, invidiind, bând, şi ei sunt morţi sufleteşte. În Împărăţia cerurilor vor intra cei care Îl slăvesc pe Dumnezeu, ca acel monah care a suferit toată viaţa din cauza unei răni la picior care nu se vindeca. Deşi nu dusese o viaţă ireproşabilă, când a murit şi a trebuit să treacă prin vămile văzduhului, lumina care provenea de la rana sa îi alunga pe toţi demonii-vameşi, sufletul său fiind îndreptăţit prin faptul că îşi purtase suferinţa fără cârtire. De aceea, lasă şi tu morţii să-şi îngroape morţii lor şi urmează Domnului!”
Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Învăţături şi întâmplări minunate, Editura Sophia, 2011