„În timpul războiului, o femeie, monahie rusă — maica Maria Skobțova — a fost dusă într-un lagăr de concentrare din Germania. După câțiva ani petrecuți acolo, într-o zi au venit să le cheme, după listă, pe femeile care urmau să fie duse la moarte. Printre ele era o fată tânără; voia să trăiască, se zbătea și plângea.
Maica Maria s-a apropiat de ea și i-a spus:
— Nu plânge. La capătul tuturor lucrurilor nu este moartea, ci viața.
Și, pentru că sufletul ei încă șovăia, a îmbrățișat-o și i-a spus:
— Nu te teme, merg eu cu tine.
Și, fără să fi fost chemată de nimeni, a mers cu ea la moarte: alături de ea, împreună cu ea, liber, de bunăvoie — așa cum Hristos S-a dat pe Sine morții noastre, pentru ca noi să putem trăi viața Lui.
Iar cele care nu au murit, cele care au fost martore la aceasta, povestesc cum s-a așternut o tăcere nemaivăzută, cum totul a devenit liniștit și adânc. Au simțit că Dumnezeu era în mijlocul lor și că Dumnezeu, în trupul fragil al acestei femei, mergea la moarte ca celorlalți să nu le mai fie frică să moară.”
Mitropolitul Antonie de Suroj