De multe ori, pentru a descrie stări duhovniceşti folosim imagini cotidiene omeneşti, fără să intrăm, desigur, în esenţa lucrurilor, fiindcă aşa ceva este cu neputinţă. Cu toate acestea, se accentuează diferenţa şi întâietatea izbânzilor duhovniceşti. Părintele Porfirie, pentru a accentua superioritatea iubirii de Dumnezeu, descria iubirea omenească.
Iată cum povăţuia: „Iubirea de Hristos este altceva. Nu are sfârşit, nu ne săturăm de ea. Ea dăruieşte viaţă, dăruieşte putere, sănătate… şi cu cât dă mai multe, cu atât omul vrea să se îndrăgostească. Pe când iubirea omenească îl poate vătăma pe om, îl poate înnebuni. Când Îl iubim pe Hristos, toate celelalte iubiri dau înapoi. Iubirea de Hristos nu are hotare, precum este iubirea omenească. În iubirea omenească, după aceea poate să înceapă gelozia, cârtirea, până şi crima. Se poate preschimba în ură. Iubirea întru Hristos nu se preschimbă. Iubirea lumească ţine puţin şi încet-încet se stinge, pe când iubirea de Dumnezeu creşte şi se adânceşte din ce în ce mai mult.
Orice altă iubire îl poate duce pe om la deznădejde, însă iubirea de Dumnezeu ne urcă în sferele cereşti, ne dăruieşte linişte, bucurie, plinătate. Celelalte plăceri obosesc, pe când aceasta este mereu proaspătă. Este o plăcere de care nu ne săturăm, de care nu ne plictisim niciodată. Este bunul cel mai de preţ.”
Presb. Dionisie Tatsis, Mireasma duhovnicească a părintelui Porfirie, Editura Egumeniţa