Cu mulţi ani în urmă am întâlnit un pastor care spunea că nu crede în îngeri. Am fost surprins de această declaraţie şi l-am întrebat: “De ce?” Răspunsul lui a fost interesant: “Nu cred în îngeri pentru că nu găsesc nimic ce pot face ei iar Duhul Sfânt nu poate”.
Am crezut, şi încă cred, că motivul său era confuz. În esenţă, el nu credea în îngeri pentru că nu îi considera necesari. Desigur, greşeala din logica sa era faptul că nimic nu a fost creat din necesitate (dintr-o nevoie stringentă). Toată creaţia există din voia lui Dumnezeu şi nimeni şi nimic nu-şi poate cere dreptul de a exista dintr-o necesitate. Creaţia nu este necesar să existe.Este deasemenea corect să spunem că Dumnezeu nu necesită să existe – Nu există necesitate în Dumnezeu – existenţa Lui este libertate pură.
Să vorbim despre lucruri ca nefiind necesare să existe, sau despre independenţa Lui Dumnezeu în raport cu creaţia este foarte tulburător. Avem adesea un simţ interior care ne spune că lucrurile care prin existenţa lor nu au un scop în sine (nu sunt necesare la nimic), nu există de fapt în mod real.
Este normal pentru un copil să aibă sentimentul de teamă şi nesiguranţă când ajunge la o vârstă la care realizează că propria lui existenţă nu numai că a avut un început dar şi că nu era necesar ca el să existe. Este asemenea fricii de moarte.
Lipsa de necesitate a Lui Dumnezeu este în parte similară. Majoritatea argumentelor care dovedesc că Dumnezeu există sunt o căutare a unei astfel de necesităţi.
Argumentele care înving şi devin convingătoare au la bază o anumită formă de necesitate. Argumentele că Dumnezeu există nu se referă doar că El există ci că El trebuie să existe.
Desigur nu există nicio necesitate de a exista în Dumnezeu dacă nu putem spune:” Dumnezeu trebuie”, credincioşii cad adânc în nesiguranţă gândindu-se că dacă nu putem spune:” Dumnezeu trebuie”, atunci probabil putem spune:” Dumnezeu nu există”.
Astfel de lucruri sunt probleme logice şi teama de ele este înrădăcinată adânc în lucrurile care înspăimântă umanitatea.
Centrul problemelor este libertatea. Sfântul Apostol Pavel spunea:” Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” (2 Corinteni, 3:17). Suntem de asemenea învăţaţi în Scriptură că “Dumnezeu este iubire” (Ioan, 4: 8). Nu sunt interpretări diferite – nu este altă iubire decât cea care există în libertate. Iubirea forţată nu este iubire.
Credincioşii sunt invitaţi la o trăire care este înrădăcinată în iubire şi libertate şi nu în necesitate. O astfel de existenţă este baza a ceea ce înseamnă pentru noi a exista ca persoane.
Toate acestea ne aşează pe o poziţie inconfortabilă. Preferăm frecvent necesitate în loc de libertate şi constrângerea în loc de iubire.
Cei care neagă existenţa lui Dumnezeu îmi amintesc de acel prieten al meu care considera că existenţa îngerilor este inutilă. Mulţi oameni au trăit experienţa descrisă de Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către Romani în care existenţa lui Dumnezeu este uşor dedusă din început şi din ordinea creaţiei. Dar Pavel nu o descrie că una “necesară”. În lumea modernă această „necesitate” nu apare întotdeauna aşa de evident. În plus o astfel de necesitate nu este imună îndoielii.
Trecerea de la o existenţă necesară la o existenţă bazată pe libertate şi iubire este o călătorie grea pentru majoritatea oamenilor. Lipsa de constrângere (care este de asemenea şi o lipsă de violenţă) pare nesusţinuta de lume. Oamenii se tem că fără constrângeri lumea va deveni mult mai periculoasă. Forţa poate reţine răul dar nu-l poate face să devină bun.
Când atribui cuvântul ne-necesar Lui Dumnezeu nu e acelaşi lucru cu a spune că putem exista fără El. Ci înseamnă că a exista cu El, în plinătatea vieţii la care suntem chemaţi, trebuie să trăim dincolo de necesităţi şi să-L îmbrăţişăm pe Dumnezeu în libertate şi iubire.
Iertaţi-mi exprimarea alambicată.
Părintele Stephen Freeman