„Atunci să socoteşti că ai virtute adevărată, când vei disprețui toate cele de pe pământ cu desăvârşire, având prin conștiință curată inima gata să călătorească totdeauna către Domnul. Iar dacă vrei să fii cunoscut de Dumnezeu, fă-te necunoscut de oameni, pe cât e cu putință. Ia seama la mângâierile de prisos ale trupului și ferește-te de ele, ca nu cumva să-ți scadă ceva din ostenelile tale, întrucât aceste mângâieri aduc o slăbire a ostenelilor anterioare, dinainte de nepătimire, sau a celor de aici înainte. Socotește pagubă nu lipsirea de cele dulci, ci căderea din cele mai înalte, prin împărtășirea de ele. Socotește-te furnică și vierme întru toată simțirea, ca să te faci om modelat de Dumnezeu. Căci de nu vei fi mai întâi aceea, nu va urma aceasta; și pe cât te vei coborî, pe atâta te vei înălța. Când te vei socoti pe tine ca nimic înaintea Domnului, cum zice psalmistul, atunci te vei face din mic mare, pe nebăgate de seamă. Şi când vei crede că nu ai și nu ştii nimic, atunci te vei îmbogăți și în făptuire, și în cunoștința de laudă întru Domnul. Zdrobeşte brațul celui păcătos şi viclean, adică al plăcerii și al vicleniei din care se naşte tot păcatul. Zdrobește-l prin înfrânare și prin nerăutatea smereniei, ca și atunci când se va căuta tot păcatul tău prin cuvânt puternic în vremea cercetării celor săvârşite să nu se afle ceva. Căci se şterg greșelile atunci când, urând pricinile prin care s-au săvârşit, ne oștim împotriva lor, schimbând înfrângerea dintâi prin biruința de pe urmă. Nimic nu este mai bun decât rugăciunea curată, din care țâșnesc ca dintr-un izvor virtuțile: înțelegerea, blândețea, dragostea, înfrânarea, ajutorul care ne vine prin lacrimi de la Dumnezeu, deodată cu mângâierea.”
Cuviosul Teognost, Despre făptuire, contemplație și preoție, 1-5, în Filocalia (2007), vol. 4, pp. 225-226 (Pr. Narcis Stupcanu) ziarullumina.ro