Uneori credem că nu avem energie, când de fapt avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne ruşineze, care să ne aducă pocăinţă şi să descătuşeze energia duhovnicească din noi. De aceea trebuie să ne îndreptăm pe calea smerită a „pogorârii”, ca să fim mereu în stare „să pescuim” acele gânduri smerite care dezlănţuie energia duhovnicească lăuntrică ce ne va da puterea să facem lucrul lui Dumnezeu.
Este la noi în mănăstire un ieromonah şi într-o zi era foarte obosit de pe urma slujirii sale oamenilor. Era duminică şi era complet epuizat. Mi-a spus: „Noaptea, când sunt atât de sfârşit, mă duc de obicei în chilia mea, mă uit la icoane şi zic: «Noapte bună, vouă, tuturor» şi mă culc. Dar în noaptea aceea i-a fost ruşine să facă aşa; în schimb umbla în sus şi în jos pe coridor, spunând: „Îmi pare rău, Doamne, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă”. „Îmi pare rău, Doamne, mă simt obosit, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă”. Timp de jumătate de oră a umblat în sus şi în jos pe coridor spunând aceste cuvinte şi, în felul acela, Dumnezeu i-a dat putinţa să-şi facă pravila. Astfel că noi putem întotdeauna să descoperim înlăuntrul nostru o cantitate incredibilă de energie duhovnicească, dacă găsim cheia potrivită, „cheia lui David“ (cf. Is. 22:22; Apoc. 3:7) şi dacă facem mişcarea potrivită ca să o descătuşăm, cu alte cuvinte, dacă primim un gând smerit dăruit nouă de Domnul, atunci când, prin „pogorâre” de sine, ne supunem judecăţii Sale. Căci El ne dă „gură şi înţelepciune” (Lc. 21:15) – acel gând smerit care descătuşează energia duhovnicească“.
Arhimandritul Zaharia Zaharou, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, p. 148