Este o cetăţuie mică, aproape de Constantinopol, şi în aceea era un oarecare copil sărac, cu numele Guşar. Deci, avea el un obicei, că se tocmea să păzească gâştele. Însă la porţile cetăţii aceleia era chipul Sfântului Ioan Teologul, făcut cu vopsele. Şi el, când trecea cu gâştele pe dinaintea porţii, scria totdeauna cu degetul pe nisip, căutând la chipul Teologului şi zicând: „Doamne, dă-mi mie ca să învăţ să zugrăvesc doar chipul acesta, că mult îmi doreşte sufletul meu.” Şi, uneori, nu-i potrivea mâinile, ori capul, sau ochii, ori celelalte semne nu le izbutea. Şi, iarăşi ştergând, scria. Şi aceasta a făcut-o el în trei ani.
Deci, odată, scriind el, a venit la dânsul chiar adevăratul Sfântul Ioan Teologul cu chipul cărunt, cum era şi zugrăvit pe porţile cetăţii, şi i-a zis lui: „Ce este acesta, ce faci Guşar, scriind pe nisip?” Iar Guşar a zis: „Mă uit la poarta cetăţii şi văd chipul lui Ioan Teologul, că aceasta învăţ de trei ani, scriindu-l pe nisip„. Şi, iarăşi, i-a zis Sfântul Ioan: „Au, doară, voieşti să zugrăveşti chipul icoanei?” Zis-a lui Guşar: „Aşa, stăpâne, foarte mult doresc aceasta”.
A luat atunci Ioan condei şi cerneală şi a scris o scrisoare aşa: „Eu, Ioan Teologul, cel ce m-am rezemat de cinstitul piept al Domnului şi am băut paharul cel de taină al Lui, am trimis la tine, Hinare, pe acest copilaş, Guşar, să-l înveţi pe el să zugrăvească icoane, mai bine decât tine„. Şi, pecetluind-o cu pecetea, a dat-o lui Guşar, zicându-i: „Mergi la Constantinopol, că este acolo un zugrav împărătesc, anume Hinar, care zugrăveşte în palatele împărăţiei cele aurite şi merge totdeauna la Utrenie, în Sfânta Sofia. Şi, după ce va sosi el, să-i dai lui scrisoarea aceasta şi spune-i: Mi-a dat-o mie Ioan Blagoslovul; şi să mergi după el„. Şi acestea zicând el, s-a făcut nevăzut.
Deci, a alergat Guşar degrabă în cetate şi, făcându-se dimineaţa, a văzut pe acel zugrav împărătesc, mergând de la Sfânta Sofia şi i-a dat lui scrisoarea şi a mers după dansul. Iar zugravul, citind scrisoarea, s-a minunat cum era scrisă. Deci, Guşar i-a spus lui toate cele ce i s-au întâmplat, pe când păştea gâştele. Însă zavistia a cuprins inima zugravului, încât gândea de ar fi putut să nu-l înveţe pe el.
Iar întru acea vreme, un om împărătesc făcuse o biserică de piatră şi a dat zugravului să-i zugrăvească o icoană din cele patru icoane mari, în numele Sfântului Ioan Teologul. Şi, ducându-se după unelte, i-a poruncit lui Guşar să-i facă vopsele. Însă, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a zăbovit acolo la masă. Iar, pe când ucenicul frecă vopsele albe, a venit la dânsul Ioan Teologul şi i-a zis: „Ce faci, Guşar?” Iar Guşar a zis: „Frec vopsele, ca să zugrăvească meşterul meu icoana lui Ioan Teologul„. Iar Ioan i-a grăit lui: „Şcoală şi scrie„. Iar Guşar, tremurând, a zis: „Eu, Stăpâne, nici condei n-am luat, nici n-am învăţat„. Iar Ioan i-a zis: „Caută la mine şi scrie„. Şi luând condeiul şi apucându-l pe el la mână, scria chipul pe scândură. Şi, după ce l-a zugrăvit, a ieşit de la dânsul şi s-a luminat palatul de icoană, ca de soare. Iar Guşar a început a plânge, gândind: „Ce-mi va fi mie de la meşter?” Deci, venind zugravul, a început a se minuna de ceea ce s-a săvârşit; că îndată Guşar s-a făcut mai bun decât meşterul.
După aceea, s-a spus împăratului: „Este, la zugravul tău, un ucenic ce a venit să înveţe, de trei zile, iar ieri a zugrăvit icoana lui Ioan Teologul, cât şi palaturile s-au luminat de dânsa, ca de soare şi mintea omenească nu pricepe„. Şi, luând icoana, au dus-o la împărat. Şi pe împărat l-a cuprins frica de strălucirea icoanei. Şi s-a făcut defăimare împărătescului zugrav de către oamenii împărăteşti, unii, adică, ziceau că ucenicul este mai bun decât meşterul. Iar alţii ziceau că meşterul este mai bun. Deci, a zis împăratul: „Eu voi judeca drept, care este mai bun„. Şi a zis zugravilor: „Să zugrăviţi doi vulturi în palatele mele şi pe fiecare din vulturi să-l puneţi pe perete. Iar eu, luând corbul, îl voi slobozi şi pe al carui vultur va începe corbul a-l apuca, acela va fi cel mai bun„. Şi toţi au zis: „Drept ai grăit, împărate„. Deci, mergând degrabă, au zugrăvit doi vulturi, fiecare pe al său şi toţi se minunau, căutând la amândoi. Şi priveau la zugrăveala meşterului şi ziceau: „Nu este că acesta în lume„. Iar, după ce veneau la al ucenicului, ca în uimire cădeau, că-i vedeau zugrăveala lui foarte vrednică de cinste. Iar împăratul, luând corbul, l-a slobozit, iar corbul a început a apuca pasărea după peretele ucenicului.
Şi, de atunci, a luat împăratul pe Guşar, la sine, să zugrăvească palatele; şi a fost pictura lui mai bună decât a lui Hilar dascălul. Iar icoana aceea, a Sfântului Ioan Teologul, a dus-o în Biserica unde o zugrăvise. Şi au sfinţit biserica cu hramul Sfântului Ioan Teologul şi au prăznuit cu bucurie, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cade slavă, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Proloage, volumul I