Vă plângeţi de un fenomen smintitor pe care n-are cine să-l împiedice. O oarecare societate a scos noi cărţi de joc cu chipurile sfinţilor, împăraţilor şi eroilor poporului nostru. Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir, întemeietorul unei dinastii de împăraţi şi sfinţi; şi craiul Milutin, în faţa vieţii căruia se închina capitala poporului bulgar frate; şi Sfântul Ştefan Decianski, al cărui nume îl rostesc cu frică şi cinstire şi albanezii şi turcii; şi Sfântul Naum, luminătorul slavilor şi făcătorul de minuni – toţi aceştia sunt reprezentaţi pe cărţile de joc, deasupra cărora oamenii vor fuma, vor înjura, se vor certa, vor minţi, se vor bate. Înaintea icoanelor lor poporul aprinde candele, iar de acum cartoforii îşi vor aprinde înaintea lor ciubucele… Şi îşi vor arde unii altora scatoalce. Spuneţi că motivul acestei fapte este banul. Şi dacă n-aţi fi spus-o, am fi ştiut-o – eu şi oricare altul. Fiindcă nu poate fi pe lume nici un motiv afară de ban pentru care o societate să pună chiar şi sfinţii pe cărţile de joc. Oare la noi criza a ajuns la un asemenea hal că trebuie să punem chiar şi sfinţii pe cărţile de joc? Dacă această societate e „societate a flămânzilor“, atunci mai bine să ne înscriem toţi în ea şi să murim de foame decât să profanăm aceste personalităţi sfinte, ce reprezintă cele mai înalte culmi ale istoriei noastre. Acestor sfinte suflete le datorăm mult, foarte mult, atât în trecut cât şi în prezent. Spun şi în prezent, fiindcă ei se roagă înaintea Tronului Celui preaînalt pentru urmaşii lor. Eu pot să îmi închipui jalea care îi va cuprinde pe cei ce au aceşti sfinţi ca ocrotitori cereşti când vor afla lucrul acesta: cu chipurile celor care îi apără din cer cartoforii joacă prin bordeluri. Cu adevărat, ne deosebim de Europa. În timpurile acestea de criză popoarele europene se trezesc şi pretutindeni înăspresc măsurile legale împotriva tuturor smintelilor sociale — fără îndoială, şi împotriva jocurilor de cărţi. Iar la noi tocmai acum jocul de cărţi este înveşmântat în hainele sfinţilor şi… „sfinţit”! Dacă acea societate ar fi scos cărţi de joc cu chipurile lui Iuda, Brankovici, Omer Paşa, ale dahiilor din Beograd, ale feluriţilor trădători şi dezertori, cartofori şi canalii vestiţi, nimeni n-ar fi zis nimic împotrivă. Ba chiar ar fi fost mai atrăgător pentru cartofori decât feţele serioase ale sfinţilor şi eroilor. Cine se aseamănă se adună: trădătorii cu cartoforii şi tiranii cei dinafară cu tiranii lăuntrici (patimile jucătorilor).
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 120-121