A spune gândurile tale lumeşti altora înseamnă că vrei să le impui şi să te impui, ca să câştigi slava lumii. Când le spui însă părinţilor duhovniceşti, le spui arătând că le dezaprobi şi vrei să fii întărit în dezaprobarea lor. Atunci scapi de ele.
Înainte de-a face orice lucru, să ne gândim de este după voia lui Dumnezeu şi care este adevărata pricină şi adevăratul motiv ce ne îndeamnă să-l facem. Să mărturisim aceasta deschis în fața lui Dumnezeu despre orice vorbă, sau faptă, sau întâlnire, sau mâncare, sau odihnă; la ce îţi vine în gând spre împlinire. Să nu porneşti la nimic fără a te gândi înainte de este sau nu cu voia lui Dumnezeu, ca să nu-ţi pară rău după ce ai făcut ceva. Aceasta înseamnă să fii în dialog cu Dumnezeu privitor la orice lucru, nu numai după ce l-ai făcut, ci încă înainte de a-l face. Să nu te laşi condus numai de ghidul personal ce-ţi vine în minte. Să nu te simţi singur nici o clipă. Dacă Dumnezeu vede înainte ce ai să faci, întreabă-L de orice lucru pe care te gândeşti să-l faci. Făcând aşa, eşti într-o permanentă relaţie cu El şi vei fi cu îndrăzneală în răspunsul ce i-l vei da despre faptele săvârşite.
Omul are nevoie să-şi descopere gândurile rele, egoiste, ca să poată scăpa de ele. Are nevoie de ajutorul altuia, de puterea şi judecata altuia, însăşi comunicarea e un act al smereniei şi al ieşirii din încrederea mândră în sine.
Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, volumul al II-lea, Editura Doxologia, 2013, pp. 21-22