Frica de Dumnezeu ne ajută tuturor să mergem pe calea cea scumpă a mântuirii, prin lucrarea tuturor poruncilor Lui. Cu această mare virtute au strălucit în lume toți sfinții și aleșii lui Dumnezeu.
Duhul Sfânt, vorbind prin gura Sfântului și marelui proroc David, zice: „Frica Domnului este începutul înțelepciunii” (Psalmul 110, 10). Solomon, fiul lui David, spune: „Frica Domnului este învățătură și înțelepciune” și „izvor de viață” (Proverbe 16, 41; 14, 28).
Să întrebăm și pe Sfinții și dumnezeieștii Părinți ai Bisericii lui Hristos ce este frica de Dumnezeu. Ei, conglăsuind cu Sfânta Scriptura, ne spun: „Frica de Dumnezeu este început al faptelor bune” (Sfântul Nicodim Aghioritul); „Frica de Dumnezeu este început al vieții celei adevărate a omului” (Sfântul Isaac Sirul). Sfântul Efrem Sirul aseamănă frica de Dumnezeu cu o sabie cu două tăișuri, care taie toată pofta cea rea. Sfântul Simeon Noul Teolog numește frica de Dumnezeu „armă nebiruită a credinței”. Ilie Ecdicul o numește „început al virtuților”; iar dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul o aseamănă cu soarele care, trimițând o rază în cămară, descoperă în ea chiar și cele mai mici gunoaie și prafuri subțiri. În alt loc, tot el zice: „înmulțirea fricii de Dumnezeu este început al dragostei”.
Să arătăm din ce se naște această virtute în sufletul omului. Sfântul Maxim Mărturisitorul zice că frica de Dumnezeu se naște din credința în Dumnezeu: „Cel ce crede, se teme; iar cel ce se teme, se smerește”. Iar Sfântul Ioan Scărarul spune că frica de Dumnezeu se naște din cunoștința de sine, adică din smerenie: „Cine s-a cunoscut pe sine, a ajuns la înțelepciunea fricii de Dumnezeu”. Sfântul Petru Damaschin adeverește că frica de Dumnezeu se naște din credință, zicând: „De aceea, eu, ticălosul, sunt mai rău decât un necredincios, că nu vreau să lucrez ca să aflu credința cea mare și prin ea să vin la temerea de Dumnezeu și la începutul înțelepciunii Duhului”.
Arhim. Cleopa Ilie, Urcuș spre Înviere. Predici duhovnicești