V-am vorbit deja de câteva ori împotriva lumii şi a ataşamentului faţă de ea. Fiind încredinţat că iubiţi adevărul şi sunteţi gata să îl urmaţi oricât de amar ar fi el, cred că nu sunteţi sătui de cuvintele mele. Stau şi mă gândesc însă: nu cumva socotiţi că aceste sentinţe aspre împotriva lumii sunt părerea mea personală despre lume şi despre iubirea faţă de ea?
Nu credeţi, oare, că lumea nu este chiar atât de potrivnică lui Hristos şi viaţa lumească – vieţii creştine, încât să nu fie nici o posibilitate de a le îmbina şi, trăind lumeşte, să trăim totodată şi creştineşte? Cel puţin acum circulă părerea aceasta, că înstrăinarea strictă de lume şi de tot ce este lumesc ţine de o simplitate mioapă sau de o râvnă lipsită de discernământ şi de o melancolie mohorâtă, şi că, dimpotrivă, valoarea veacului şi a educaţiei de acum constă tocmai în faptul că astăzi oamenii se pricep să
îmbine creştinismul cu iubirea lumii, privind cu compătimire la acei sărmani nerozi care, pentru a se mântui şi a plăcea lui Dumnezeu, se lipsesc de cutare sau cutare bunătăţi şi mângâieri ale lumii.
Nu mă apuc să intru în dispută cu asemenea filosofi. Şi acum merg pe principiul de a nu spune nimic de la mine însumi, ci numai de aduna laolaltă toate cele spuse în cuvântul lui Dumnezeu împotriva lumii şi a iubirii de lume. Întorcându-se către sine, fiecare va găsi în conştiinţa sa, fără îndoială, îndemnul sever de a lua aminte fără cârtire la tot ce porunceşte Domnul, în ciuda tuturor părerilor care circulă şi a tuturor simţămintelor şi împotrivirilor care apar din inima noastră împotriva acestor porunci. Ce spun limpede şi precis Domnul şi Sfinţii Lui Apostoli, aceea este lege pentru noi.
Cum vorbeşte despre lume Domnul? Voi ştiţi deja că Domnul, Care a fost atât de îngăduitor faţă de cei păcătoşi şi neputincioşi, Care a luat toate păcatele noastre asupra Sa, Care a numit jugul Său „bun” şi „uşor” şi îi mustra pe învăţătorii iudei pentru că îi împovărau pe oameni cu asprimi de prisos – un asemenea Domn bineînţeles că nu S-ar fi apucat să pună asupra următorilor Săi greutatea înstrăinării de lume dacă iubirea faţă de lume ar putea fi îmbinată cu urmarea Lui. Şi totuşi, ia uitaţi ce spune El!
În ce raport Se pune Mântuitorul faţă de lume? Eu, zice, nu sunt din lumea aceasta, şi repetă asta nu o dată (In 8, 23; 17, 14-16). Eu nu sunt din lumea aceasta, şi împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (In 8, 23; 18, 36). Impărăţia lui Hristos se întocmeşte în lume şi din oamenii lumii, dar pe ruinele împărăţiei stăpâni torului lumii.
De aceea, Domnul spune: Eu M-am pogorât din cer ca să îl leg pe cel tare, ca să stric lucrurile diavolului! (In 6, 38; Mc. 3, 27; 1 In 3, 8) Întrucât asta s-a săvârşit prin moartea pe cruce, înainte de patimă iată ce osândă a rostit asupra lumii: acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară (In 12, 31). Vedeţi ce opoziţie? Şi atunci, cum vreţi să fiţi cu Hristos făcând totodată pe placul lumii? Ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (II Cor. 6,14-15)
Poate că Domnul a fost atât de aspru faţă de lume în ce-L privea pe El însuşi, în Persoana Sa? Dar el nu a făcut nici un rabat în această privinţă pentru ucenicii Săi, care erau nevoiţi să trăiască în lume, printre iubitorii acesteia. Şi aceştia, zice, nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume (In 17,14). De aceea, mângâindu-i, altundeva adaugă: dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe Mine mai înainte M-a urât. Dacă aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al său; dar întrucât nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea (In 15,18-19). Dar cum vreţi voi şi să fiţi ai lui Hristos şi să fiţi în pace cu lumea?
Oare nu a făgăduit Domnul, măcar pe viitor, vreo pace cu lumea? Oare nu am apucat noi acea fericită vreme şi oare nu putem, iubind lumea în tihnă, să credem că plăcem Domnului şi ne mântuim sufletul? Nu, nu asta ni s-a făgăduit. Eu, zice, vă voi trimite vouă alt Mângâietor, pe Care lumea nu poate să-L primească (In 14, 16-17), adică un Duh cu desăvârşire potrivnic duhului lumii. Şi venind, va vădi lumea şi de păcat, şi de dreptate, şi de judecată (In 16, 8). Ca atare, vrajbă statornică va fi întotdeauna între voi şi lume, şi drept urmare în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, pentru că Eu am biruit lumea (In 16, 33). Şi atunci, cum vreţi să trăiţi în pace cu lumea şi să fiţi ai Domnului, de vreme ce Duhul Domnului, Cel dat următorilor Lui, nu poate fi nicidecum împăcat cu lumea? Aşadar vedeţi că în învăţătura Domnului nu este nici un pic de îngăduinţă faţă de lume?
Puteţi fi dinainte încredinţaţi că nu veţi întâlni vreo îngăduinţă faţă de ea nici în spusele Sfinţilor Apostoli. Luaţi-l pe Ioan, care respira dragoste, şi pe dreptul Iacov, care strălucea cu dreptatea. Ce spun aceştia? Şi unul, şi celălalt zic într-un glas: nu iubiţi lumea. Nu iubiţi lumea, spune Apostolul Ioan, nici cele ce sunt în lume! Dacă iubeşte cineva lumea, nu este dragostea Tatălui întru dânsul: pentru că tot ce este în lume – pofta trupului, şi pofta ochilor, şi trufia vieţii – nu este de la Tatăl, ci de la lumea aceasta. Şi lumea trece, şi pofta ei – iar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I In 2, 15-17).
Au nu ştiţi, zice Apostolul Iacov, că iubirea acestei lumi este duşmănie faţă de Dumnezeu? Pentru că cine vrea să fie prieten lumii este vrăjmaş al lui Dumnezeu. Cât de cumplit! Sau credeţi, continuă el, că în deşert zice Scriptura: spre zavistie pofteşte Duhul Care sălăşluieşte în noi? (Iac. 4, 4-5) Adică Duhul Acesta este atât de gelos, încât nu poate nicidecum îngădui ca noi să aparţinem câtuşi de puţin lumii, cere devotament deplin faţă de Domnul.
Uitaţi-vă în continuare ce spun ceilalţi Apostoli: iar noi nu am primit duhul acestei lumi, ci Duhul, Care e de la Dumnezeu (I Cor. 2, 12). Mai înainte, adică atunci când nu eram creştini, eram robiţi stihiilor lumii (Gal. 4, 3) şi umblam potrivit veacului lumii acesteia (Efes. 2, 2), după predania omenească (Col. 2, 8), adică obiceiurilor lumeşti. Pe când acum, adică după ce L-am primit pe Hristos, am murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii (Col. 2, 20), acum lumea faţă de voi s-a răstignit, şi voi – faţă de lume (Gal. 6, 14), adică ea este moartă pentru voi şi voi trebuie să fiţi morţi pentru ea. Ca atare, păziţi-vă fără pată din partea lumii (Iac. 1, 27), fugiţi de întinăciunile lumii (II Pt. 2, 20) şi de stricăciunea poftei celei din lume (II Pt. 1,4) şi, lepădând fărădelegea şi poftele lumeşti, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie în veacul cel de acum (Tit 2,12). Lumea toată în cel rău zace (I In 5, 19) şi urăşte binele cel adevărat.
Ca atare, să nu vă miraţi că vă urăşte pe voi lumea (I In 3, 13). Mai degrabă fiţi senini, primind harul, prin care tot cel născut de la Dumnezeu biruie lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruie lumea, fără numai cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu? (I In 5, 4-5) Credinţa în Hristos este adică atât de strâns legată cu biruinţa asupra lumii, încât acolo unde este ea nu este lumea, lumea a fost biruită… şi, prin urmare, viceversa: unde este lumea, acolo nu-i credinţă, nu este Hristos şi nici creştinism.
Iată că nici Apostolii nu arată nici o cruţare faţă de lume! Nici Domnul, nici Apostolii… Şi atunci, ai cui ucenici sunt cei care vor să îmbine iubirea de lume cu iubirea de Hristos, care aşa învaţă şi aşa vor să trăiască? O să vă spun eu ai cui, şi o să vă spun folosind cuvintele apostolice. Apostolul Ioan zice: nu daţi crezare oricărui duh, pentru că mulţi proroci mincinoşi au intrat în lume… Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă (I In 4, 1, 5), adică aceşti proroci mincinoşi – învăţători mincinoşi – apără lumea pentru că ei înşişi sunt de la lume, nu de la Hristos.
Aşadar nici cei ce îi ascultă, nici cei ce îi urmează nu sunt ai lui Hristos, ci sunt tot de la lume. Şi nu se va împlini oare în mijlocul nostru ceea ce a prezis Apostolul Pavel: căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura cea sănătoasă, ci, dornici să-şi desfăteze auzul, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr, şi se vor abate către basme (II Tim. 4, 3-4)? Vedeţi ce osândă aspră nu doar asupra lumii, ci şi asupra apărătorilor iubirii faţă de lume?
Aşadar, cine vrea, n-are decât să fie atât de viclean, încât să iubească lumea nutrind nădejdea mincinoasă de a nu se împotrivi prin aceasta duhului lui Hristos! Voi însă nu vă lăsaţi atraşi şi nu urmaţi unora ca aceştia! Însuşi gândul de a vicleni în acest fel dă în vileag lipsa duhului lui Hristos, care dă în vileag lumea. Este oare potrivit să ne gândim la o unire între lume şi Hristos atunci când, din primele zile ale arătării Mântuitorului în lume, aceasta s-a ridicat împotriva Lui şi prin cârmuiri, şi prin viclenie, şi prin răutate?
Oare nu se dă de înţeles prin aceasta că, într-adevăr, creştinii nici nu trebuie să se gândească a trăi împăcaţi cu lumea, care este atât de duşmănoasă faţă de Domnul lor? Aşa a şi fost dintotdeauna. După Domnul şi după Sfinţii Apostoli, toţi cei ce au crezut şi au slujit cu adevărat Domnului au mers împotriva lumii şi a duhului ei, şi pentru asta au fost ţinta săgeţilor lumii – au avut de suferit şi au fost prigoniţi. Toţi cei ce vor a vieţui cu credinţă bună în lume vor fi prigoniţi (II Tim. 3, 12). Şi atunci, de care înţelegere poate să fie vorba aici?
Presupun că acum toţi veţi fi de acord cu faptul că, dezaprobând lumea, nu vă expun o părere a mea particulară. Domnul şi Sfinţii Apostoli au condamnat-o în cuvinte limpezi şi exacte, care nu admit nici o răstălmăcire. Cine este de la Dumnezeu, ascultă de noi, zice Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu (I In 4, 6). După aceasta, nu mai avem de ce să ne deosebim în părerile despre lume. Dar poate că avem concepţii diferite despre ceea ce înseamnă lumea?!
Într-adevăr, cuvântul „lume” poate fi înţeles în mai multe feluri, şi nu este de mirare dacă între concepţiile acestea se vor găsi unele potrivit cărora viaţa lumească nu va părea atât de hotărât potrivnică duhului lui Hristos… In atare caz, unii ar putea spune: „Şi eu ştiu că lumea este potrivnică lui Hristos şi că omul credincios trebuie să o lepede; însă eu nu socot că ceea ce numeşti tu «lume» ţine într-adevăr de lume. Spune-mi: care este lumea aceea pe care au osândit-o Domnul şi Sfinţii Apostoli, în care trăind pierim şi de care trebuie să se lepede toţi cei ce doresc să se mântuiască şi să placă lui Dumnezeu?”
După cum vedeţi, o întrebare cât se poate de firească, dar nu şi simplă, şi la care nu se poate răspunde în două vorbe. Mă voi strădui să fac asta cu alt prilej, iar între timp vă poftesc să judecaţi puţin şi singuri. Într-adevăr, poate că e destul să definim cu exactitate ce este lumea şi ce este lumescul pentru a le întoarce spatele, şi că un lucrul sau altul se admite în viaţă doar pentru că nu este socotit lumesc.
Aşadar daţi-vă puţină osteneală pentru a clarifica această problemă. La vremea potrivită vă voi veni şi eu în ajutor cu cuvântul meu, pentru ca împreună să sporim în cunoaşterea adevărului creştinismului, spre mântuirea noastră şi spre slava lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat. Amin!
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Ştiinţa rugăciunii, Editura Sophia