Proclamarea morții lui Hristos este Sfânta Liturghie. Sfinții Părinți spun că atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși, atunci nu va mai fi niciun motiv pentru ca lumea să existe, și se va petrece A Doua Venire a Domnului. Atunci când Sfânta Liturghie nu se va mai săvârși.
De aceea, e important să participăm la Sfânta Liturghie și să ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos. Pentru că această participare ne face să ne amintim de El, nu doar mental și psihologic, ci să-L trăim pe Însuși Hristos, să trăim moartea și Învierea Domnului.
Dar nu e de ajuns să facem aceasta doar prin prezența la Sf. Liturghie, nici doar ca să mergem să ne împărtășim. Pentru că nu ne putem împărtăși pur și simplu: cu nepăsare și nepregătiți. Să se cerceteze omul pe sine însuși și așa să mănânce din Pâine și să bea din Potir. Trebuie să se cerceteze omul cu atenție și apoi să se împărtășească. Nu ne putem împărtăși nepregătiți. Mă veți întreba cine e pregătit să se împărtășească. Este o mare întrebare. Cine este pregătit? Cel puțin, ar trebui să existe niște condiții de bază pe care ni le spune Evanghelia și Canoanele Bisericii.
Nu ar trebui să mergem fără pocăință și cu păcate grele. Și, mai ales, să ne împărtășim fără iubire cu Trupul și Sângele Domnului. Pentru că cine mănâncă și bea Trupul Domnului în chip nevrednic, păcătuiește împotriva Trupului și Sângelui Domnului. Pentru că cine mănâncă și bea Trupul Domnului în chip nevrednic, o face spre judecată și spre osândă. Sfânta Împărtășanie nu îl ajută. Pentru că nu deosebește Trupul Domnului de mâncarea obișnuită. Nu are o atitudine dreaptă față de Trupul și Sângele Domnului. Această nepregătire față de Sfintele Taine poate provoca – spune Apostolul Pavel în alt loc – chiar boli, chiar moarte și pierzania omului, dacă vine și se împărtășește fără să fie pregătit.
Cel puțin să avem lucrurile de bază. Și care sunt acestea? Întâi de toate, ceea ce ne-a spus Hristos: dacă mergi să te împărtășești, să-ți duci jertfa la Altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, atunci pleacă. Mergi și împacă-te cu fratele tău și apoi vino să te împărtășești, să aduci darul tău. Și aici este un detaliu foarte important, care nu e deloc un detaliu. Nu spune: dacă ai ceva tu cu fratele tău. Pentru că de multe ori spunem: „Eu n-am nimic cu el. Da, ne-am supărat și am spus câteva vorbe în plus, dar n-am nimic cu el.” Poate că tu nu ai nimic cu el. Tu crezi că nu ai nimic. Tu ți-ai făcut propriul tău recital de răutate și ingratitudine. Acum spui că nu ai nimic cu el. Dar fratele tău are ceva cu tine. Și asta te împiedică să te împărtășești. Trebuie să găsești o cale să te împaci cu fratele tău.
Ca cineva care spune că s-a certat, s-a supărat, a spus câteva cuvinte, dar în cinci minute le-a uitat. Foarte bine, le-ai uitat în cinci minute. Celălalt care le-a primit poate nu le uită nici peste cinci ani.
Știți că sunt lucruri în viețile noastre care pot dura ani de zile întregi și omul să nu le poată uita? Poate fi atât de traumatizat. Și poate chiar fi de la un simplu cuvânt. Și auzim asta când suntem duhovnici, în spovedania oamenilor în vârstă. Odată mi-a spus o bunicuță de 87-88 de ani, că o vecină i-a spus ceva și ea nu a iertat-o. Și trecuseră acum 60-70 de ani și încă își amintea.
Și poate spune cineva: ce grea e chestia asta? Ce putem să facem? Cel puțin, să ne pocăim, să nu ne justificăm, să nu spunem: bine, e problema lui că nu mă iartă. Să simțim că avem și noi o responsabilitate pentru dificultatea fratelui nostru și să ne rugăm pentru frații noștri pe care i-am rănit prin cuvintele noastre, prin purtarea noastră, prin atitudinea și prezența noastră, fie că am avut dreptate sau nu. Trebuie să simțim că avem o responsabilitate pentru asta. Și trebuie să ne rugăm, pentru că Hristos ne spune clar: dacă îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi vino să primești Trupul și Sângele Domnului. Din ce motiv spune asta? Pentru că cine mănâncă și bea cu nevrednicie, o face spre osândă. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, fără să socotească Trupul Domnului, osândă își mănâncă și bea. Adică, în loc să fie împărtășirea spre iertarea păcatelor și viața veșnică, din negrija, neatenția și superficialitatea noastră, poate provoca osândă și judecată.
De aceea, părinți, fiți atenți să nu trimiteți copiii la Sfânta Împărtășanie fără să fie pregătiți. Uneori sunt părinți care le spun copiilor lor: „Mergi și împărtășește-te, du-te și împărtășește-te, n-ai nimic, ești mic.” Dar Sf. Împărtășania nu este potrivită pentru oricine și oricând. Nu putem spune cuiva să se împărtășească pentru că e mic. Și când spun tânăr, nu mă refer la 10-12 ani, ci de la pubertate încolo.
Există păcate, există căderi pentru care nu ne putem împărtăși, cel puțin dacă nu ne pocăim și nu ne spovedim. Păcatele trupești ne împiedică să ne apropiem de Împărtășanie, căderile trupești, judecata, certurile, disputele dintre noi, faptul că rănim dragostea față de frații și surorile noastre. Toate acestea ar trebui să ne împiedice de la Sf. Împărtășanie. Și din ce pricină? „De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți mor.” Din acest motiv, pentru că vă împărtășiți cu nevrednicie, fără să vă pregătiți, nesocotind Trupul și Sângele Domnului, de aceea mulți dintre voi sunt bolnavi și mulți mor, spune Sfântul Apostol Pavel.
E o mare catastrofă pe care cineva o poate păți dacă se împărtășește cu nevrednicie și dacă merge să se împărtășească știind că e nepregătit. Nu vă spun acestea ca să nu ne împărtășim niciodată. Dacă nu ne împărtășim vom muri duhovnicește, nu vom trăi în Hristos. Trebuie să ne împărtășim adesea.
Însă spun acestea ca să ne pregătim, să ne pocăim, să ne împărtășim cu duh de pocăință, pecetluiți fiind cu Taina Spovedaniei. Să ne împărtășim nu ca fiind vrednici, ci fiind într-o stare de pocăință continua.
Pocăința e cea care ne va înfățișa înaintea Domnului.
– IPS Athanasie de Limassol, chilieathonita.ro