– Părinte, ce se întâmplă în cazul în care duhovnicul nostru ne cere ceva ce intră în conflict cu Sfânta Scriptură şi cu Sfintele Canoane?
– Nu va lăsa Dumnezeu să se întâmple ceva rău, devreme ce facem ascultare. Îţi aduc aminte două întâmplări din viața pustnicilor care confirmă ceea ce-ți spun acum:
Prima: Un oarecare părinte a luat pe fiul său cel mic şi a mers să se călugărească. Stareţul, după o vestire lăuntrică, ca să încerce ascultarea sa i-a spus să-l arunce pe copil în cuptorul aprins. Când tatăl, făcând ascultare oarbă, a aruncat pe copil în cuptor, acela s-a stins în chip minunat.
A doua: Într-un caz asemănător, stareţul a dat poruncă unui oarecare tată să-şi arunce copilul său la crocodilii râului de acolo. În acelaşi timp a trimis un alt monah ca să-l împiedice în cazul în care va arăta cu fapta ascultarea sa. Aşadar Dumnezeu s-a îngrijit şi în cazul acesta, încât şi ascultarea desăvârşită a viitorului monah să se arate, şi să nu se facă uciderea.
Când, prin urmare, există ascultare, chiar dacă ea cuprinde lucruri potrivnice Legii lui Dumnezeu, cum este uciderea – în cazurile de mai sus, nu se prezintă primejdia vreunui rău.
Dimpotrivă, neascultarea, chiar şi când se referă la astfel de cazuri, este aceea care se pedepseşte. Iată un exemplu din Vechiul Testament: Un oarecare prooroc a spus, după porunca Domnului, unui om să-l lovească. Acela însă n-a făcut-o. Atunci proorocul îi spune: „Deoarece n-ai ascultat de porunca Domnului îndată, după ce te vei depărta de mine, te va ucide un leu” (3 Împărați 21, 36). Şi într-adevăr aşa s-a petrecut.
Arhimandritul Teofanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 101