Pentru ca omul să se păzească de apucăturile hoțești, trebuie să privească la tot ceea ce are ca fiind al lui Dumnezeu. De orice lucru s-ar folosi, să știe că folosește lucrul lui Dumnezeu, nu al său. Când stă la masă și mănâncă pâine, să mulțumească lui Dumnezeu, pentru că a lui Dumnezeu e pâinea. Ca să se vindece de boala hoției, omul trebuie să privească ceea ce are altul ca fiind tot a lui Dumnezeu. Dar e cu putință, omule, să furi de la Cel al cărui ochi e pururi deschis asupra ta? Pentru ca omul să se lepede de cârdașul său la hoție, de semănătorul răutății, trebuie să vegheze asupra sufletului său, ca nu cumva diavolul să-și arunce pe furiș într-însul grăunțele hoțești; iar dacă le află acolo, îndată să le ardă cu focul rugăciunii. Nu e nebun cel ce aleargă după rău când a cunoscut binele? Nu-i smintit și caraghios hoțul care intră noaptea să fure din casa altuia o boccea cu boarfe, când un bun prieten tocmai se îndreaptă spre el cu un car de daruri scumpe?
Domnul nostru Iisus Hristos, iubitorul de oameni, a adus cu Sine și a deschis înaintea oamenilor vistierii cerești nemaipomenite, neasemănate, și i-a poftit să-și ia de toate, doar una cerându-le: să-și curețe mai întâi inima de lucrurile lumești pieritoare. Unii L-au ascultat, au luat daruri și sunt bogați; alții însă au rămas cu nimicurile lor de furat, stricăcioase. Ca o mustrare pentru aceștia, Domnul a spus pilda despre omul bogat căruia i-a rodit din belșug țarina.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006