Cu inima se crede spre dreptate, a zis apostolul, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 10). Trebuie să mărturisim dreptatea cu gura şi, atunci când se poate, cu însăşi fapta. Dreptatea mărturisită prin vorbe şi prin fapte devine reală, devine un bun al omului. Şi întrucât este esenţială, ea este o chezăşie sigură a mântuirii.
V-aţi convins că singurul mijloc fără de greş de a ne mântui este urmarea neabătută a învăţăturii Sfinţilor Părinţi însoţită de respingerea hotărâtă a oricărei învăţături străine, chiar de la propriile raţionamente, atâta timp cât raţiunea nu este vindecată de boala sa şi nu devine duhovnicească din trupească şi sufletească ce este. După ce aţi recunoscut cu mintea şi cu inima această dreptate, mărturisiţi-o cu gura; făgăduiţi-I lui Dumnezeu că vă veţi călăuzi după învăţătura Sfinţilor Părinţi, ferindu-vă de orice învăţătură care nu este adeverită de Sfântul Duh, care nu este primită de Sfânta Biserică a Răsăritului. După ce aţi mărturisit dreptatea lui Dumnezeu cu gura, mărturisiţi-o şi cu faptele: după ce aţi dat făgăduinţa, îndepliniţi-o.
Nu vă temeţi de această făgăduinţă! Este dator s-o dea fiecare fiu ortodox al Bisericii, ea trebuie cerută de la fiecare fiu al Bisericii Ortodoxe de către părintele lui duhovnicesc atunci când săvârşeşte Taina Spovedaniei.
Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 167-168