„Orice aţi face, lucraţi din toată inima“ (Coloseni, 3, 23)
Atunci când faci ascultare cu bucurie şi iubire, chiar şi pentru lucruri care par nebuneşti, te bucuri. Îi avem ca exemplu pe părintele Efrem Katunakiotul şi pe părintele Porfirie. Când faci ascultare oarbă, pentru folosul propriu, te duci în iad, ca Iuda. E frumos şi e o dovadă de mărinimie când faci ceva din inimă şi nu constrâns sau silit. Ceea ce se face cu de-a sila şi nu din iubire este searbăd, n-are frumuseţe. Măiestria constă în a-l face pe celălalt să te lase să-l ajuţi. Doctorul trebuie să acţioneze într-un asemenea fel, încât să facă pe bolnav să vrea să se însănătoşească. Dacă acela nu vrea, nu-l poate vindeca cu forţa.
Părintele Porfirie a aşteptat şapte ani ca episcopul să-i acorde permisiunea de a zidi biserica din Milesi. Printr-un copil Dumnezeu l-a luminat pe episcop şi singur l-a îndemnat pe părinte să înceapă zidirea marii biserici a Schimbării la Faţă. Ceea ce se face în grabă şi cu forţa nu iese desăvârşit. Chiar şi un tablou care nu se face din iubire, ci din constrângere, nu va fi niciodată o capodoperă.
Odată, părintele Porfirie s-a dus să-l cerceteze pe un lucrător care nu îl asculta. Însă a simţit că-l cuprinde furia. Automat, în loc să izbucnească asupra lucrătorului neascultător, şi-a întors puterea sufletului spre Dumnezeu şi a spus: „Dumnezeule, iartă-mă, pentru că era să mă înfurii şi iartă-l şi pe lucrător”. […]
Un ierarh a acaparat ranguri lumeşti şi bisericeşti, însetând după faimă. A folosit oameni, mijloace nedrepte, „i-a uns” pe mulţi. În cele din urmă, toate acestea au provocat scandaluri teribile şi, într-un final, şi-a pierdut şi scaunul. Acest episcop a constrâns mănăstiri şi biserici pentru a câştiga foloase financiare. În cele din urmă, a pierdut şi ce avea. Am fost alungat din episcopie şi de pe scaunul lui.
Cerem stăruitor de la Dumnezeu diferite lucruri, însă viaţa noastră este în totală contradicţie cu voia dumnezeiască. Am putea să nu cerem nimic şi să lucrăm cu dezinteres şi iubire, încât viaţa noastră să emane bucurie în toate manifestările ei.
Un om „L-a constrâns” pe Dumnezeu să-i dea un copil. Dumnezeu, după câţiva ani a împlinit voia aceluia, pentru a înceta să se mânie şi să hulească. Rezultatul a fost că şi-a omorât copilul, fiindcă l-a prins cu cea de-a doua femeie a lui şi a ajuns la închisoare. Acolo şi-a mărturisit păcatul şi i-a spus părintelui: “Vedeţi ce-am păţit, dacă L-am constrâns pe Dumnezeu?”.
Aşa se petrec lucrurile. Îl huleşti pe Dumnezeu pentru că nu-ţi dă ceea ce vrei? Ei, Dumnezeu îţi îngăduie să dobândeşti acel lucru, pentru ca mai târziu să-ţi dai seama de încăpăţânarea ta şi de „gafa” care provine din voia ta egoistă.
O constrângem pe Maica Domnului să ne dea ceva, fără să fim capabili să valorificăm ceea ce ni se dă. Dar să fi stat înaintea ei cu viaţa noastră sfântă şi cuvioasă şi să o fi mişcat, să o fi emoţionat. Ne-ar fi dăruit toate milele lui Dumnezeu, fără să-i le fi cerut. Acum stăm în fata icoanei sale, îmbrăcaţi ca nişte maimuţoi, „pe jumătate dezbrăcaţi”, şi o „constrângem” să acopere nevoile noastre. Atunci când mergem la un ministru, cât de decent ne purtăm şi ne îmbrăcăm? Iar în casa lui Dumnezeu arătăm atâta necuviinţă şi lipsă de evlavie?
Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrări minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumeniţa, 2013