Începând din ziua Învierii au avut loc mai multe apariţii ale lui Hristos. Între acestea au fost arătarea în faţa ucenicilor care se aflau închişi într-o casă, atunci când Toma nu era printre ei, şi cea din duminica următoare, după opt zile, când era de faţă şi Toma (Ioan 20, 19-29). Arătându-Se ucenicilor, Hristos le-a împărţit daruri. Primul dar a fost pacea, iar al doilea a fost Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor. Nimeni nu poate da ceva din ceea ce nu are. Aceasta înseamnă că, fiind Dumnezeu, Hristos este izvorâtorul păcii, pentru că pacea este energia (harul) Dumnezeului Treimic. Prin întruparea şi prin jertfa Sa, El a făcut pace între cele cereşti şi cele pământeşti, între îngeri şi oameni, între oameni şi Dumnezeu, între oameni şi întreaga zidire şi desigur, a revărsat pacea peste toate energiile sufleteşti. De asemenea, El a dat Duh Sfânt, deoarece Duhul Sfânt Se odihneşte în Fiul. Persoanele Sfintei Treimi au comuniune şi unire în fiinţă şi în energie, pentru că sunt de o gândire, de o fire şi de o putere. Duhul Sfânt purcede din Tatăl, dar este împărtăşit prin Fiul.
Ne putem pune întrebarea: care este diferenţa dintre darul Duhului Sfânt de după Înviere şi pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor din ziua Cincizecimii? Cunoaştem faptul că ucenicii au primit Duh Sfânt în ziua Cincizecimii. În aceste condiţii, cum putem oare spune că Hristos le-a dat Duh Sfânt imediat după Învierea Sa?
Sfântul Grigorie Teologul învaţă că, fără nici o îndoială, aici este vorba despre o intensitate diferită a lucrării Duhului Sfânt. Duhul Sfânt era în permanenţă unit cu Fiul. Însăşi întruparea Fiului, ca şi întreaga Sa lucrare, s-a făcut prin împreună-lucrarea celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi. Prin urmare, Duhul Sfânt lucra în ucenici atât cât puteau ei să îl încapă, adică fie „slab”, fie „cu mai multă putere”, fie „desăvârşit”.
Înainte de Patima lui Hristos, Duhul Sfânt lucra în ucenici „slab”, după puterea pe care aceştia o primiseră, de a alunga duhurile şi de a vindeca bolile. În timpul în care ucenicii îl urmau pe Hristos, ei se curăţeau prin lucrarea Duhului Sfânt. Mai apoi, însă, adică după Înviere, Duhul Sfânt a lucrat cu mai multă intensitate, ca „o împărtăşire mai sfântă”. Motivele pentru care Hristos le-a dat ucenicilor Duh Sfânt imediat după Înviere au fost două. Mai întâi, El a vrut să-i pregătească pe aceştia pentru marea împărtăşire cu Duhul Sfânt din ziua Cincizecimii, deoarece nimeni nu se poate împărtăşi într-o măsură mai mare din Duhul Sfânt dacă nu este pregătit corespunzător. În al doilea rând, acest dar al Duhului Sfânt avea legătură cu iertarea păcatelor, nu cu împărtăşirea din Duhul Sfânt. Potrivit învăţăturii Sfântului Grigorie Palama, împărtăşirea din Duhul Sfânt nu este acelaşi lucru cu iertarea păcatelor prin harul Duhului Sfânt. Abia în ziua Cincizecimii, pregătiţi fiind duhovniceşte, ucenicii au primit marele dar şi s-au făcut mădulare ale Trupului înviat al lui Hristos. În ziua Învierii, Hristos nu Se afla încă în ucenicii Săi, dar în ziua Cincizecimii, aceştia s-au făcut mădulare ale Trupului lui Hristos.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008