Să ne gândim la trei lucruri pe care ar fi bine să le vedem mai bine şi la trei lucruri faţă de care ar fi mai bine să fim orbi. Să le luăm invers.
Oare la ce credeţi că ar trebui să închidem ochii, să nu vedem, să fim orbi, spre ce n-ar trebui să se îndrepte ochii noştri? Cel mai simplu răspuns, toată lumea care are ar cât de cât cunoştinţă duhovnicească, este că ar trebui să închidem ochii la tot ceea ce intră prin ei şi ne urâţesc, ne deformează, ne întinează sufletul, ne oboseşte mintea. Toţi Părinţii au spus că ochii sunt porţile principale ale sufletului. Dacă vreţi să asemănaţi sufletul cu o cetate care are mai multe porţi, cea principală, pe care intră si lucrurile bune şi cele rele, sunt ochii.
De aceea Domnul Iisus Hristos, vă aduceţi aminte ce a zis la un moment dat, cuvinte grele: Dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l, aruncă-l de la tine, că e mai bine să intri în viaţă fără un ochi decât cu amândoi ochii să fii în pierzanie. Tâlcuirea acestui cuvânt, evident, nu înseamnă că trebuie să ne scoatem ochii afară, ci să ne păzim în aşa fel ochii încât e ca şi cum nu l-am avea dacă prin acel ochi poate să intre ceva care să urâţească, să întineze sufletul nostru. Au fost, însă, vă zic un lucru adevărat, din Proloage, oameni care au luat lucrul ăsta foarte în serios şi Dumnezeu a văzut râvna lor pentru a-şi păstra curăţia sufletului şi i-a răsplătit cu mari daruri. Un tânăr frumos la chip fusese vizat de o tânără cu moravuri uşoare, tânărul era credincios şi ea a venit şi, prin cuvinte dulci, încerca să-l atragă spre păcat. Tânărul, întărit fiind în voia lui Dumnezeu, în legea cea bună, cea dreaptă, la un moment dat o întreabă: Dar ce-ţi place cel mai mult la mine? Şi ea, cum se zice de obicei: Ochii! Şi el spune: Aşteaptă puţin! Și a intrat în casă, şi-a scos ochii, a ieşi şi i i-a pus în mână: Poftim, dacă ăştia îți plac, ţi-i dau. Şi în ţinutul acela fuseseră puşi creştinii să dea un semn foarte mare, să mute un munte. Şi atunci femeia aceea le-a spus preoţilor din cetatea respectivă: Dacă vreţi ca Dumnezeu să vă asculte rugăciunile, degeaba vă rugaţi voi. Chemaţi-l pe omul acesta, că pe acesta îl va asculta Dumnezeu.
Noi nu avem puterea să facem lucrul acesta şi Dumnezeu nu ne cere lucrul acesta, dar trebuie să fim atenţi ce facem cu ochii noştri, ce lăsăm să intre printr-înşii, lucruri bune sau lucruri rele. Căci tot ce intră prin ochi se întipăreşte nu în minte, nu în suflet, ci în fiecare fibră a existenţei noastre. Fiecare celulă păstrează în ea amintirea fiecărei imagini, a fiecărui chip, a fiecărui zvon, a fiecărui lucru depozitat acolo, lucru dovedit ştiinţific, ceea ce spuneau Părinţii cu foarte mult timp înainte. Deci, dacă ar trebui să nu lăsăm să intre ceva, dacă ar trebui să închidem ochii la ceva este pentru tot ceea ce urâţeşte sufletul, îl întinează, îl oboseşte. Încercaţi să vă rugaţi la scurt timp după ce aţi stat la un buletin de știri. Este o ştire principală pusă pe ecran, mai este o bară pe care circulă alte ştiri şi, din când în când, în colţul din dreapta sus spune ceea ce urmează. Cum poate să fie mintea atentă la toate astea? Ce ţineţi minte după ce a trecut o jumătate de oră cu avalanşă de noutăţi? Mintea oboseşte atunci. Eu nu spun să vă lepădaţi cu totul, că nu veţi puterea aceasta, dar triaţi! Păstraţi-vă întreagă mintea, păstraţi-vă lucrul cel dinlăuntru și mult mai important pentru existenţa noastră.
Ar mai trebui să închidem ochii la ceva sau să nu ne uităm atât de mult: la păcatele celor de lângă noi, la greşelile celor de lângă noi. Avem aşa un dar să ţinem ochii deschişi şi cu faruri spre viața altora si nu spre viața noastră. Si a zis Domnul Iisus Hristos: De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău si bârna din ochiul tău nu o vezi? Cu cât vom vedea mai mult greşelile, scăpările, neorânduielile altora, cu atât este semn că nu ni le vedem pe ale noastre. La un moment dat în pustia Egiptului în secolul IV un frate greşise şi se adunase un consiliu acolo ca sa dea o pedeapsa fratelui respectiv. Şi a fost chemat şi un avvă, Pior cu numele, să vină şi el să judece. Şi, pentru a le da o lecţie celor cu dreptatea în mână şi cu prea puţină milă şi îngăduinţă încercau să pedepsească pe fratele respectiv, părintele Pior a venit purtând în spate un sac şi în faţă un coşuleţ. Și, când l-au văzut ceilalţi, l-au întrebat ce vrea să zică cu aceasta. Şi el a zis: Vreau să vă spun că păcatele mele le-am pus în spate, ca să nu le văd, şi păcatele mele le am în faţă şi le văd totdeauna. Şi s-au ruşinat părinţii atunci şi au fost mai îngăduitori cu fratele.
Bine ar fi să nu stăm cu ochii aţintiţi asupra lucrurilor pe care le fac fraţii noştri. Să nu mai judecăm atât, să nu mai purtăm vorba rea de aici pe colo. Auzim un lucru rău despre cineva, să moară în inima ta. De ce trebuie să-l duci mai departe, pe la colţuri de stradă, pe la porţi, pe la vecini, pe la rude? Suntem înmulţitori de rău mai degrabă decât înmulţitori de bine. Spunem altora că ne dau lucruri rele, dar noi cei dintâi suntem care copiem modelul televiziunilor, al ştirilor, al ziarelor, care, de cele mai multe ori, lucruri rele ne dau. dar noi tot aşa facem! Asta ne satisface, asta ne place. Dacă noi n-am avea în noi lucruri de felul celor pe care ne place să le dăm mai departe sau să le vedem la alţii, nu le-am spune şi nu le-am vedea.
Şi mai este un lucru la care ar trebui să închidem ochii: la ce fac şi ce au ceilalţi. De aici apare invidia, judecata mare, nemulţumirea, nerecunoştinţa, dorinţa de a avea tu mai mult prin comparaţie. De ce nu e bine să ne uităm la ce fac şi au ceilalţi? Pentru că nu-i privim cu ochi buni. Ochii noştri sunt murdari. Şi nu ştim să evaluăm ce face celălalt şi de unde a avut şi ce a făcut. Într-o staţie de autobuz, la ora 5 dimineaţa era cineva. Îl vede altcineva şi zice: Sigur se duce la furat – cel care a zis lucrul acesta avea deprinderea asta a furatului. Ce făcea el, asta a proiectat şi pe cel pe care îl văzuse. Altul îl vede şi zice: Sigur vine după o noapte pe care n-a trăit-o acasă. N-a dormit în patul lui, ci în alt pat – el era obişnuit să facă lucrul acesta. Şi un altul, când l-a văzut, a zis cu inima deschisă şi cu faţa senină: Poate a fost o priveghere de toată noaptea – pentru că şi el avea obiceiul să mai petreacă cu Domnul. Fiecare, ce avea înlăuntrul lui, aceea a văzut în celălalt. De aceea, câtă vreme nu avem ochii curăţiţi, bine ar fi să-i închidem, să nu-i proiectăm pe ce fac şi ce au ceilalţi. Că imediat o să spunem: Păi poate cu un salariu de 2500 de lei să-şi ia Audi 8? Păi poate cu ce câştigă el să-și facă vila aceasta? Imediat, dacă mintea este bolnavă, începe să judece, să critice… Şi lucrurile astea nu fac decât să spulbere frumosul din noi şi să-l urâţească.
Şi acum trei lucruri la care bine ar fi să deschidem ochii mari. Primul dintre ele, pe care vreau să vi-l pun la inimă şi m-aş bucura să lucrăm cu toţii mai mult în direcţia asta: să deschidem ochii mari la lucrurile lui Dumnezeu pe care le face El cu noi şi cu lumea întreagă. Dacă am vedea noi la sfârşitul vieţii noastre în câte locuri a fost Dumnezeu mai aproape de noi decât am simţit noi, am spune: Oare aşa de orb am fost eu în viaţa mea?! Câte lucruri minunate nu face Dumnezeu cu viaţa noastră! Din câte ne-a scăpat! Dar câte lucruri minunate sunt în lumea asta pe care nu avem ochi, nu avem timp, nu avem vreme să le vedem, pentru că ochii noştri sunt ocupaţi cu altceva. Și nu mai au vreme copiii noştri să pună mâna pe o piatră, să pună mâna pe lemn, pe lut, grâul nu-l mai vede omul. Înainte se secera grâul cu secera, inul cu secera, se făceau snopi, oamenii erau în contact direct cu darurile minunate pe care le dădea Dumnezeu şi erau mai mulţumitori faţă de Dumnezeu. Acum totul e mecanizat, totul face maşina, totul face calculatorul. Se creează o distanţă între darul lui Dumnezeu şi omul care-l primeşte şi nu mai ştim să mai fim cu alţi ochi faţă de lumea întreagă pe care Dumnezeu ne-a dat-o.
Al doilea lucru pentru care ar trebui să deschidem ochii mari, ochii cei dinlăuntru: au cântat părinţii acum Psalmul 50; ce a zis acolo? Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Nu să le vedem pe ale altora, ci pe ale noastre. Căci, atunci când le vedem pe ale noastre, se smereşte inima. Te duci la Dumnezeu cu altfel de suflet, cu altfel de simţire, cu altfel de aplecare lăuntrică. Când ochii noştri sunt orientaţi spre păcatele noastre, viaţa noastră se schimbă, dar nu într-un fel în care să deznădăjduim, ci, cerând mila lui Dumnezeu, facem ca orbul din pilda de astăzi, care a strigat: Iisus, Fiul lui David, ai milă de mine! Acesta este strigătul care vine în urma deschiderii ochilor mari asupra păcatelor noastre. Nu rămânem doar la vederea păcatului, ci chemăm pe Acela, Singurul care poate să curăţească păcatele şi să ne lumineze ochii!
Şi al treilea lucru asupra căruia ar trebui să deschidem ochii mari, și mai ales în zilele noastre, este să vedem cât mai limpede, cât mai serios şi mai profund decât o facem, ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Deci nu doar ce se întâmplă cu viaţa mea în părţile ei rele, când ne vedem păcatele. Nu numai ce se întâmplă cu viaţa mea când Dumnezeu ocroteşte şi ne dăruieşte daruri mari şi trebuie să-I fim recunoscători. Ci ceea ce se întâmplă cu viaţa mea şi cu viaţa lumii în general. E de mare trebuinţă să ştim să citim semnele vremurilor. N-o să putem în totalitate. Suntem minţiţi, suntem manipulaţi, ni se bagă pe gât ceea ce vor alţii, nu adevăruri, totuşi ar trebui să fim oleacă deasupra a ceea ce oamenii vor să ne dăruiască ca adevăr şi să ştim să citim semnele vremurilor. Ştiţi prea bine şi v-am mărturisit nu o dată că nu sunt adeptul teoriilor conspirațiilor, teoriilor apocaliptice şi aşa mai departe. Lucrul acesta nu înseamnă că nu trebuie şi nu vă sfătuiesc să fiţi atenţi, să fiţi cu ochii mari, să fiţi cu privirea limpede asupra lucrurilor care s-au petrecut, care se petrec şi care ni se pregătesc. Pentru că, dacă nu suntem atenţi, vom fi luaţi prin surprindere de multe lucruri asupra cărora, dacă eram cu mai multă atenţie, nu treceau aşa uşor peste noi.
Aţi auzit ce s-a întâmplat în Grecia. Țară majoritar ortodoxă. Ce lege poate să treacă de Parlament, care reprezintă un popor peste 90% ortodox. N-au fost atenţi, n-au văzut ce se întâmplă, n-au ieşit în stradă pentru asta. Ies în stradă când sunt salariile mici sau când vor să facă cine ştie ce. dar când sunt atacate principiile de viaţă creştină, normele de viaţă creştină, atunci oamenii nu sunt atenţi, n-au ochi pentru asta, toţi sunt îndreptaţi asupra altora.
Un singur fapt vă mai prezint, un exemplu de când nu suntem atenţi şi nu ştim să punem stavilă, să ne oprim, când nu ştim să spunem nu unor evoluţii din societatea noastră. Am văzut un material filmat din 2005, în America. Nu ştim dacă era făcut de creştini sau de necreştini. Oricum, era făcut de oameni care aveau o privire mai departe decât imediatul. Un şofer conducea o maşină fără să ţină mâinile pe volan; avea în dreapta lui un sistem mult mai sofisticat decât GPS-ul, era un sistem care îi coordona inclusiv viteza, virajele, îi spunea că va ajunge acasă în 15 minute şi la 14 minute şi 55 secunde se deschidea poarta şi uşa de intrare. Omul doar vorbea, nici nu era nevoie să apese pe ceva. – Vă daţi seama că totul era o viziune asupra a cum va fi societatea în viitor, când nu va mai fi nevoie de bani să-ţi cumperi benzină. Ajunge la o benzinărie. Nu doar că nu te duci tu să deschizi rezervorul, ci el se deschide singur şi a venit pompa şi ţi-a încărcat cu benzină câtă doreai. Ce fericire, nu? Nu te murdăreşti, nu trebuie să te speli, ştiinţa ne ajută! Era şi un hoţ acolo. El a ieşit din maşină iar hoţul i-a furat cardul de acces. A vrut omul să intre în maşină, dar maşina era blocată, se putea deschide doar cu cardul. A vrut să dea un telefon, dar nu putea, căci nu avea cardul. Voia să-l roage pe cel de la ghişeu, dar cel de la ghişeu nu vorbeşte decât cu cel care are un plastic care să-l reprezinte. Iritat, omul sparge fereastra, doar e maşina lui, nu? Dar porneşte alarma. Omul, oricum, bucuros că a intrat în maşină; dar în 30 de secunde era poliţia alături. N-are timp omul să explice de ce şi cum, că i s-a furat cardul, că e legat la spate şi dus la secţia de poliţie. Cu chiu, cu vai, dă nişte explicaţii, apoi vine reprezentantul firmei care i-a dat sistemul acesta cu care putea să facă foarte multe lucruri fără să se implice personal şi îi spune: – Bine, am înţeles că vrei să renunţi la card pentru că ţi-ai dat seama că nu îţi este de folos sau te îngreunează sau poţi ajunge în situaţii în care nu te poate ajuta. Te ducem noi acasă. Unde stai? – Păi nu ştiu, scria pe GPS. – Bine, hai să dăm un telefon soţiei. Ce număr are? – Păi nu ştiu, scria acolo. Tot aşa, până la urmă omul nostru se convinge de noua ofertă a celui care îi dăduse un card şi crede că e mult mai avantajoasă: – Dar să ştiţi că noi avem o ofertă mai bună, mai sigură, mai avantajoasă; pui asta aici şi te duci la maşină şi ai intrat, te duci la casă şi ai intrat, ai cumpărat de la supermarket şi ai plătit direct..!
Nu ştiu dacă oamenii aceia au citit Apocalipsa. Ei au dat în ultima parte a filmului ce se poate întâmpla omeneşte, nu ca trădare sufletească. Filmuleţul acesta se încheia arătând acelaşi om şi acelaşi hoţ. Omul nostru era jos, in aceeaşi benzinărie unde îi fusese furat cardul, într-o baltă de sânge, şi hoţul, acelaşi hoţ, avea în mână palma lui cea dreaptă tăiată şi, cu acea mână, deschisese şi uşa de la maşină, plătise şi benzina, şi omul acela atât de bucuros de evoluţia ştiinţei, stătea jos fără mâna lui cea dreaptă.
Nu zic mai mult. Mă rog lui Dumnezeu să vă lumineze şi să ne lumineze, să ne dăruiască ochi deschişi şi minte luminată şi vedere duhovnicească, să ştim să citim lucrările lui Dumnezeu cu noi, să ştim să ne vedem păcatele noastre şi să ştim să citim ce se întâmplă în jurul nostru şi cu noi, să ştim să citim semnele vremurilor ca să nu fim la un moment dat cu sentimentul regretului că am fost orbi şi am ţinut ochii închişi.
PS Damaschin Dorneanu, Predică la Duminica Vindecării orbului din Ierihon