Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa… Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri… (Evrei 13, 7-9)
Niciodată nu a mai existat o asemenea epocă cu învăţători falşi ca secolul XX, atât de bogat în lucruri materiale, dar atât de sărac spiritual. Orice părere ce se poate închipui, chiar şi cea mai absurdă, chiar şi cele care până acum au fost respinse de consimţământul general al tuturor popoarelor civilizate – îşi are acum propria doctrină şi propriul „învăţător”. Parte din aceşti învăţători vin cu dovezi sau cu promisiuni a unei puteri „spirituale” şi a unor false minuni, aşa cum întâlnim la unii „harismatici” şi ocultişti; dar cei mai mulţi dintre aceşti învăţători nu oferă altceva decât o slabă amestecătură de idei nedigerate pe care le-au primit „din eter” cum s-ar spune, sau de la vreun autoproclamat „înţelept” modern care cunoaşte mai mult decât toţi cei vechi doar prin faptul că trăieşte în „luminatele” vremuri moderne. Ca o consecinţa, filosofia are o mie de şcoli, iar „creştinismul” o mie de secte. Unde e de găsit adevărul în toată această amestecătură, dacă într-adevăr e de găsit în vreun fel în aceste vremuri de rătăcire ce par să nu aibă precedent? Numai într-un loc poate fi găsit izvorul adevăratei învăţături, curgând de la însuşi Dumnezeu, nesecat de secole, ci veşnic cristalin, fiind unul şi acelaşi în cei ce-l propovăduiesc cu adevărat, ducându-i pe cei ce-l urmează spre veşnica mântuire. Acest loc este Biserica Ortodoxă a lui Hristos, izvorul este harul Atot-Sfântului Duh, iar adevărații învățători ai predaniei dumnezeieşti care izvorăște de aici, sunt Sfinții Părinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Părintele Serafim Rose, Mai aproape de Dumnezeu, Editura Egumeniţa, p.83