Este sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului. Ziua aceasta ne oferă o lecţie despre cum să ne rugăm astfel încât rugăciunea noastră să fie primită de Domnul. Trebuie să ne rugăm acasă, apoi şi pe drumul spre biserică. Ajungând la biserică, se fac trei închinăciuni, rostind: „Intra-voi în casa Ta, Doamne…, închină-mă-voi în biserica Ta cea sfântă.” Îngerul bisericii îl scrie pe cel venit de la începutul slujbei şi care a rămas până la sfârşit. Închinarea se face astfel: în zilele de rând închinăciune până la pământ, în zi de sărbătoare, până la brâu. Închină-te nedemonstrativ, cu rugăciune: „Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul. ..”, „Fără de număr am greşit, iartă-mă…”, cu Rugăciunea lui Iisus etc. Nu-i deranja pe cei care se roagă, nu te împinge, închină-te la icoane înainte de începerea slujbei, nu te deplasa prin biserică în timpul predicii sau al împărtăşaniei.
Ieşind din biserică, nu judecă, nu vorbi în deşert, nu te abate din drumul tău spre casă. Ajungând acasă, este bine să citeşti rugăciuni; nu te apucă brusc de cele lumeşti. Nu merge la magazin, la piaţa: vei pierde duhul rugăciunii.
În biserica lui Dumnezeu nu-ţi ridica ochii, privind în jur cu curiozitate. Când îţi vin gânduri străine, ciupește-te, dacă nu le poţi alunga altfel. Cine cârteşte plângându-se de lungimea slujbelor se aseamănă cu oamenii de până la potop.
Dacă vrei să te rogi curat, nu căuta să afli veşti, nu te laudă, păzeşte-ţi ochii, fii cu inimă înfrântă. Dacă nu ai posibilitatea să fii în biserica în zi de sărbătoare, roagă-te acasă două ore, cât timp are loc slujbă în biserică. Rosteşte de 40 de ori „Doamne, miluieşte!”, aminteşte-ţi toate poruncile…
În biserica străduieşte-te să te rogi corect şi cu atenţie. Ia seamă la păcatul care distruge, precum rugină, rugăciunea şi toate faptele bune: judecarea aproapelui. Din ce motiv judec? Pentru că nu m-am cunoscut. Este absurd să-ţi laşi mortul tău (sufletul) şi să plângi mortul altuia! Când vom acoperi greşelile fratelui, şi Dumnezeu le va acoperi pe ale noastre. Calea pocăinţei este îngustă! În ce judeci pe cineva, în aceea vei fi judecat!
Limba celui care judecă este mai rea decât iadul, deoarece iadul îi ia doar pe cei răi, iar limba îi înghite şi pe cei răi, şi pe cei buni.
A te ocupa de sufletul tău, a te cunoaşte pe tine însuţi este lucrul cel mai anevoios, dar şi cel mai de folos. Vrem să ştim multe: ce se întâmplă în altă parte, în oraş, în ţara etc, iar despre noi nu înţelegem şi nu ştim nimic. Cu cât mai puţin se consideră omul păcătos, cu atât mai păcătos este de fapt. Dacă vrei să fii bun, convinge-te că eşti rău. Trebuie să urmăreşti gândurile, simţurile şi dorinţele tale, căci ele sunt rădăcinile cuvintelor şi faptelor noastre rele. Cine nu ia aminte la propriile păcate, acela caută să afle despre păcatele străine.
Nu-i vorbi de rău pe cei care nu sunt de faţă. Dragostea înseamnă nejudecarea aproapelui. Fereşte-te de cel care judecă ca de ciumă, ca să nu pieri. Ferindu-te de cel care judecă, vei scăpa tu însuţi de judecată.
Cum să ne curăţim de păcatul judecării aproapelui? Cu rugăciunea Sfântului Efrem Şirul, care se citeşte în Postul Mare. Citeşte-o în fiecare zi, dimineaţa şi seara, şi în orice alt moment al zile, în întregime şi separat, îndeosebi fragmentul: “Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor”. Fixează-ţi un canon de închinăciuni pentru acest păcat: roagă-te pentru cel pe care l-ai judecat. Taie mândria ta prin amintirea păcatelor tale şi mustrarea de sine pentru acestea. Aşa ar trebui să învingem plăcerea de a-l judeca pe aproapele nostru, care nimiceşte rugăciunea şi faptele bune.
Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov, Învăţături şi întâmplări minunate, Editura Sophia