Prin Sfânta Euharistie s-a născut un nucleu cu totul deosebit în lume, oameni părtaşi firii dumnezeieşti. Acestora Iisus le-a lăsat moştenire testamentul Său. Lor le-a cerut, şi pe ei i-a împuternicit să aducă în continuare Jertfa Lui, pentru ca toţi oamenii să aibă parte de Pâinea vieţii, de Pâinea cea vie care s-a coborât din cer şi care este Trupul Său. Astfel, Cina cea de Taină, prevestită încă în Vechiul Testament (Is. 25, 6-9), continuă pentru ca prin ea să ne unim cu Domnul şi Mântuitorul nostru, Care ni se dăruieşte la fiecare Sfântă Liturghie.
Din toate cele spuse putem să ne dăm seama că Cina cea de Taină a fost culminarea lucrării lui Iisus în lume. Dacă nu ar fi avut loc acest „ospăţ” dumnezeiesc, cum este numit în Vechiul Testament, Sfânta Euharistie nu ar fi avut loc. De asemenea, dacă nu ar fi fost Cina cea de Taină s-ar fi zis că Iisus a fost trimis la moarte constrâns de împrejurări, de trădarea lui Iuda, de farisei, de laşitatea lui Pilat, iar Crucea putea apare un simplu mijloc de tortură. De aceea Cina cea de taină trebuie să o privim strâns legată de Cruce şi de Sfânta Euharistie. Jertfa reală adusă la Cină a fost înfăptuită pe Cruce şi dăruită nouă, oamenilor, în Sfânta Euharistie.
Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 201-202