
– Cum să facem să nu cârtim…?
– Aducând mulțumită lui Dumnezeu în toate, precum spune Sfântul Apostol (cf. 1 Tes. 5, 18), pentru că noi trebuie să fim oameni care aduc mulțumită lui Dumnezeu. Iarăși ne întoarcem la ceea ce ne învață Liturghia. În mijlocul Liturghiei zicem: „Pe Tine Te binecuvântăm, pe Tine Te lăudăm, Ție Îți mulțumim și ne rugăm Ție”. De trei ori Îi mulțumim Domnului și o singură dată Îi cerem ceva, pentru că Dumnezeu a făcut totul pentru noi, în afară de învierea trupului, care se va săvârși mai târziu. Așa că trebuie să ne deprindem să mulțumim lui Dumnezeu în toate împrejurările și pentru toate, chiar și în necazuri.
Iertați-mă, vă voi spune încă un mic secret pe care bănuiesc că-l știți deja. Dacă ne facem un obicei din a aduce neîncetat mulțumită lui Dumnezeu, El va deschide ochii sufletului nostru, încât să vedem din ce în ce mai limpede binefacerile Lui față de noi și față de semenii noștri. Pentru că duhul recunoștinței este un duh smerit. Sfântul Apostol Pavel spune că noi nu am primit duhul lumii acesteia, duhul mândriei, al patimilor acestei lumi, ci am primit Duhul lui Dumnezeu, prin Care cunoaștem cele dăruite nouă de El (cf. 1 Cor. 2, 12).
Așa încât, cu cât aducem mai multă mulțumită, cu atât se statornicește în noi un duh smerit. Nu avem nimic pe care să nu-l fi primit (cf. 1 Cor. 4, 7), iar întreaga noastră ființă este un împrumut de la Dumnezeu. Așa încât, cu cât dăm mai multă mulțumită, cu atât vom primi mai îmbelșugat un duh smerit și vom atrage asupra noastră harul lui Dumnezeu, care ne ajută să-I mulțumim și mai mult, să-I mulțumim chiar și pentru fiecare răsuflare pe care ne-o îngăduie.
Și în această dinamică a mulțumirii vine momentul în care ne încearcă o mare mâhnire, pentru că nu suntem în stare să-I aducem lui Dumnezeu mulțumita pe care I-o datorăm și pe care o merită. Acesta este începutul pocăinței care se naște din recunoștință, iar acest fel de pocăință nu are sfârșit pe pământ.
Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura Nicodim Caligraful, Sfanta Manastire Putna, 2012
