
Când omul pătimește, când este constrâns, se îndreaptă spre Dumnezeu. Se apropie de Dumnezeu, prin mijlocirea preoților, cu un duh impertinent. În acest fel, Dumnezeu este inabordabil.
Trebuie să te smerești, omule, să-ți zdrobești inima, să simți înlăuntrul tău prăbușindu-se zidirea deasupra căreia te înalți egoist! Să te arunci la pământ, să devii nimic, să-ți rămână nădejdea doar în milostivul Dumnezeu! Numai astfel Domnul te va primi, te va asculta, Se va milostivi, te va milui și-ți va da binecuvântarea Sa, harul Său. Numai astfel vei deveni un om fericit.
Cum va fi convins omul de astăzi să-și plece puțin capul, să-și tempereze cutezanța și îndreptățirea de sine, să nu aibă despre el părerea că este deștept, că știe, că poate? Cum oare?
Această înfumurare demonică nu apare doar în cazurile maladive. Într-o formă mai ușoară sau mai gravă, ea apare la toți. Acesta este duhul epocii. Sunt socotite drept sănătoase obrăznicia, insolenta, demonicul.
Să mergem la Biserică, dar să mergem cu cuviință. Nu doar să ne mărturisim, ci să o facem așa cum trebuie. Nu doar să devenim amabili și atenți, ci să dăm importanță la ceea ce se întâmplă în sufletul nostru. Să pășim smeriți cu sentimentul păcătoșeniei. Demonul doar prin smerenie fuge de la om. Nu pleacă prin meșteșug, nici prin fapte. Demonul simte doar văpaia smereniei.
Demonul se demonizează, dacă putem să spunem așa, când întâlnește smerenia. Acest lucru îl observăm, adeseori, și la oameni. Unul pare, la suprafață, omul cel mai duhovnicesc, lasă această impresie, dar când întâlnește un om cu adevărat smerit, nu-l suportă. Se va repezi asupra lui ca să-l sfâșie. Desigur, omul smerit nu pătimește nimic.
[…]. Cei mai mulți vom alerga să ne spovedim. Să avem și aceste lucruri în vedere. Să nu facem o mărturisire formală, ci o mărturisire corectă. Să nu facem doar un lucru bun, să-l facem și bine. Să ne apropiem de Dumnezeu așa cum se cuvine și să cerem mila Lui. Și Dumnezeu ne-o va da. Acesta nu Și-a întors și nu-Și va întoarce, niciodată, fața Sa de la noi. Nu ne va lipsi de mila Sa.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, „Adame, unde ești? Despre pocăință“, Editura Bizantină, București, 2008
