Troparul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, glasul al 2 lea:
Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic eşti de neînduplecat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Darea cea bună, Sfinte Apostole Iacob şi harul cel desăvârşit, de la Părintele Luminilor a se da oamenilor înveţi arătat; căruia a se împărtăşi cei ce te laudă pe tine, roagă-te Apostole.
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Raza Dumnezeiescului Duh fiind luminat, Sfinte Iacob şi cu Dânsul Legile alcătuind, Bisericile neamurilor le-ai îndreptat, ca un Apostol al lui Hristos, de sfinţenie arătătorule, cu toate fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceata Apostolilor, preaînţelepte, arătat ai împodobit-o, ca unul ce ai fost întâi arhiereu, fiind uns cu Singură Lucrarea Cuvântului, ca un ucenic şi frate al lui Dumnezeu şi sfinţit propovăduitor de Sfintele Taine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izvor de tămăduiri avându-te, ne adăpăm de la tine, ca de la Ceea ce ai născut Izvorul vieţii, de Dumnezeu Născătoare Prealăudată, tămăduirea sufletelor şi înnoirea trupurilor.
Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de tine Biserica…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Se veseleşte de tine seminţia Iudei astăzi, văzându-te strălucind de Razele lui Hristos.
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stea de Dumnezeu strălucită avându-te Biserica neamurilor, pe tine prealăudate propovăduitor, se luminează cu Dumnezeieştile tale învăţături.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Legea vieţii Bisericii lui Hristos tu ai pus-o, cu Duh de viaţă Făcător, Legea aşezând şi vestind.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cel pe Care L-ai născut cu Trup Fecioară Maică, pe Cel Ce a Strălucit din Tatăl, Sfinte Apostole Iacob ca pe un Dumnezeu al tuturor L-a propovăduit.
Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea Chipului…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adus-ai pe mare caii tăi, pe Apostoli, Mântuitorule şi au luminat neamurile, trăgându-le, Doamne, spre cunoştinţa Ta.
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Neîntinată oglindă arătându-se şi Razele Cele Atotlucrătoare ale Treimii Celei Nezidite luându-le, ai strălucit tuturor, Sfinte Iacob.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Piatră sfinţită rostogolindu-te, te-a văzut pe tine proorocia, sfărâmând putreda deşertăciune a înşelăciunii, cu Puterea Duhului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce a intrat, Fecioară Maică, în pântecele tău, Cuvântul Cel mai înainte de veci, Cel Ce S-a născut în chip de negrăit din Tatăl, pe Sfântul Iacob Apostol l-a arătat.
Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu Doamne, rază de lumină strălucitoare pe Apostolul Iacob l-ai arătat, care pe oameni din necunoştinţă şi din înşelăciune i-a scăpat.
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, Doamne, cu glas slobod Te-a propovăduit fratele Tău cel drept; şi următor Patimii Tale a fost, fiind omorât.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ce minte pământească poate să-ţi aducă cântări de laudă, ţie celui luminat cu darurile faptei bune, Sfinte Apostole Iacob!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine cu adevărat Dumnezeiesc Locaş aflându-te, S-a Sălăşluit întru tine, Fecioară, Cuvântul, îngrijindu-se de a noastră mântuire.
Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie Doamne…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu haină mai bună decât a Legii te-a îmbrăcat pe tine şi arhiereu te-a arătat mai cinstit decât pe Aaron cel de demult, Cel Ce pentru milostivire întru frăţie te-a primit pe tine.
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Organ atins de lucrările Duhului, îndemnând toată mintea şi lui Dumnezeu aducând pe cei mântuiţi din robia cea preacumplită, ai fost preaales.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Însetat fiind, ai băut apa vieţii şi râuri curgătoare lumii izvorăşti din pântecele tău cel de Dumnezeu grăitor, cu Dumnezeiescul Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Eva prin neascultare, moarte a născut; iar Născătoarea de Dumnezeu, zămislind, a născut Viaţa Cea Neîmbătrânitoare şi datoria cea de demult pentru toţi a plătit-o.
Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-Însa.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…
Dumnezeu Cuvântul Tatălui Unul-Născut, Cel Ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Sfinte Apostole Iacob, Dumnezeiescule, pe tine întâi te-a arătat păstor şi învăţător ierusalimitenilor şi ispravnic credincios Tainelor celor duhovniceşti. Pentru aceasta, toţi pe tine te cinstim, Apostole.
Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persienesc…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca în cuptor în foişor, fiind aprins prin venirea Dumnezeiescului Duh, în Taină Sfinte Iacob a cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul!
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Suflarea cea repede de sus a pregătit pe Sfântul Iacob, cu limbă în chipul focului, a grăi Măririle lui Dumnezeu: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Alcătuind cartea privirii celei lucrătoare la Dumnezeu, ca dintr-o trâmbiţă duhovnicească, ai făcut pe oameni mai buni, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce iarăşi a zidit lumea, în pântecele tău, Dumnezeiască Mireasă, a arătat săvârşitor al Dumnezeieştii Liturghii pe Sfântul Iacob cel ce cântă: Binecuvântată eşti tu între femei, cu totul fără prihană, Stăpână!
Catavasia:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mâinile cele tari întinzându-Ţi, Mântuitorule, pe Apostolii Tăi i-ai binecuvântat, înălţându-Te, Stăpâne, către Părintele Tău Cel fără de început şi i-ai grăit să cânte cu veselie: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum Te-ai făgăduit cu adevărat Apostolilor Tăi, ai trimis pe Sfântul Duh; şi cu Strălucirea Acestuia, Sfântul Apostol Iacob fiind luminat, Stăpâne, luminează lumea, ca să cânte: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Înţelepciunea Cea Ipostatică, Sfinte Iacob Înţelepte, ai avut-o Învăţătoare, care te-a învăţat pe tine Tainele cele nespuse şi negrăite; şi spre dreapta credinţă pe popoare le-ai ridicat a cânta: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Munte Arătat Înţelegător, Fecioară Preacurată, te-a văzut Proorocul. Că din tine s-a tăiat Piatra Cea Preascumpă, care a mântuit cu adevărat lumea, ce cânta Dumnezeieşte: Binecuvântaţi toate lucrările Domnului, pe Domnul!
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Veniţi, toţi pe cel întâi pe scaun şezător, luminătorul Bisericii, cu sfinţite cântări, să mărim pe Sfântul Iacob ca pe un ierarh şi Dumnezeiesc propovăduitor; pe cel ce s-a numit drept, cu adevărat.
Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine, ca pe cel ce te-ai arătat părtaş al Dumnezeieştii Împărăţii celei fără de sfârşit şi frate lui Dumnezeu te-ai chemat şi ai arătat cu numirea viaţă adevărată, te mărim, Sfinte Apostole Iacob.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înaintea Scaunului Preasfintei Treimi stând, fericite purtător de cunună, roagă pe Domnul tău, Arhiereule Iacob, a se îndulci de darurile cele nestricăcioase, cei ce cinstesc cu credinţă şi cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu, de Dumnezeu arătătorule, arătat înveţi cu învăţăturile tale cele de Taină, a cinsti pe Dumnezeu Cuvântul Cel Întrupat din Fecioară. Întru Care şi crezând, acum după vrednicie Îl mărim.
Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…
Apostole al lui Hristos, însuţi văzătorule şi mucenice, Sfinte Iacob Înţelepte, fratele lui Dumnezeu, fericite, pe cei ce prăznuiesc cu credinţă cinstită pomenirea ta, izbăveşte-i cu rugăciunile tale de greşelile ce-i ţin, cel ce ai moştenit Cerurile cu Puterea Duhului.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Rudenie a lui Iisus după trup fiind, de la El har mult ai luat, Apostole şi tuturor ai dat luminare şi cunoştinţă, Preaînţelepte Iacob şi înşelăciunea cea idolească din rădăcină ai smuls-o. Dar mai marii întunericului, înşelători, cu nedreptate te-au omorât pe tine, cel ce ai propovăduit pe Mântuitorul. Pentru aceasta grăim către tine: roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Ca Una care eşti Mireasă cu totul fără de prihană Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat; ca Una care eşti Locaş al Mângâietorului cu totul fără prihană, pe mine cel ce sunt locaş spurcat al fărădelegii şi care m-am făcut batjocură demonilor întru cunoştinţă, grăbeşte de mă izbăveşte de lucrarea lor cea rea, locaş luminat prin fapta bună făcându-mă, Ceea ce eşti Primitoare de Lumină, Preacurată; goneşte-mi negura patimilor şi de Împărtăşirea cea de sus învredniceşte-mă şi de Lumina Cea Neînserată, cu rugăciunile tale.