Seara, mergând spre somn (care faţă de viaţa zilei ce s-a scurs este asemenea unei morţi), cercetează lucrurile pe care le-ai făcut de-a lungul acelei zile. Pentru cel ce duce viaţă cu luare-aminte, această cercetare nu e anevoioasă – fiindcă din pricina luării-aminte la sine este nimicită uitarea, atât de proprie omului împrăştiat.

Aşadar: după ce ţi-ai adus aminte toate păcatele pe care le-ai săvârşit cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu simţirea, adu pentru ele pocăinţă lui Dumnezeu cu hotărârea de a te îndrepta, care e chezăşia inimii pentru pocăinţa ta. Apoi, după ce ţi-ai făcut pravila de rugăciune, încheie cugetând la Dumnezeu, ziua pe care ai început-o cugetând la Dumnezeu.

Unde merg toate gândurile şi simţirile omului adormit? Ce stare tainică este somnul, în timpul căruia sufletul şi trupul sunt vii şi totodată nu trăiesc, sunt străine de conştiinţa vieţii lor, ca şi cum ar fi moarte? Somnul este la fel de neînţeles ca moartea. În timpul lui sufletul se odihneşte, uitând cele mai crunte amărăciuni și necazuri lumeşti, după asemănarea odihnei sale veşnice; iar trupul!… de vreme ce el se scoală din somn, negreşit va şi învia din morţi.

Grăit-a marele Agaton: „Este cu neputinţă ca fără mare luare-aminte la sine să sporească omul în vreo faptă bună”.

Sf. Ignatie Briancianinov , Rânduiala luării-aminte la sine pentru cel ce trăieşte în lume – Experienţe Ascetice

Leave a reply

required