De îndată ce încălcăm ceva, cugetul nu ne dă pace. Când se întâmplă aşa, trebuie să ne rugăm Domnului să ne înveţe cum să ne lipim cu toată inima şi fiinţa noastră de El. Uităm că vieţuim aici vremelnic, că trebuie să fim în neîntreruptă rugăciune, iar rugăciunea este respiraţia sufletului. Rugăciunea este adăpare cu energie de la izvorul vieţii, din Domnul, iar Domnul este şi mamă, şi tată. Domnul pe toate le ocroteşte şi le păzeşte!

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 142

Leave a reply

required