A se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa faţă de societate, faţă de muncă, faţă de familie.

Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism. Sunt unii dintre noi care, în orice discuţie zic: Eu am făcut cutare, eu am gândit cutare, eu, eu şi eu la tot pasul. Centrează totul pe ei, pe interesele lor, pe persoana lor. Uită de alţii. Uită şi de Dumnezeu.

Dumnezeu nu vrea în nici un caz să fie urmat de oameni lipsiţi de personalitate, de oameni lipsiţi de identitate. Dimpotrivă, vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să ştie ce fac, să fie responsabili pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu înseamnă ura de sine, ci lepădarea de egoism.

Numai aşa se reconciliază porunca iubirii de sine cu porunca lepădării de sine, şi ies din contradicţie. Lepădarea de sine e renunţarea supremaţiei lui Eu asupra lui Tu, cum spunea cineva, întoarcerea la egalitate, la frăţietate, la iubire.

Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 46

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.