Sunt o seamă de oameni care afirmă că religia e lipsită de actualitate. Ei zic că în vremea noastră alte valori trebuie să stea pe primul plan al vieţii omeneşti. „Religia… şi-a trăit traiul. S-a sfârşit cu dânsa. Ea nu mai interesează sufletul contemporan, nu mai este actuală!”.

Aşa să fie oare? Să fi încetat să mai prezinte interes religia? Nicidecum! Dimpotrivă, noi avem convingerea că ea este unul dintre fenomenele cele mai actuale din vremea noastră.

Este adevărat că religia creştină – asta ne interesează – are o vechime bimilenară. Totuşi, ea nu şi-a pierdut nimic din puterea ei. Aşa cum nimeni nu poate zice despre soarele care strălucește pe cer, despre aerul pe care-l respirăm sau despre pâinea pe care o consumăm că nu mai sunt actuale fiindcă sunt străvechi, aşa Creştinismul nu-şi pierde niciodată actualitatea, cu toată existenţa lui îndelungată.

Creştinismul este o învăţătură care vibrează în urechile noastre. Această învăţătură e veche. Împotriva ei s-au ridicat nenumărate vrăjmăşii. Nero a avut de gând s-o înăbuşe în sânge. Arie a vrut s-o desfigureze. Iulian Apostatul a declarat-o duşman al omenirii. Luther a uneltit împotriva ei. Voltaire a ironizat-o. Ateii moderni o dispreţuiesc cu sarcasm.

Totuşi, învăţătura Evangheliei se menţine ca un soare luminos şi curat. Şi, în mijlocul acestui veac, care totul a tras la îndoială şi a prefăcut în cenuşă, religia noastră planează deasupra tuturor ruinelor şi dezamăgirilor. Ea continuă să hrănească lumea cu pâinea cuvântului lui Dumnezeu şi să adape sufletul omenesc însetat de adevărul veșnic. Evanghelia e mereu veche şi totuşi nouă, stârnind admiraţia omului veacului XXI, cum a stârnit-o şi pe cea a primilor creştini.

Creştinismul este o instituţie care funcţionează în folosul nostru. Ea răspunde unor necesităţi care nu datează de ieri. De trăieşte omul în republică sau în monarhie, de călătoreşte cu poştalionul sau cu avionul, de trăieşte la pol sau la ecuator, el nu-şi schimbă fondul sufletesc. Aceleaşi nevoi le simte, aceleaşi necazuri şi bucurii.

Întotdeauna şi pretutindeni, Creştinismul a fost acela care a potolit cele mai arzătoare necesităţi ale fiinţei umane. Așezământ dumnezeiesc, religia noastră însoţeşte sufletul omenirii de două mii de ani, aplecându-se cu tandreţă şi putere la toate rănile şi elanurile lui.

Şi, Doamne, cât de actuală este ea!…

Oameni ai veacului nostru! Ea nu vă întreabă cine sunteţi, ce vârstă aveţi, ce rang social şi ce păreri politice. De sunteţi milionari sau cerşetori, bătrâni sau tineri, filosofi sau inculţi, asta nu are importanţă. Ceea ce contează este că pe frunţile voastre, în inimile voastre, în adâncul substanţei voastre sunt scrise aceste cuvinte: păcat, durere, moarte. Şi voi aveţi cu toţii trebuinţă de lumină, de iertare, de mângâiere şi nădejde. Nu sunt oare acestea necesităţi actuale? Şi iată că numai religia vi le poate împlini. Ea este aceea care vă atinge fondul vostru cel mai intim şi aduce leacuri pentru dorurile şi nevoile voastre cele mai per-sonale şi mai permanente.

Deci religia are actualitatea lucrurilor care rămân. Dar ea mai are şi un alt fel de actualitate. Religia este astăzi una din preocupările cele mai arzătoare, la ordinea zilei. Despre ea se vorbeşte în cărţi, în jurnale, în confesiuni, în saloane, pe drum, prin pieţele publice. Problema religioasă este astăzi poate cel mai pasionant subiect.

Tot aşa religia este în vremea noastră strâns legată de frământările sociale. Problemele muncii, ale proprietăţii, ale libertăţii, ale înţelegerii internaţionale, ale depopulării naţiunilor nu se pot rezolva fără luminile lui Hristos. Şi marea greşeală a celor ce conduc destinele omenirii este că ei văd viaţa numai prin prisma ei materială. Omul are un suflet şi pentru a-i croi fericirea trebuie să-i atingi şi să-i prefaci sufletul. Or lucrul aceasta nu-l poate face cu eficacitate decât religia. Fiindcă progresul numai atunci se poate asigura, când se întemeiază pe virtute.

Prin urmare, religia departe de a-şi fi „trăit traiul”, este una dintre chestiunile cele mai actuale ale vremii noastre.

PR. PROF. DR. ŞTEFAN SLEVOACĂ

[Bucovina, an III, 1943, nr. 762,12 decembrie, p. 4]

Leave a reply

required