Cum e duhul, aşa şi sufletul. Dacă duhul este robit, şi sufletul este robit. Dacă duhul este îndumnezeit, tot sufletul este îndumnezeit. Dacă sufletul tău a primit de la Tatăl lui Hristos Duhul care a fost în Hristos, atunci acelaşi Duh te va face şi pe tine fiul lui Dumnezeu. Acelaşi Duh, din inima ta duhovnicească, din miezul sufletului tău, strigă către Dumnezeu: Avva, ce va să însemne Părinte!
Dacă totuşi omul cunoaşte adevărul, adică realitatea Domnului şi Mântuitorului său, Mesia al lumii şi Vestitorul ceresc, atunci începe a se preda Lui în întregime şi a-şi deschide inima sa pentru primirea Lui, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în sine.
Cine poate birui, Doamne, dacă nu iei pentru noi biruința? Nici chiar Sfinții Apostoli nu au putut potoli furtuna pe mare fără Tine. Nici chiar Petru nu și-a putut stăpâni frica de iudei, ci de trei ori s-a lepădat de Tine, până ce Tu Însuți Te-ai uitat la el cu putere și l-ai așezat în cămara cea dreaptă.
Evanghelia de astăzi cuprinde o biruinţă covârşitoare a lui Hristos asupra firii.
Era după slăvita minune a înmulţirii pâinilor, când Domnul a hrănit cinci mii de bărbaţi şi, pe lângă ei, femeile şi copiii, cu cinci pâini şi doi peşti, mai rămânând încă douăsprezece coşuri cu rămăşiţe. De pe atunci Domnul a străvăzut ce va fi şi a pregătit pas cu pas o minune nouă, la care ucenicii nici nu visau.
Din scrisoarea dumneavoastră parcă ar curge lacrimi. V-aţi ostenit să ajungeţi la o poziţie înaltă. Aţi crezut că prin aceasta veţi ajunge îndată la fericire. Şi mulţi alţii din jurul dumneavoastră. Au făcut acelaşi lucru. Pentru asta a trebuit să vă luptaţi, să daţi din coate, să treceţi prin spaime.
Unui tânăr care suferă şi într-un fel, şi în altul.
Scrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti. Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei – dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă.
Cât priveşte faptul că prietenii te-au părăsit în restrişte, iar acum fie că îşi întorc capul când te văd, fie că te batjocoresc pe faţă, el este într-adevăr dureros, dar e o nouă mărturie a unei experienţe omeneşti străvechi. Când L-au răstignit pe Domnul Hristos pe Cruce, unde erau cei care voiau mai înainte să-L facă împărat?
Cât mai repede cu putinţă rupe nodurile patimilor, care s-au încurcat prin dorinţe şi emoţii care se combină şi revin din nou. E mai uşor să rupi firele individuale ale dorinţelor şi emoţiilor, decât nodurile patimilor. Oricum, trebuie să le rupi chiar dacă aceasta te va face sângerezi, dacă vrei o nouă copilărie, o nouă tinereţe, mai frumoasă şi mai veşnică decât fosta ta tinereţe. Alungă lumea din tine, inima mea, şi atunci ai să vezi cât de slabă este ea. Şi apoi cercetează-te pe tine şi vei simţi o nemaiauzită putere. Lumea ni se pare puternică doar când o slujim ca robi ai ei.
De două ori s-a cutremurat pământul de dragostea lui Hristos: o dată, când a murit pe cruce, ca să izbăvească neamul omenesc din păcat şi din moarte; a doua oară, când a înviat, întru lumină şi întru slavă, scoţându-i pe cei ferecaţi din iad.
Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
Din satele noastre dimprejurul Bitoliei, mulţi tineri merg la lucru în părţi îndepărtate ale lumii. Petrecându-i, mamele ori surorile fac în taină Domnului oarecare legământ pentru sănătatea şi întoarcerea lor fericită. Aceste femei se cheamă zavetniţe („care s-au legat”). Într-o sâmbătă, am picat pe neaşteptate într-o bisericuţă de ţară, şi acolo am dat peste o bătrână ce curăţa podeaua; întrebată fiind, a lămurit că erau deja 18 luni de când făcea asta în fiecare sâmbătă, ca legământ pentru fiul din America.
Cel ce seamănă strămbătate seceră necaz. (Pildele lui Solomon 22:8)
Dacă faci strămbătate, poate că necazul te va ocoli în ziua în care ai săvârşit răutatea, dar el a auzit glasul strâmbătăţii şi va veni negreşit peste tine la vremea sa.
Unele seminţe sunt dulci la semănat, dar amarnic este culesul lor. Unele seminţe par a semăna viaţa, dar în vremea culesului vezi că roada lor este moartea.
Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti.
Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu, cu toate că ţie îţi pare astfel, ci numai până când se umple măsura.
Voi, cei zidiți din pământ, priviți la toate dimensiunile vieții și veți conștientiza cât de adevărată este această frază: iubirea desăvârșită alungă teama. Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
Cobor adânc în sufletul meu, spre a vedea cine se naşte într-însul şi cine pleacă din el. Cât de îngrozitor este adâncul sufletului omenesc… O, Mire al Cerului, când oare vreun om îndrăzneşte să se cufunde într-însul! Cel ce îndrăzneşte se cufundă prin adâncurile lumii şi iadului, în drum spre cetele albe ca zăpada ale îngerilor, care te înconjoară ca pe un veşmânt.
Hristos nu este doar Cel ce învaţă despre scopul vieţii, ci şi Cel ce călăuzeşte omenirea spre acest scop. De aceea S-a şi înălţat la ceruri: ca să arate unde e scopul nostru – căci unde este El, acolo este scopul. El S-a numit pe Sine „Păstor”. Oare ştiu oile calea şi scopul lor fără păstor? Nicidecum.
Cel pe Care Îl iubesc şi Îl aştept vine spre mine înconjurat de o suită cerească. Cum aş putea dormi şi cum m-ar plictisi vreodată privegherea?