Zice omul: „Mi-a venit un gând”. Ce înseamnă: „Mi-a venit un gând”?… De unde? Ce este acest gând care mi-a venit? Părintele Sofronie spune undeva că fiecare gând este un duh. Când îţi vine un gând, o idee, o viziune câteodată, ăsta-i un duh. Dacă duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu, este duh de viaţă. Dacă un gând care-ţi vine te deznădăjduieşte sau îţi provoacă necredinţă, sau te zgâlţâie într-un fel sau altul din aşezarea ta, într-o panică sau o groază fără ieşire sau într-un întuneric, gândul ăsta era de la un duh străin lui Dumnezeu, duh ucigaş.
Şi dacă vreţi, testul filocalic, discernământul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vine: nu ce-mi propune gândul, ci ce efect are asupra sufletului meu. Noi nu suntem obişnuiţi cu asta – ne vine un gând şi noi suntem obişnuiţi din copilăria noastră, din şcolirea noastră să măcinăm cu gândul nostru tot ce ne vine. Dacă o să vedem odată – şi-o să vedem odată – câte gânduri drăceşti n-am măcinat noi în vremea noastră, cred c-o să ne uimim cum a reuşit Dumnezeu să ne ţină în viaţă, pentru că fiecare din alea pe care le-am măcinat cu gândul nostru, fără să ştim originea gândului, dar măcinând materia gândului – care dacă este drăcească este neapărat deznădăjduitoare şi mortală, în multe, multe feluri. Când o să vedem cum ne-a păzit Dumnezeu, cred c-o să rămânem într-adevăr uimiţi.
Parte din cultura filocalică, o parte, cea mai importantă, duhovnicia, este nu analiza materiei gândurilor, ci prin rugăciune, a dibui originea gândului. Important e să ştiţi originea gândului şi tot ce e de la Dumnezeu. Gândul Dumnezeiesc vine întotdeauna c-o oarecare pace, chiar dacă este un gând care te osândeşte, îţi da ori o pace, ori o nădejde, ori ceva prin care te mântuieşti. Gândurile, cele pe care trebuie să le dispreţuim zic, nu se înfricoşează de ele, sunt gânduri care ne aduc frică, întuneric, necredinţă, îndoielnicie din aia care te „panichează”, te terorizează, toate astea dacă le depistaţi şi mai ales duhovnicii, dacă prin rugăciune le depistaţi, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispreţ. Lumea întunericului nu trebuie să fie lumea care ne înfricoşează, fiindcă Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie să fie o lume cu care n-avem nimic de-a face – dispreţ total.

                                                                                                                                                               Părintele Rafail Noica

Leave a reply

required