În aceasta zi, se pomenesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi.

Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El. Biserica numește Patimile Domnului: sfinte – pentru cã Cel ce le-a rãbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însãși. Sunt  numite mântuitoare – pentru cã acesta este prețul cu care Domnul a rãscumpãrat neamul omenesc din robia pãcatului; înfricoșãtoare – pentru cã nu poate fi ceva mai înfricoșãtor decât ocara pe care Fãcãtorul a rãbdat-o de la fãptura Sa.

În aceastã zi nu se sãvârșește Liturghia pentru cã însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtești care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viațã și credința tâlharului.

Seara sãvârșim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoarã de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

“În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, și s-au spãimântat oștirile îngerești, smerirea Ta cea multã preamãrind”. (Starea întâi – Prohodul Domnului)

Posted in: Articole.
Last Modified: aprilie 18, 2014

Leave a reply

required