Mănăstirea Suruceni păstrează cu evlavie o raclă cu mâna Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești!
C
reştinii ortodocşii îl prăznuiesc la 10/23 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugăr athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de egumenul Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta.

În “Patericul Valaamului” găsim scris că cei doi soţi nu au avut copii mult timp, însă, în cele din urmă, rugăciunile le-au fost ascultate şi Dumnezeu le-a dăruit un prunc pe care mama sa l-a născut fără dureri şi care din botez s-a numit Alexandru. Despre copilul Alexandru mai ştim că lua în mânuţele sale şerpi veninoşi şi, spre mirarea şi spaima tuturor, aceştia nu-i făceau nici un rău. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei.

L
a vârsta de 20 de ani, „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”. Astfel, simţind chemarea către slujirea lui Dumnezeu, a lăsat atelierul şi a pleacat să-şi aline sufletul într-o sihăstrie moldovenească, îndreptând paşii săi spre Marea Lavră moldovenească Neamţ. Dar stareţul de aici nu l-a primit în obştea sa monahală. A mers atunci spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani [după alte surse, Brazi – Vrancea, n.n.], ctitoria marelui voievod Matei Basarab, în care erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii vrednicului de pomenire, stareţul Gheorghe. „Marele stareţ punea accent în obştea sa pe participarea regulată la slujbele bisericii şi pe ascultarea desăvârşită, cu dragoste şi neîncetată rugăciune”.


A
ici fratele Alexandru s-a dovedit a fi cu luare aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor duhovnici, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu-l făcuse în copilărie.

Stareţul de aici l-a tuns în monahism, dându-i numele de Alipie. După doi ani a plecat la Muntele Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”. S-a aşezat la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea acolo. Nu i s-a dat nimic din cele necesare vieţii pământeşti, aşa că s-a aşezat într-o chilie pe jumătate distrusă pe care a găsit-o. Aici, într-un ungher, a aflat o mică icoană a Maicii Domnului afumată. A dus-o la renumitul zugrav Paisie şi l-a rugat să o cureţe, iar după puţină vreme i-a fost înapoiată complet nouă, zugravul încredinţându-l că a devenit aşa în mod miraculos, după o simplă curăţare. Era icoana făcătoare de minuni care a vindecat mulţi bolnavi, aflată azi la Mănăstirea Valaam, de care Sfântul nu s-a despărţit întreaga viaţă.
Timp de patru ani de zile a trăit în Mănăstirea athonită Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). Acolo a primit şi „schima cea mare”, care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot în această perioadă a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. A trăit apoi într-o chilie, pe care a refăcut-o.

În anul 1860, Cuviosul schimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarce în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, au început să zidească Schitului românesc Prodromu, care va fi terminat şi sfinţit în anul 1863. Antipa a fost rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire. A stat la un metoc din Iaşi (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte. Numele său ajunge să fie cunoscut şi aici, încât era căutat de mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină.

Se îndreaptă apoi spre Rusia, având acelaşi scop – strângerea ajutoarelor pentru Schitul Prodromu. S-a oprit la Kiev,  pentru a se închina moaştelor Cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska, după care a pornit spre Moscova, şi în cele din urmă spre Sankt-Petersburg, unde a primit felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi.

Chiar din primul an al sosirii sale în Rusia, a vizitat mănăstirea „Schimbarea la Faţă”, Valaam, situată pe o insulă din lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care l-a impresionat în chip deosebit. Drept aceea, după ce a trimis ajutoarele la Schitul Prodromu, în noiembrie 1865 s-a aşezat pentru totdeauna la mănăstirea Valaam, şi anume într-o chilie de la schitul cu hramul „Tuturor Sfinţilor”. Aici şi-a continuat nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştei care îl înfiase. De altfel, în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, căci unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ de la Neamţ. Datorită vieţii sale alese a ajuns să fie cunoscut în părţile de nord ale Rusiei, încât era căutat de mulţi călugări şi credincioşi, pentru slujbe şi cuvânt de învăţătură. S-au format, sub îndrumarea lui, mai mulţi ucenici care l-au urmat în cele duhovniceşti.

Trecând mai multe trepte ale slujirii monahale şi a vieţi anahoretice, s-a învrednicit de marele dar călugăresc, devenind „văzător cu duhul”. Căci cunoştea gândurile cele ascunse ale oamenilor şi pe mulţi îi povăţuia pe calea mântuirii. Era de asemenea şi un mare părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit al rugăciunii inimii. Pentru aceea numele lui ajunsese cunoscut atât în Carelia cât şi în Rusia de nord, încât mulţi monahi şi credincioşi iubitori de Dumnezeu îl căutau şi îi urmau învăţăturile.

În chilia lui nu era nici pat, nici scaun. Lunile, miercurile şi vinerile de peste an, precum şi în cea dintâi săptămână a postului Sfintelor Paşti, nu gusta şi nici nu bea nimic, iar în restul zilelor îi era de ajuns mâncarea pe care o primea sâmbătă la prânz.

Sfântul Antipa şi-a cunoscut sfârşitul mai înainte cu trei zile, când icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului s-a ridicat cu zgomot în aer şi, în timp ce restul icoanelor din chilie au căzut, s-a aşezat singură pe pieptul Sfântului. După trei zile, în ziua de 10 ianuarie 1882, în chilia sa de la Valaam, în timp ce ucenicul său îi citea Acatistul Maicii Domnului, Sfântul Antipa a adormit în pace, în vârstă de 66 de ani. Va fi înmormântat în gropniţa de obşte a mânăstirii pe teritoriul schitului „Tuturor Sfinţilor” alături de paraclisul în cinstea Patimilor Mântuitorului, departe de patria sa, dar mereu cu gândul la ea.

În anii 60 ai sec. XX mormântul stareţului a fost exhumat de către băştinaşii localităţii, cu scopul de a găsi obiecte de preţ. Dar dezamăgiţi, au săpat înapoi pământul, iar piatra funerară au lăsat-o ferită într-o parte. Pământul cu timpul s-a aşezat, ceea ce a permis a afla locul îngropării sale, atunci când au fost aflate moaştele cuviosului la 14 mai 1991, în urma slujbei Panahidei, oficiată de stareţul mănăstirii Valaam, egumenul Andronic (Trubaciov). De la moaştele aflate venea un miros bineplăcut. La slujba de priveghere de pe data 28 iulie 1991, în ziua pomenirii Sf. Întocmai cu Apostolii Marelui Kneaz Vladimir, moaştele Cuviosului Antipa au fost aduse în biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, iar în data de 24 septembrie 1991, în ziua cinstirii Cuvioşilor Serghie şi Gherman de Valaam – în biserica „Cuvioşilor Serghie şi Gherman de Valaam”, unde se păstrează până în prezent.

Cuviosul Antipa rămâne singurul călugăr moldovean care s-a nevoit în acest vestit centru al tradiţiei isihaste din nordul Rusiei.
Pentru că era cunoscut şi cinstit de toţi pentru vrednicia sa, unul din ucenicii săi, ieromonahul Pimen, i-a scris viaţa care s-a tipărit în anul 1883 la Sankt-Petersburg, în ruseşte, сu titlul „Замечательная жизнь иеросхимонаха Антипы” (Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa). Cartea s-a răspândit foarte rapid, încât în 1893 a văzut lumina a doua ediţie, tot la Petersburg. Faima lui de „sfânt” s-a menţinut atât în Rusia, cât şi la Muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici. Astfel că în anul 1906, deci la 24 de ani de la mutarea Cuviosului Antipa către Domnul, călugări aghioriţi de la mănăstirea rusească „Sf. M. Mc. Panteleimon”, din Sfântul Munte Athos, l-au trecut în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua 10/23, care s-a tipărit atunci în limba slavonească. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei. În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, l-a introdus în calendar în ziua chemării sale la Domnul, adică la 10/23 ianuarie, pentru a fi cinstit ca un „vas ales” al lui Hristos.

Printr-un decret emis la data de 19.07.2000 de către Sanctitatea Sa, Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusiei, Cuviosul Antipa a fost inclus în catalogul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Ruse, data pomenirii fiind 10/23 ianuarie. Tot odată s-a binecuvântat zugrăvirea chipului acestui sfânt, luând ca exemplu cele existente în mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Valaam şi celui folosit în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

ÎPS Vladimir Cântărean (al Chişinăului), a dăruit în 2001 PF Teoctist o icoană cu o părticică din moaştele Sfântului, (pe care ÎPS Vladimir a intenţionat să o dăruiască mănăstirii înfiinţate la Calapodeşti), însă, din pronie divină, delegaţia nu a putut urca dealul spre sfântul aşezământ. Icoana a fost dată în dar în 2002 de PF Teoctist Mănăstirii Christiana din Capitală, unde se amenaja aşezământul social. Sfântul le ajută tuturor celor care se roagă aici cu credinţă, fiind vindecător al bolilor care nu şi-au găsit leac.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

                                                                                                                                                      www.cuvantul-ortodox.ro

În Mănăstirea Suruceni se află o raclă cu mâna Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești !

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.