(Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu sfințenie o raclă cu părticele din sfintele moaște ale Sf. Mare Mucenic Pantelimon.)
S
fântul Mucenic Pantelimon
este unul dintre cei mai cunoscuți și mai venerați sfinți ai Bisericii. Pomenit în data de 27 iulie / 9 august, este numit „doctor fără de arginți”, relevându-se prin aceasta cum că el nu pretindea de la nimeni vreun fel de plată pentru binefacerile săvârșite. Este considerat ocrotitor al medicilor și vindecător al bolnavilor, fiind un model de medic următor lui Hristos.
Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284 la Nicomidia din părinții Eustorgios, senator păgân, și Evula, care era creștină; aceștia i-au dat numele de Pantoleon, care în traducere înseamnă „cel în toate puternic ca un leu”. Copilul a fost încredințat spre educație lui Eufrosin, medic de renume, el ajungând după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale într-atât încât împăratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular. Cum tânărul trecea în fiecare zi prin fața casei unde locuia preotul Ermolae, acesta din urmă ghici după ținuta tânărului, noblețea sufletului său și, deschizând uşa casei, cu politeţe l-a invitat să intre pentru o discuţie. Ermolae dorea să încerce să îl prindă pe Pantoleon în năvodul pentru împărăția cerurilor. Pantoleon s-a supus bătrânului venerabil. Ermolae l-a salutat cu căldură, întrebându-l care îi este numele, ce caută şi care este poziţia lui. Tânărul a fost direct în răspunsurile pe care le-a dat. A adăugat că răposata sa mamă fusese creştină, dar că tatăl său este un idolatru. Ermolae a spus: „Dar, copile, care religie o iubeşti mai mult?” Pantoleon a răspuns: „Când mama mea era în viaţă, întotdeauna mă îndemna să devin creştin când ajung major, aceasta fiind şi dorinţa mea. Dar când mama mea a răposat pe când eu eram copil, lăsându-mă singur cu tatăl meu, el a insistat să păstrez religia lui. Pentru că era o ambiţie a sa ca eu să îl onorez pe împărat”. Ermolae a întrebat apoi: „Copilul meu, care este domeniul pe care îl studiezi?” Tânărul a răspuns: „Medicina, onorabile bătrân, aşa cum este predată de Asklepios, Hippocrates, Galen şi alţi învăţaţi ai acestei ştiinţe. Aceasta este profesia pe care tatăl meu, Eustorgios, a preferat-o pentru mine în defavoarea tuturor celorlalte. Mai mult, profesorul meu Eufrosin m-a încurajat să urmez aceste studii, crezând că voi excela ca şi un doctor care va trata orice fel de boală”.
Ermolae, auzind cuvintele lui, a considerat că era momentul potrivit pentru a-i vorbi despre adevăratul Doctor. El i-a spus lui Pantoleon: „Crede-mă, tinere, când spun că arta lui Asklepios, Galen şi a celorlalţi doctori antici, pe care tu o studiezi, poate să ofere foarte puţin ajutor celor care studiază lucrările lor. Mai mult, zeii pe care Maximian îi venerează nu sunt nimic mai mult decât manifestări invocate din fabule mincinoase pe care oamenii le cred. Adevăratul Dumnezeu este unul: Iisus Hristos. Dacă tu vei crede în El cu toată inima ta, El va vindeca orice boală fără aplicarea nici unei plante medicinale. Prin harul Lui, El curăţă leproşii, mântuieşte pe cei posedaţi de demoni, opreşte hemoragiile şi vindecă şi alte boli implacabile şi incurabile. Într-adevăr, ar fi mai uşor să numeri nisipul din mări şi stelele de pe cer decât să măsori minunile lui Hristos. Chiar şi acum, în orice oră şi orice loc, El stă lângă slujitorii Lui şi îi ajută, săvârşind minuni mai mari decât atunci când era pe pământ. Căci Hristos a spus că cel care crede în El va face lucrări mari și minunate. El a promis acestea şi alte daruri copiilor Lui care Îl iubesc. Căci noi, ca moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos, vom fi făcuţi moştenitori ai împărăției Lui”.
Pantoleon, ascultând aceste promisiuni, a simţit o fericire copleşitoare în inimă. A judecat că tot ceea ce a auzit este adevărat şi drept. El şi-a dorit să îndepărteze eroarea de necredinţă a tatălui său şi să accepte cuvintele credincioasei sale mame, ale cărei învăţături pioase le onora şi le iubea. A răspuns astfel: „Ceea ce ai spus, înţeleptule, am auzit de multe ori de la mama mea în trecut. O priveam, de asemenea, în timp ce îşi făcea rugăciunile către Dumnezeu, pe care nu numai că îl numea Domn, ci îi şi invoca ajutorul”. Pantoleon şi-a exprimat mulţumirile pentru sfatul oferit de Ermolae. S-a dus apoi în drumul lui. Era fericit să îşi ridice sufletul şi ochii trupeşti către Rai, în timp ce şoptea cuvinte de slavă şi de laudă Domnului. Era recunoscător pentru că fusese mântuit de eroarea şi întunecimea idolilor.
După moartea părinţilor, a slobozit pe toţi sclavii, iar averea familiei a împărţit-o săracilor. Deoarece nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea, este numit „doctor fără de arginţi”. Din cauză că era căutat de mulți bolnavi, ceilalți medici din Nicomidia deveniseră invidioși pe el și, fiindcă îngrijise un creștin tocmai chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunța pe Pantoleon la împărat. Pentru credința și dragostea tânărului Pantoleon față de Hristos, împăratul Maximian poruncește ca acesta să fie supus unor chinuri groaznice, după care decide să-i fie tăiat capul.
În timpul torturilor, prin minune, se vindeca de fiecare dată. Aruncat să fie sfâşiat în groapa cu fiare sălbatice, a rămas neclintit în credinţa sa. Ostaşii tocmiţi să-i taie capul, înspăimântându-se, au strigat: „Roagă-te pentru noi, omule sfânt, ca să ni se ierte păcatele!”. Îndemnaţi chiar de sfânt să-şi îndeplinească porunca primită de la împărat, călăii s-au apropiat, au sărutat trupul sfântului, apoi unul dintre ei a luat sabia şi a executat ordinul. Când i-a fost tăiat capul, nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat Fericitul Pantoleon s-a umplut tot de roade. În momentul morții sale, din cer s-a auzit cuvântul: „Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon (care înseamnă prea milostiv – n.n.)”.
Spre a nu lua creștinii cinstitul trup al sfântului, acestuia i s-a dat foc, însă o altă minune a mărturisit vrednicia aceluia. Credincioșii au scos din cenușă trupul neatins de foc al lui Pantelimon și l-au îngropat cu mare cinste, în anul 303. Moaştele sale au fost cinstite de la bun început de creştini, iar în timpul prigoanelor au fost păstrate ca odoare de mare preţ. Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor.
Câteva minuni săvârșite de Sfântul Pantelimon [1]
La scurt timp după prima discuție cu Sfântul Ermolae, tânărul Pantoleon a început să îl viziteze cu regularitate pe acesta și a fost inițiat de el în tainele credinței.
Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găsi pe drum un copil, ce murise după ce fusese mușcat de o năpârcă. Atunci Pantoleon, vrând să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, l-a chemat în ajutor pe Hristos și îndată copilul se ridică iar năpârca muri. Atunci el alergă la Ermolae și, plin de bucurie, ceru să primească Sfântul Botez.
Odată, când un bărbat orb a fost condus la casa lui Eustorgios, rudele suferindului au bătut la uşă şi au întrebat: „Este Pantoleon, doctorul, acasă?” Sfântul doctor, când i-a auzit el însuşi, şi-a invitat şi tatăl, Eustorgios, ca să vadă împreună pacientul. Pantoleon l-a întrebat pe bărbatul orb ce dorește. Pacientul a răspuns cu franchețe: „Îmi doresc lumina ochilor, doctore. Căci nimic nu este mai dulce omului decât puterea vederii. Îţi cer să ai milă de nenorocirea şi de suferinţa mea. Ai milă de mine, nefericitul! Căci mulţi doctori au promis să îmi înapoieze văzul, dar nu au reuşit. Ei doar mi-au prădat averea în schimbul medicamentelor, de la care nu am primit nici un beneficiu. Într-adevăr, puţina vedere pe care o mai aveam am pierdut-o împreună cu banii mei. Eu, nefericitul, am ajuns sărac”. Nobilul Pantoleon a răspuns: „De vreme ce ţi-ai cheltuit toată averea şi toate proprietăţile pe doctori, chiar dacă nu ai obţinut nimic, atunci eu la ce să mă aştept dacă te vindec?” Bărbatul a răspuns: „Orice mai rămâne din averea mea îţi voi oferi cu drag ţie”. Pantoleon a răspuns: „Boala ochilor tăi poate fi vindecată doar de adevăratul Dumnezeu, folosindu-mă pe mine ca pe un instrument al Lui. Cât despre banii pe care mi i-ai promis, tu trebuie să mergi şi să îi împarţi săracilor”. Făcu semnul crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos și pe loc bărbatul își recăpătă vederea, nu numai a ochilor trupului ci și ai sufletului, căci el înțelese că Hristos îl vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae împreună cu Eustorgios – tatăl Sfântului Pantelimon, care nu după multă vreme adormi și el în pace [2].
Venerarea sfântului martir doctor fără de arginţi în Biserica Ortodoxă Rusă era deja cunoscută în secolul al XII-lea. Prinţul Izyaslav, fiul lui Mstislav cel Mare, avea o icoană a sfântului pe coiful său. Prin mijlocirile sfântului, el a rămas în viaţă în timpul unei bătălii din anul 1151. De ziua marelui martir, forţele ruseşti au câştigat două victorii navale împotriva suedezilor (în 1714 lângă Hanhauze şi în 1720 lângă Grenham).
Părţi ale sfintelor moaște ale marelui martir Pantelimon au fost împărţite în toată lumea. Capul său este acum în Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte Athos.
Sfântul Pantelimon, după moartea sa, a săvârşit multe vindecări de diverse boli şi posedări demonice. Din păcate, nu multe dintre nenumăratele lui miracole au fost consemnate [3]. Părinţii de la Mănăstirea athonită erau conştienţi de multe lucrări de vindecare, dar nu au ţinut nici o evidenţă scrisă. Mănăstirea, totuşi, a păstrat hrisoavele şi darurile oferite de împăraţi şi prinţese. Domnitorul Ioan Nicolae al Moldovei consemnează în iulie 1744, că o ciumă teribilă a făcut ravagii, decimând populaţia. S-a organizat o procesiune cu o parte din moaștele sfinte, mai precis cinstitul cap al Sfântului Pantelimon, fiind săvârșite rugăciuni de invocare a ajutorului divin. Rezultatul a constat într-o multitudine de minuni. Domnitorul Ioan Nicolae, în semn de mulţumire către sfântul doctor fără de arginţi, a trimis ofrande și daruri Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Athos. În 1750 și 1754, cinstitul cap al Sfântului Pantelimon a fost din nou adus în Moldova, săvârșindu-se iarăși o multitudine de minuni.
În anul 1735, Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon de la Muntele Athos a trecut sub controlul grecilor. Doi factori au condus la declinul mănăstirii: stilul de viaţă idioritmic şi pierderea ajutorului financiar al Rusiei. Corpul de guvernare athonit de la Protaton a recomandat patriarhului de Constantinopol de atunci, Calinic, închiderea mănăstirii. Însă, Dumnezeu şi martirul Său au aranjat altfel această problemă. Patriarhul, inspirat de Dumnezeu şi de sfântul Său, a căutat să restaureze mănăstirea şi să stabilească un monahism cenobitic. Patriarhul Calinic a cerut ajutorul bătrânului Sava de la Schitul Xenofont. Acesta a petrecut patru ani în Constantinopol strângând bani pentru Mănăstirea Sfântul Pantelimon. Multe minuni au avut loc în capitală, mai ales atunci când cinstitul cap al sfântului a fost adus acolo de la Athos. Orbii şi-au recăpătat vederea, leproşii au fost curăţiţi, iar cei posedaţi de demoni au fost exorcizaţi. Bătrânul Sava cu greu putea face faţă tuturor cerinţelor de a fi vizitat. Dar apoi războiul a izbucnit între Turcia şi Rusia, care a rezultat în pierderea asistenţei financiare din partea Patriarhului Calinic. Atunci doctorul fără de arginţi Pantelimon a luat parte la reconstrucţia propriei sale mănăstiri. A săvârşit multe minuni care l-au ajutat pe noul egumen al mănăstirii, bătrânul Sava. Însemnătatea succesului bătrânului Sava cu moaștele sfântului a fost atât de mare încât el a fost ameninţat de către musulmani, care simţeau că islamismul era eclipsat în faţa reuşitelor sfântului. Totuşi, viaţa bătrânului athonit a fost protejată de Sfântul Pantelimon împotriva tuturor vicleşugurilor malefice.
În vremea aceea, s-a întâmplat ca Scarlat Calimachi, ce avea să ajungă domnitor al Moldovei († 1821), să cadă pradă unei boli grele. Doctorii au diagnosticat boala ca fiind incurabilă. Familia suferindului l-a invitat pe bătrânul Sava în vizită. El s-a rugat la mucenicul Pantelimon să îl însănătoşească. Scarlat a promis că, dacă marele mucenic îl va vindeca, va construi mănăstirea de pe muntele Athos în cinstea lui. După ce bătrânul Sava a ţinut o slujbă de invocare a ajutorului sfântului şi de binecuvântare a apei (sfeștanie), l-a stropit pe Scarlat cu apă sfinţită. Acestuia din urmă i s-a spus apoi să bea o fiertură amestecată cu apă sfinţită, care conţinea ierburi de pe Muntele Athos. În următoarea zi, el şi-a revenit complet. Scarlat Calimachi s-a ţinut de cuvântul dat, care privea construirea mănăstirii. După câţiva ani, a urmat la tronul Moldovei (1806) și a ridicat mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos în apropierea mării. Domnitorul moldovean a zidit din temelie biserica centrală și imensa trapeză, poate cea mai mare din tot Muntele Athos, la care se adaugă clopotnița și o parte din corpul chiliilor. Este o zestre care dăinuie; hrisoavele vechi și chiar cronicarii și monahii ruși și greci consemnează toate acestea în letopisețele vremii. Această mănăstire a fost mai târziu extinsă şi mărită cu ajutorul daniilor venite din Rusia.
O dată, sfântul a acţionat ca mijlocitor și în timpul domniei otomane. Un doctor de la curte avea o singură fată, care era posedată de un demon. Doctorul de la curte, un papistaș, nu ştia cum ar putea remedia situaţia. A afirmat că ar da orice în schimbul mântuirii fetei. În această perioadă, bătrânul Sava era în Constantinopol, iar cinstitul cap al Sfântului Pantelimon săvârşea multe vindecări care sporeau slava lui Hristos în oraş. Doctorul, chiar dacă era romano-catolic, a dorit să îl invite pe bătrân cu acea parte din sfintele moaște acasă la el. Sava a venit şi a ţinut o slujbă de invocare a ajutorului sfântului în prezenţa fetei posedate, care era legată în lanţuri de un perete pentru a se evita orice fel de violenţă din partea ei. Aceasta era nu numai pentru siguranţa celorlalţi, dar şi pentru siguranţa propriei persoane. Bătrânul Sava i-a permis să sărute moaștele sfinte. Doctorul l-a invitat pe bătrân să petreacă noaptea în casa lui ca oaspete de onoare. Bătrânul nu a putut refuza. Sava s-a rugat în timpul nopţii la sfântul doctor Pantelimon. Avea moaștele aşezate în camera în care fata bolnavă era încătuşată.
În ziua următoare, când fratele Sava, doctorul şi rudele fetei au intrat în cameră, au avut parte de o imagine surprinzătoare. Fata era sănătoasă şi întreagă la minte. Mult prețuitul și minunatul cap al Sfântului Pantelimon care era aşezat pe platou izvora mir frumos mirositor. Întreaga familie s-a bucurat şi l-a slăvit pe Dumnezeu şi pe martirul Său, Pantelimon. Toţi au cerut să fie primiţi în sânul Bisericii Ortodoxe, lucru pe care bătrânul Sava l-a făcut cu bucurie. Cât despre mirul care era izvorâse din cinstitul cap al mucenicului, bătrânul Sava l-a lăsat fetei, spunând că pentru ea şi doar în camera ei Hristos a ales să ofere acel dar cu bună mireasmă.
Din nou, în timpul stăreției bătrânului Sava, un doctor a fost angajat pentru a avea grijă de nevoile fraţilor de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon. El intenţiona să servească mănăstirea în două moduri – nu numai în calitate de doctor, ci şi ca un călugăr bun. Cu aceste intenţii bune au venit şi tentaţiile care apar de obicei o dată cu promisiunea de a-l sluji pe Dumnezeu. Fidelitatea şi dragostea lui pentru Dumnezeu au fost supuse la un test. Diavolul continua să îi sugereze că ar putea să îl mulţumească mai bine pe Dumnezeu prin punerea în aplicare a talentelor şi a darurilor sale în lume, unde erau mai multe oportunităţi de a face bine. Această propunere îi era prezentată într-un mod foarte atractiv. Diavolul îi amintea că în lume nu numai că putea face bine, dar ar putea să se descurce mai bine el însuşi, departe de privaţiunile asociate vieţii monahale. Faptul că doctorul avea o profesie profitabilă şi o sumă semnificativă de bani, deja făcea amăgirile pioase ale diavolului şi mai atrăgătoare. Apoi, doctorul a declarat că intenţia sa de a deveni călugăr nu era fondată. În suflet, îşi dorea să trăiască în lume în aşa fel încât să îl bucure şi pe Dumnezeu şi să nu îşi provoace sieşi mari inconveniențe.
În ziua în care a planificat să plece din mănăstire, unii dintre fraţi au venit să îşi ia rămas bun. Au fost îngroziţi să îi găsească trupul complet desfigurat de edem. Carnea lui umflată îl tortura atât de tare, că nu mai putea merge. Părul de pe cap şi din barbă îi căzuse. Vocea lui abia putea fi auzită. Nu semăna în nici un fel cu doctorul despre care ştiau că ieri fusese perfect sănătos. Doctorul simţea cum viaţa lui se scurge. A dat dispoziţie ca banii şi proprietăţile lui să fie transferate starețului şi mănăstirii. Apoi l-a implorat pe stareț să vină şi să-i citească deasupra capului rugăciunile de iertare înainte să moară.
Părintele Sava s-a grăbit să-l viziteze pe suferind, ducând cu el părticica din moaștele sfinte, și anume cinstitul cap al Sfântului Pantelimon. Fraţii au săvârșit rugăciuni dinaintea icoanei Sfântului, cerând dumnezeiasca sa mijlocire. După ce au adus rugăciuni şi litanii, au săvârșit şi o slujbă de sfinţire a apei. Doctorul bolnav a fost stropit cu apă sfinţită. Moaștele sfinte au fost ridicate de stareț, care a făcut semnul crucii cu ele deasupra suferindului. Doctorul, pocăindu-se, a cerut iertare fraţilor şi starețului. O dată cu căinţa lui, umflăturile au început să se facă tot mai mici până au dispărut. Odată vindecat, el i-a mulţumit vindecătorului lui, Sfântul Pantelimon, şi a promis să rămână la mănăstirea doctorilor fără de arginţi până la sfârşitul zilelor sale. I s-a dat numele Filoteu. După cinci ani, fratele Filoteu a trecut la viaţa cea veşnică.
Vom mai istorisi încă o minune din timpul stăreției părintelui Sava. Un nou călugăr s-a alăturat obștii monahale a Sfântului Pantelimon. Numele lui era Azarie. Prin faptele sale şi prin lipsa lui de zel, era instabil în decizia lui de a-l servi pe Dumnezeu ca monah. Pe baza inconstanţei sale, diavolul era convins să-l întoarcă de la stilul de viaţă monahicesc. Mai întâi s-a gândit să îl ispitească să se întoarcă la fosta lui viaţă de familie, unde era îngrijit şi răsfățat. La mănăstire, chiar de la început, a fost repartizat la bucătărie pentru a face mâncare pentru muncitori. După cum s-a constatat, s-a dovedit foarte eficient în îndeplinirea datoriilor lui, astfel încât lucra cât trei oameni. Diavolul a încercat să îl atragă înapoi în lume, invocând pretextul că era nevoie de el să săvârșească fapta caritabilă de a creşte trei orfani din familia lui. Războiul spiritual pe care Azarie l-a îndurat a fost lung şi dureros. Chiar şi după ce anii au trecut, iar orfanii au ajuns la vârsta majoratului şi nu mai aveau nevoie de un tutore, a decis să părăsească mănăstirea – în ciuda insistenţelor părintelui Sava şi a fraților din mănăstire.
Cum trecea printre porţile mănăstirii, a văzut că în locul golfului în care mănăstirea era situată, era o câmpie vastă care se întindea dinaintea lui. A fost surprins de alterarea inexplicabilă a geografiei şi a meditat la ce ar putea să însemne aceasta. Dintr-o dată, a auzit trei armăsari care duceau călăreţi ce păreau a fi necredincioşi arabi. Veneau cu repeziciune către el din partea opusă a peninsulei athonite. Au părut că au ajuns la porţile mănăstirii aproape dintr-o dată. Azarie a văzut un tânăr, în jur de 18 ani, ieşind de pe porţile mănăstirii. Ţinea un toiag în mână. Ca şi cum ar fi fost proprietarul acelui sălaş sfânt care tocmai a fost atacat de hoţi, el i-a lovit pe cei trei intruşi cu toiagul său. Azarie, mirat de spectacol, îl putea auzi batjocorindu-i pe călăreţi, spunând: „Pe cine căutaţi aici, copii ai pierzaniei? Nu vă ajunge focul gheenei? Aţi vrea să furaţi şi o oaie de pe proprietatea mea? Nu aveţi ce căuta aici, plecaţi!” La acest ordin şi din cauza loviturilor de toiag, călăreţii au dispărut.
Tânărul era milostivul Pantelimon care a alungat pe demonii ce veniseră deghizaţi în călăreţi malefici pentru a fura un miel din turma sfântului, care era patronul spiritual al mănăstirii. Mielul, Azarie, a privit această viziune. Atunci tânărul s-a întors întristat către Azarie şi l-a certat: „De ce nu îmi oferi nici un fel de pace? De ce mă superi din nou şi din nou?” Apoi tânărul l-a lovit pe Azarie în partea dreaptă. De atunci, Azarie nu a mai putut nici să se aşeze, nici să se ridice fără ajutor. Nu putea nici să stea în picioare, nici să meargă fără ajutor sau fără o cârjă. Miraculoasa intervenţie a sfântului a fost, de fapt, un dar milostiv. Azarie, datorită neputinței lui, a decis în sfârşit să rămână în mănăstire. După acest episod, el a fost pus să păzească porţile mănăstirii. A fost chemat la Domnul în anul 1836.
Moaștele Sfântului Pantelimon au fost răspândite în toată lumea creștină, spre alinarea și vindecarea credincioșilor suferinzi. Multe biserici, capele, paraclise, mănăstiri, spitale, cabinete și instituții medicale sunt puse sub ocrotirea Sfântului Mucenic Pantelimon.
Sfântul Pantelimon este un izvor nesecat de leacuri, vindecând boli şi mântuind de diverse suferinţe. Astfel, marele martir şi vindecător este invocat în Taina Sfântului Maslu, la sfinţirea apei şi în rugăciunile pentru cei bolnavi.
O, binecuvântat doctor, icoană şi nume al milei, să mijlocești în faţa lui Hristos ca noi să primim iertare, căci tu ai luptat lupta cea dreaptă şi ți-ai dat viața în mâinile Domnului, ca mucenic, în numele Lui! Amin.

                                                                                                                                       Preot Liviu Petcu (doxologia.ro)
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
[1] Aceste vindecări minunate relatate aici nu sunt menționate în Sinaxarul pe care-l avem în limba română, de aceea am decis să le traduc din The Great Synaxaristes of The Orthodox Church, Translated from the Greek, Holy Apostles Convent, Buena Vista, Colorado, 2008, p. 1202-1230.
[2] Cf. The Great Synaxaristes of The Orthodox Church, p. 1204-1206.
[3] Relatarea câtorva dintre minunile sale consemnate la Mănăstirea athonită Sfântul Pantelimon, au fost prezentate într-un periodic: „A Collection of Miracles of the Holy Great-Martyr and Healer Pantelimon Performed in Recent Times”, în Orthodox Life, Vol. 40, Nr. 4, 1990, p. 7-15.

 

Leave a reply

required