Rugăciunea pentru cei adormiți este, în același timp, o faptă de milostenie și o faptă de credință. Viața creștină este întemeiată pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci și prin fapte. Rugăciunea are o influență benefică asupra sufletelor aflate dincolo de mormânt. Întotdeauna Biserica s-a rugat și se roagă pentru cei adormiți, până la a Doua Venire a lui Hristos.
La fiecare dintre cele trei servicii dumnezeiești de pe parcursul zilei, la Utrenie, la Sfânta Liturghie și la Vecernie, Biserica se roagă deopotrivă pentru vii și pentru morți, această rugăciune exprimând unirea, legătura, raportul și comuniunea cu ei. Scopul Bisericii este de a-l sfinți pe om, de a-l face vrednic să participe la fericirea veșnică. Ea se îngrijește de mântuirea tuturor membrilor săi deopotrivă, vii sau morți. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că rugăciunile pentru morți sunt un obicei apostolic și o instituție a Sfântului Duh.
Această dogmă, a rugăciunii pentru cei adormiți a Bisericii Ortodoxe este strâns legată cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Ioan Gură de Aur. În timpul fiecăreia dintre ele Biserica se roagă de trei ori pentru cei răposați. O dată se roagă la proscomidie, a doua oară după citirea Evangheliei, anunțând noutatea mântuirii tuturor celor ce cred în Iisus Hristos și iertarea generală a păcatelor prin mijlocirea Mântuitorului, prin ecteniile speciale pentru cei adormiți, prin rugăciunea „Dumnezeul duhurilor…” și prin intonția „Veșnică pomenire”. În sfârșit, după binecuvântarea Sfintelor Taine, Biserica se roagă încă o dată pentru cei răposați, în timpul intonării Axionului, astfel: „…pomenește pe toți cei adormiți în nădejdea învierii și a vieții veșnice și-i odihnește pe ei acolo unde strălucește lumina feței Tale”.
Rugăciunile și parastasele pentru cei adormiți sunt susținute de incontestebila Tradiție apostolică, de la care am moștenit obiceiul de a ne ruga la Sfânta Proscomidie, de dinaintea oficierii Sfintei Liturgii, pentru cei adormiți și de a așeza miridele lor în fața Sfântului Agneț, alături de miridele pentru cei vii. Iar aceste miride ale celor vii și ale celor adormiți sunt puse în Sfântul Potir, și astfel primesc sfințire și izbăvire de la Preasfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, în timp ce preotul rostește: „Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi. Amin”.
Astfel, prezența celui adormit în rugăciunile și pomenirea de la Sfânta Liturghie este foarte necesară. Acestea au puterea de ridica din iad sufletele morților trecuți dincolo nepregătiți sufletește. De aceea se respectă tradiția de a se săvârși Sfânta Liturghie în zilele de pomenire a morților de peste an, mai ales în sâmbetele Postului Mare, când se pomenesc mai accentuat cei adormiți; de a se oferi pomelnice cu numele celor adormiți, pentru ca ei să fie pomeniți la rânduiala proscomidiei, ce pregătește darurile spre prefacere în Trupul și Sângele lui Hristos ce spală păcatele tuturor; și a se săvârși Sfânta Liturghie, prin așa numit obicei al sărindarelor (patruzeci), când se oficiază patruzeci de Sfinte Liturghii la cererea unei familii, spre pomenirea morții de curând a unuia din membrii acesteia.

          Monah Pimen Vlad, Sfaturi privind taina morții. Cum putem salva sufletele din iad, Editura Axa, Botoșani, pp. 40-46

Leave a reply

required