Când te rogi lui Dumnezeu şi sfinţilor, trebuie să te sileşti a lepăda orice împătimire lumească faţă de oameni şi lucruri, sau orice părtinire faţă de oameni şi lucruri, şi să te sileşti a-i iubi pe toţi ca pe nişte fraţi şi surori cu toată voirea de bine, ca pe tine însuţi.
Fără saţ, cu bucurie şi neîncetat proslăvesc pe Domnul Atoatefăcătorul îngerii din cer, a căror mulţime este fară număr, precum şi sfinţii oameni – iar noi, cei pământeşti şi care ne-am făcut ca de pământ, ne-am îngroşat, cât suntem de leneşi la rugăciune, slavoslovie şi mulţumire! Asta fiindcă ne-am împătimit de pământ, de trupul iubitor de plăceri şi leneş, de agonisita pământească, de feluritele desfătări ale simţurilor. Pentru a-L slăvi, a-L iubi după vrednicie pe Făcător este nevoie să dezrădăcinăm iubirea păcătoasă de sine, egoismul. – Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-ţi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24).
Somnul îndelungat răceşte inima şi o toceşte faţă de rugăciune. O, cu câtă fereală trebuie să dormim! Desfătarea cu mâncarea şi băutura de asemenea răceşte inima noastră faţă de rugăciune.
Fii sincer, iubitor, întru simplitatea inimii, fară făţărnicie faţă de fiecare om, fară a căuta la chip, aşa cum îţi doreşti să fie ceilalţi faţă de tine. Să ai marc evlavie şi dragoste, să te rogi către sfinţii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi mai ales către Maica Domnului şi toţi sfinţii. Dacă va da Dumnezeu, o să îi vezi în veacul viitor faţă către faţă, vei vedea strălucirea şi slava lor, de care i-a învrednicit Dumnezeu, şi te vei încredinţa că nu degeaba i-ai cinstit şi i-ai chemat aici pe pământ, fiind în trup şi aflându-te în Biserica lui Dumnezeu, de care ei, ca şi tine, ţin ca mădulare ale singurului Trup al lui Hristos, căruia El e Cap.
Sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ (Matei 6, 9-10). Oare cu adevărat doreşti tu, păcătosule, sfinţenia? Oare cu adevărat râvneşti tu, stăpânit fiind de vrăjmaşul cel pierzător-diavolul – împărăţia păcii lui Dumnezeu mai întâi în tine însuţi, iar apoi în toţi oamenii? Oare cu adevărat vrei să plineşti voia lui Dumnezeu cea dreaptă, atotbună, şi cu adevărat doreşti şi te rogi lui Dumnezeu ca toţi oamenii să cunoască şi să plinească voia Tatălui nostru Celui Ceresc? In fiecare zi rostim aceste cuvinte ale Rugăciunii Domneşti fară să pătrundem în adâncime înţelesul lor şi le aruncăm parcă în vânt, drept care nici nu este în noi schimbarea cea bună, ci rămânem cu toţii aceiaşi păcătoşi, leneşi şi vicleni.
Cu ce luare-aminte, cu ce evlavie, cu ce iubire, pace şi recunoştinţă suntem datori întotdeauna să rostim Numele lui Dumnezeu şi Rugăciunea Domnească: Tatăl nostru…, precum şi toate celelalte rugăciuni. Numele lui Dumnezeu este mare, sfânt, înfricoşător, şi singură numirea Lui este fericire pentru cel credincios.
În cer este primită doar limba nefăţarnică a inimii celui ce crede, se roagă, se pocăieşte, se milostiveşte şi împreună-pătimeşte cu aproapele, are curăţie şi întreagă înţelepciune: de la inima vicleană Domnul întoarce Faţa Sa.
Când te rogi înaintea icoanei Domnului, sau a Maicii Domnului, sau a vreunui sfânt, întreabă-te lăuntric: oare fară făţărnicie şi cu dragoste priveşti sfintele icoane, oare cu credinţă, cu toată inima te rogi, cu tot cugetul şi cu toată nădejdea? Oare nu doarme inima ta, oare nu doarme gândul tău?
În rugăciunile noastre pentru aproapele Domnul caută la inimile noastre să vadă dacă dorim cu adevărat mântuirea şi tot binele aproapelui nostru, aşa cum le dorim pentru noi înşine; în al doilea rând, ca să vadă dacă ne îngreţoşăm cu adevărat de păcat şi iubim cu adevărat pocăinţa şi virtutea; în al treilea rând, ca sa vadă dacă Îl iubim cu adevărat pe Domnul şi avem dăruire din inimă către Dânsul; în al patrulea rând, ca să vadă de nu avem mânie sau vrăjmăşie faţă de cineva.
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! (Luca 1, 28) Stăpâna a primit toată plinătatea harului de la Domnul, ca Maică (după omenitate) a Atotdesăvârşitului Făcător: plinătatea dreptăţii, sfinţeniei, bunătăţii, milostivirii şi împreună-pătimirii faţă de păcătosul şi întru toate necăjitul neam omenesc, plinătatea puterii şi a tăriei, a fericirii, a slavei veşnice şi a întâietăţii asupra tuturor puterilor cereşti. Ea a primit toate cele zece taine ale harului şi, din pricina ne urmatei bogăţii de har, după asemănarea apelor fară număr ale mării, poate izvorî şi izvorăşte cu îmbelşugare tuturor celor ce cu credinţă vin la ea tot ajutorul haric în nevoi, necazuri, boli şi în toată împrejurarea întristătoare. Deci, vino la ea cu credinţă şi nădejde lipsită de orice îndoială.
Aleargă la sfinţi şi la atotputernicele rugăciuni ale Maicii lui Dumnezeu, nu te lipsi de acest har – îndeajuns e rugăciunea ei spre milostivire pentru toţi, şi pentru tine. Amin.
Bucură-te, ceea ce eşti plină de har Domnul este cu tine! (Luca 1, 28) Totul este haric în tine, Stăpână: şi purtarea în pântece, şi naşterea, şi creşterea, şi bunavestire, şi zămislirea de la Duhul Sfânt, şi naşterea Pruncului Celui mai înainte de veci; şi toată viaţa ta este plină de har.
Faţă către faţă, gură către gură stăm de vorbă noi, creştinii ortodocşi, cu Domnul, cu Maica Domnului, cu sfinţii îngeri şi cu toţi sfinţii. Iată ce înseamnă, după datina creştin-ortodoxă, a te ruga cu evlavie, în duh şi adevăr, înaintea sfintelor icoane. Iată de ce le punem în biserici şi în casele de rugăciune (paraclise), precum şi la noi în locuinţe. Noi credem în apropierea de noi a Domnului şi a sfinţilor Lui, ca şi în faptul că suntem un singur trup duhovnicesc cu ei, o singură Biserică, precum Unul e Capul lor şi al nostru, Domnul Iisus Hristos.


Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul viu, Editura Sophia

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.