Ia poruncile Decalogului, una după alta, dimpreună cu toate prescripţiile particulare ce ţin de ele, şi uită-te: ai împlinit toate cerinţele lor? Cine poate să mai citească şi predica de pe munte a Mântuitorului, unde El tâlcuieşte Legea Veche, umplând-o de duh creştin, sau să citească ultimele capitole ale Epistolelor apostolice, unde sunt înfăţişate faptele la care sunt îndatoraţi creştinii şi hotărâri în privinţe de însemnătate obştească: de pildă, capitolul 12 al Epistolei către Romani, sau capitolul 4 al Epistolei către Efeseni, Epistola Apostolului Iacov şi prima Epistolă a Sfântului Ioan Teologul, şi aşa mai departe. Priviţi în toate acestea ca într-o oglindă, şi veţi vedea ce pată sau sluţire este în voi şi unde. Ca urmare a acestei verificări a vieţii noastre, iese la lumină că în rândul faptelor, cuvintelor, simţămintelor, gândurilor şi dorinţelor noastre sunt o mulţime fie de-a dreptul nelegiuite, fie pe jumătate legiuite – adică în care intenţiile nu au fost tocmai curate, deşi pe dinafară ele erau potrivite cu legea; se adună cu totul o mare mulţime de acest fel – şi poate că viaţa întreagă se arată alcătuită numai din fapte rele, ca dintr-un lanţ sau şir necurmat de lucruri urâte şi dezgustătoare.
În aceasta, însă, este doar începutul cunoaşterii de sine şi nu se cade să ne oprim aici. Este nevoie să înaintăm în cunoaşterea propriei păcătoşenii, altfel spus, să pătrundem mai adânc în inima noastră păcătoasă. Sub fapte şi cuvinte, sub gândurile, dorinţele şi simţămintele luate în parte stau dispoziţiile statornice ale inimii, care sunt izvorul acestora.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Editura Sophia, 2002, pp. 80-81

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.