„… îl întreabă pe Cain și-i zice: Unde este Abel, fratele tău? Iubitorul de oameni Dumnezeu se face că nu știe, ca prin întrebare să-l facă pe cel ce a săvârșit păcatul să și-l mărturisească, ca să poată căpăta iertare și poate și milă. Unde este Abel, fratele tău?
Ce răspunde nerecunoscătorul, nesimțitul, obraznicul, neru­șinatul?
Ar fi trebuit să se gândească la faptul că Dumnezeu nu-l întreabă pentru că nu știa unde e fratele lui, ci pentru că-i cerea să mărturisească; pentru ca să ne învețe pe noi ca niciodată să nu osândim pe frații noștri înainte de a avea dovada faptelor lor, și să avem în minte sfatul Stăpânului, Care a voit să înlăture fapta lui Cain, Care, știind înainte de săvârșirea ei ce gândea Cain, i-a dat temeiuri care puteau să-l întoarcă de la gândul lui. Cain ar fi trebuit să se gândească la toate acestea și să-și oprească aici nebunia; ar fi trebuit să spună ce-a făcut, să-I arate Doctorului rana și să primească leacuri de la el. Dar, nu! El mărește rana și o face și mai adâncă. Și a zis: Nu știu. (Facerea 4, 9)”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XIX, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 224

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.