Fraţilor, nevoiţi-vă ca nişte ostaşi împărăteşti, până ce aveţi vreme, aceasta ştiind-o că, pentru cununa cea nestricăcioasă, ni s-a pus nouă nevoinţa, spre curăţirea păcatelor şi spre viaţa cea veşnică. Faceţi-vă, dar, curată mintea cea întreagă, în toate faptele voastre, căci ea este maica ascultării. Încă să lepădaţi de la voi împuţinarea şi moleşirea sufletului şi să vă îmbrăcaţi cu credinţa cea curată, ca, văzând Domnul silinţa sufletelor voastre, să vă întărească pe voi cu toate faptele cele bune. Să urâţi, pentru Domnul, lenevirea cea rea, cu toată puterea, precum şi năravul cel rău şi vrajba, aşa precum aţi lăsat pe părinţii voştri trupeşti, prietenii şi averile, că, dacă de la început vă veţi slăbi cu gândul, apoi osteneală veţi avea şi pagubă.
De ni s-ar întâmpla nouă ceva rău, să nu cârtim, pentru Domnul, că acela ce cârteşte pagubă îşi face lui, căci după a sa înţelegere lucrează, şi nu după scopul duhovnicesc. Deci tu, înţelept fiind, să nu urăşti pe fraţii cei mai slabi, nici să râvneşti la cei ce vieţuiesc fără de frica lui Dumnezeu. Şi iarăşi zic: Să nu urăşti pe fratele tău, că poate vreo patimă, pe care tu nu o ştii, l-a împresurat pe el şi pentru aceasta a ajuns la neputinţă. Ci, mai vârtos se cade a-l milui şi a te ruga pentru el, măcar de te-a şi supărat cu nemilostivirea sa, iar tu te nevoieşti bine. (Sfântul Efrem Sirul)

                                                                                                                      Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 485

Leave a reply

required