În Sfânta şi Marea Vineri, Biserica Ortodoxă trăieşte două evenimente cutremurătoare din istoria mântuirii: răstignirea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi punerea Sa în mormânt. Punctul central al slujbelor din această zi, şi al tuturor slujbelor din întreaga perioadă premergătoare Sfintelor Paşti, îl reprezintă Utrenia Sâmbetei celei Mari, în cadrul căreia este cântat Prohodul. Tristeţea acestei zile este reliefată în imnele liturgice alcătuite de Sfinţii Părinţi, care s-au întrecut în a creiona într-o manieră cât mai profundă şi mai sensibilă simbolismul ei. Evenimentele în sine îndeamnă „tot trupul omenesc să tacă şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor“.

Totuşi, creaţia nu poate să nu se minuneze, cu întristare, de dragostea Mântuitorului Care a cuprins, având braţele deschise pe Cruce, tot neamul omenesc şi Care a readus omul în starea primordială de împărat al creaţiei. Timpul însuşi stă la temelia Crucii, neputând cuprinde măreţia celor petrecute. De altfel, observăm cum Sfânta şi Marea Vineri este legată atât de strâns de Sfânta şi Marea Sâmbătă, lucru care prevesteşte ieşirea din timpul actual şi intrarea în „Ziua cea neînserată“ a Învierii. Încă din primele secole de la întemeierea Bisericii, a fost rânduit ca în Sfânta şi Marea Vineri să nu se săvârşească Sfânta Liturghie. La primele ore ale dimineţii sunt săvârşite Ceasurile Împărăteşti, în care sunt citite toate proorociile din Vechiul Testament referitoare la Sfintele Pătimiri. Acestea sunt urmate de săvârşirea slujbei scoaterii Sfântului Epitaf, amintindu-ne de ridicarea Mântuitorului de pe Cruce de către Iosif din Arimateea şi aşezarea Lui în mormânt.

Leave a reply

required