După cum ştiţi, Duminica a treia după Înviere este Duminică femeilor Mironosiţe, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care întreţineţi viaţa în familie şi în lume. Trebuie să fiţi fericite că aveţi din partea lui Dumnezeu o atenţie deosebită. Şi iată, prin Maica Domnului şi prin sfintele femei purtătoare de mir, şi dumneavoastră aveţi cinstea aceasta de a avea o Duminică în an, în care sunteţi cinstite în chip deosebit. Dumnezeu să vă înmulţească harul şi darul Sfântului Duh şi darul dragostei creştine să fie cu adevărat cu dumneavoastră, ca să fiţi ce trebuie să fiţi, să întreţineţi căldura creştină în familie şi bună înţelegere. Pentru că în familie cunoaşteţi ce dezastru este astăzi. Nu le mai amintim pentru că ştiţi dumneavoastră mai bine decât mine.

De aceea, cei care veniţi la biserică, care vă rugaţi lui Dumnezeu şi aici la biserică şi acasă la dumneavoastră, dacă vă rugaţi cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie şi cu stăruinţă, veţi avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu şi veţi fi mângâiate în necazurile dumneavoastră.
S-a vorbit şi vorbim şi astăzi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtătoare de mir. Nu uitaţi că dumneavoastră, toate femeile creştine ortodoxe şi fiicele dumneavoastră sunteţi mironosiţele Bisericii Ortodoxe de astăzi şi din toate timpurile.
Copilele şi tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viaţa lor curată, fecioria, rugăciunea şi ascultarea de părinţii. Studentele şi tot tineretul feminin care vin regulat la biserică, aduc şi ele Mântuitorului Hristos, ca un Mir cu bună mireasmă, râvna lor pentru toată faptă bună, milostenia către cei din suferinţă şi ascultarea de părintele lor duhovnicesc.
Mamele creştine aduc Stăpânului Hristos cel mai preţios Mir creştin, adică naşterea, creşterea şi educarea copiilor lor în frica de Dumnezeu. Iar mamele în vârstă, bunicile şi văduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugăciunilor şi păstrează cu sfinţenie evlavia ortodoxă pe care o moştenim din moşi strămoşi.
Iată deci că şi dumneavoastră, fiicele Bisericii Ortodoxe de astăzi, sunteţi urmaşele mironosiţelor din vremea lui Hristos şi purtaţi în inimă bună mireasmă a credinţei, a rugăciunii şi a iubirii creştine. Numai de veţi alerga cu evlavie la biserică împreună cu copiii dumneavoastră, precum alergau odinioară sfintele mironosiţe la Mormântul lui Hristos.
Despre sfintele femei vă mai pot spune că au fost momente în viaţa Mântuitorului Hristos, când ele erau mai curajoase decât Apostolii. De pildă, în momentul prinderii Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, Apostolii toţi L-au părăsit, afară de Sfântul Evanghelist Ioan, iar Petru Îl şi trădează şi se jură de trei ori că nu-L cunoaşte pe Iisus Hristos. Însă femeile, îl urmau de departe, atât la sinedriu cât şi pe drumul Golgotei. Îl însoţesc când Mântuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosiţa Veronica Îl şterge cu mahrama, care devine prima icoană cu chipul lui Hristos. Toate mironosiţele privesc cum Îl bat în cuie şi-L răstignesc între cei doi tâlhari; aud ultimele cuvinte ale Mântuitorului şi plâng cu lacrimi amare când Hristos îşi dă duhul, zicând: Săvârşitu-s-a!
După răstignire, când Apostolii erau ascunşi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea în cap, se apropie de Sfântul Mormânt ca să ungă trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Şi tocmai atunci când ajung la acolo şi căutau trupul Domnului, găsesc mormântul Lui deschis şi gol, iar un înger le spune că Hristos a înviat, şi le arată giulgiul înfăşurat alături.
Maria Magdalena, această mironosiţă bărbătoasă căreia Iisus îi scoate şapte duhuri din fiinţa ei şi o face cea mai aprigi apărătoare a creştinismului şi mărturisitoare a lui Hristos, plângea la mormânt când celelalte femei plecaseră. Ea caută trupul Domnului, însă mormântul era gol. Apoi întâlneşte pe cineva la mormânt şi credea că este grădinarul. De accea îl întreabă: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica (Ioan XX,15).
Atunci acel grădinar, Care era Iisus Hristos, îi spune pe nume: Maria! Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus, au făcut ca Maria să-L recunoască. Deşi era acelaşi Iisus Hristos în carne şi oase, cum Se arăta El mai târziu către Apostoli, însă avea ceva schimbat. Fără îndoială era înfăţişarea Sa dumnezeiască, chipul Său transfigurat. De aceea nu era recunoscut decât de cei care aveau cu adevărat inima curată şi ochi inimii luminaţi.
Atunci Maria L-a recunoscut şi a căutat să se apropie de El. Şi Iisus i-a spus: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru!
Nu după mult timp, Mântuitorul se arată ucenicilor Săi în Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea să-i găsească Iisus pe Apostoli adunaţi după Înviere.
Iată deci, că aceste sfinte femei au fost în preajma lui Iisus cel înviat, care Se arată din când în când, ca să-i obişnuiască pe toţi cu trupul Său înviat, pentru că era o mare minune, căci până atunci nimeni nu văzuse un trup înviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul şi dovedit că mort, pentru că a fost răstignit pe Cruce. Apoi s-a făcut această verificare, împungând ostaşii cu suliţa în coasta Lui, din care a ieşit sânge şi apă, cum spune Sfântul Evanghelist Ioan (Ioan 19, 34). Semnele mortului te lasă convins că era mort. De aceea au predat trupul lui Hristos, în mâinile lui Iosif şi Nicodim ca să-L îngroape.
Ei Îl pun în mormânt pe Iisus Hristos, pecetluiesc mormântul cu o lespede foarte grea, ca să nu poată nici un apostol să-L caute şi să-I fure de acolo. Dar, cu toate aceste măsuri, Iisus răzbeşte pietrele groase şi grele şi, prin înviere, iese afară cu dumnezeiască Să putere, încât îi încredinţează, în timp de patruzeci de zile, pe Apostoli şi pe femeile mironosiţe şi pe alte sute de persoane, ca Iisus Hristos a înviat din morţi. Astfel Hristos, prin înviere, este o garanţie a învierii noastre. Pentru că aşa cum Iisus Hristos a înviat din morţi, cum spune Sfântul Apostol Pavel, aşa şi noi vom învia din morţi.
Deşi mergem cu trupul în mormânt şi ne acoperă cu ţărână şi ne mănâncă viermii, încât trupul se transformă în praf şi pulbere, această pulbere va învia şi se va reface trupul nostru şi vom fi ca şi acum, aceleaşi persoane; şi ne vom uni cu sufletul viu şi vom forma acelaşi om, acelaşi bărbat, aceeaşi femeie care am fost şi pe pământ. Şi, după faptele noastre bune sau rele, vom trece dincolo, la judecata lui Dumnezeu, şi vom petrece veşnicia întreagă aşa cum ne-am dus viaţa în această lume.Amin.

                                           Parintele Sofian Boghiu,Ne vorbeste Parintele Sofian, Editura Episcopiei Romanului, 1997

Leave a reply

required