Răcirea duhovnicească începe prin uitare. Omul uită binefacerile lui Dumnezeu, de Dumnezeu Însuși și de mântuire. Uită și primejdia de a rămâne fără Dumnezeu; pomenirea morții dispare. Într-un cuvânt, dispare întreaga noastră latură duhovnicească. Aceasta este pricinuită atât de vrăjmași, cât și de răspândirea gândurilor din pricina faptelor (deșarte) și îndeosebi a părtășiei cu lumea. Atunci, toate cele duhovnicești sunt trecute cu vederea, inima se răcește și simțirea celor duhovnicești este întreruptă. Inima se arată fără vreun simțământ.
Când se întâmplă una ca aceasta, împreună cu ea vin și tristețea și lipsa de grijă. Ca urmare a acestora, ocupațiile duhovnicești se amână pentru altă vreme ori chiar dispar pe de-a-ntregul și începe vechea negrijă de dinainte și o viață plină de tristețe, prin uitarea de Dumnezeu și prin plăcerea de sine.
O astfel de viață este pustie! Dacă vreți să nu cădeți într-o asemenea prăpastie, păziți-vă de primul pas: uitarea. Pentru aceasta, amintiți-vă întotdeauna de Dumnezeu și de lucrurile Lui.

                                                   Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, Editura Sophia, București, 2015, pp. 5-6

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.