Părinte, individualismul este, se pare, o boală a societăţii. Se extinde, oare, şi asupra credincioşilor?
Da, este într-adevăr un mare defect al momentului istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că este nevindecabil.
Noi suntem atenţi cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare, care se face cu primul pas, dar pus bine, pe direcţie. Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităţi trebuie trăită ca fiind propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere şi pentru cel care este lângă noi.
Acesta este sensul educaţiei creştine despre creaţie, pe care trebuie să îl ştim. Din momentul în care s-a izolat, omul a făcut o semi-asociaţie cu diavolul, pentru că ascultă numai propriile gânduri.
Lucrul primordial în concepţia creştină este jertfa; condiţia ca să te mântuieşti, respectiv ca să te luminezi, este să ştii să te jertfeşti. Apostolul Petru, la Schimbarea la Faţă a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…”. Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: „Bine, Petre”. Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota? O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti. Asta este explicaţia lumânării sau a candelei. Şi dacă nu ştim să jertfim, stăm pe loc.

                                Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 187-188

Leave a reply

required