De multe ori aversiunea noastră împotriva aproapelui nu izvorăşte dintr-un fapt obiectiv, dintr-o atitudine pe care semenul nostru a avut-o, ci adeseori izvorăşte dintr-o atitudine pe care noi numai ne închipuim că a avut-o. Câteodată spui câte un cuvânt fără să ai o intenţie rea, dar cel care se ştie puţin vinovat se simte insultat şi dezvoltă pe nedrept o ură împotriva aproapelui său. Iertaţi primii, şi dacă păcatul este al semenului, şi dacă este al vostru; chiar și atunci când vi se pare că numai semenul vostru a greşit.
Aceasta este o poruncă a lui Dumnezeu, care ne cere să nu-l nedreptăţim pe aproapele nostru, să nu îi atribuim rele intenţii, să nu-l detestăm că a făcut ceva fără socotinţă. Noi suntem de vină. Nu avem pentru ce să-l iertăm pe aproapele nostru, ci să-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru nedreptatea noastră.
Dacă într-adevăr cineva ţi-a făcut rău, du-te şi te împacă cu el. Dacă nu vom ierta pe aproapele nostru, nici Dumnezeu nu ne va ierta pe noi. Câte greşeli nu facem în fiecare zi? Câte păcate nu săvârşim cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul? În fiecare zi sute de păcate năvălesc în inima noastră şi o întinează, şi fac sufletul nostru nedemn de a sta în faţa lui Dumnezeu. Şi-I cerem iertare lui Dumnezeu, Care ne iartă de atâtea ori. Să fim şi noi la fel, să-l iertăm pe aproapele nostru, că nu ne supără atât de mult fratele nostru, cât Îl supărăm noi pe Dumnezeu în fiecare zi!
Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 39-40