Potrivnicul L-a încercat pe Domnul prin aceste trei: prin neputinţa trupului, prin slava deşartă şi prin ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascuns în ele momeala plăcerii sau acul păcatului, însă în chip felurit. Toate la un loc alcătuiesc chipul dintâi al vrăjmaşului sau, după Sfântul Maxim, ispita prin plăcere.
Tot războiul potrivnicului acesta a fost: să-L facă pe Domnul să calce dragostea către Dumnezeu ca Tată. Căci ştie vrăjmaşul că plăcerea pământească, pentru cine umblă după ea, are drăceasca putere ca să desfacă pe om de dragostea lui Dumnezeu şi să o întoarcă spre plăcerea a orice altceva afară de Dumnezeu.
Prin urmare, dacă mai avem inima prinsă de ceva de pe pământ, stăpânitorul lumii acesteia încă ne mai ţine legaţi în împărăţia lui, de vreme ce dragostea noastră către Dumnezeu încă ne-a ars. După ce Domnul l-a bătut pe diavolul în pustia Carantaniei, a venit ca să-l bată şi între oameni.
Satana i-a răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, cărturarii şi fariseii (lumii vechi), unelte ale sale, oameni slabi, dar cu putere mare, ca doar Iisus îi va blestema sau îi va urî, greşind măcar împotriva celei de a doua porunci, porunca iubirii de oameni. Aceasta este, cum zice Sfântul Maxim, ispita a doua prin durere, care e stârnită de potrivnicul cu menirea de a învrăjbi pe Iisus cu oamenii şi pe oameni întreolaltă. Iată cuvintele Sfântului Maxim Mărturisitorul despre acest numit al doilea fel de ispită pe care l-a avut Mântuitorul de învins. După ce, aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite, cea prin plăcere, a zădărnicit planul puterilor, căpeteniilor şi stăpâniilor celor rele, Domnul le-a îngăduit să-şi pună în lucrare şi al doilea atac, adică să vină încercarea ce le mai rămăsese: ispita prin dureri.
Să urmărim, deci, uneltirile potrivnicilor, să vedem metoda lor şi metoda lui Dumnezeu, tot cam în cuvintele Sfântului Maxim.
Neputând vrăjmaşul să-L facă pe Domnul să calce porunca iubirii de Dumnezeu prin cele ce i le-a făgăduit în pustie, s-a străduit pe urmă, după ce a [revenit în lume, cu ajutorul nelegiuirilor iudei, să-L facă să calce porunca iubirii de oameni. Satana (care înseamnă „potrivnic”) îi îndemna pe cărturari şi farisei la felurite meşteşuguri împotriva lui Iisus, ca neputând răbda încercările, cum credea el, să fie adus să-i urască pe cei ce-i întindeau curse şi aşa să calce porunca iubirii de oameni. Dar Domnul, ca un Dumnezeu cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât pe fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fi făcut-o, fiind din fire bun?), ci prin iubirea faţă de ei bătea pe cel ce lucra prin ei, iar pe cei purtaţi de el nu înceta să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i înfricoşeze, să-i plângă ca pe unii ce puteau să nu se lase conduşi de el.
Blestemat de ci, se purta cu îndelungă răbdare. Mântuitorul, e drept, i-a mustrat si i-a certat ca nimeni altul, însă nu i-a urât nici o clipă, de vreme ce pe diavolul din ei îl certa şi-l umilea, dându-l la iveală, şi îi învăţa înainte.
Pătimea cu îndurare şi le arăta toate faptele iubirii, îi învăţa căile vieţii şi zugrăvea, prin fapte, chipul vieţuirii creştineşti, vestea învierea morţilor şi făgăduia viaţa veşnică şi împărăţia Cerurilor celor ce cred, iar necredincioşilor (ateilor) le vestea înfricoşatele pedepse veşnice. Iar pe cel ce lucra prin ei (prin atei) îl bătea cu iubirea de oameni, iubindu-i şi pe ei, deşi îi ducea acela. O, minunat război!
În loc de ură, Iisus arată iubirea şi răpune pe tatăl răutăţii prin bunătate. în acest scop răbdăm atâtea rele de la ei, mai adevărat vorbind, pentru ei. S-a străduit până la moarte în chip omenesc pentru porunca iubirii şi, biruind biruinţa deplină împotriva diavolului, a primit cununa învierii pentru noi. Astfel Adam cel Nou a înviat pe cel vechi.
Trăirea acestor porunci arde pe diavol aşa de cumplit încât acesta răscoală puterile iadului şi cu ele aţâţă pe oamenii lumii acesteia, care-s biruiţi de el, şi îi năpusteşte împotriva lui Iisus şi a oricărui ucenic al Lui. Iar prin lege, prin stăpânitorii lumii acesteia, prin slujitorii Templului, arhiereii Ana şi Caiafa, prin Iuda vânzătorul, diavolul, [care] nu-L mai putea răbda să-i facă împărăţia de jaf, îi cere nedreapta răstignire pe cruce, în rând cu tâlharii.
Când războiul nevăzut între iubire şi ură a ajuns aici, Iisus bate pe diavol tot ca om, să nu uităm, prin neputinţa şi nepreţul trupului, adică prin desăvârşita lepădare de sine sau prin primirea de bună voie a morţii. Plăcerea a alungat-o cu hotărâre puternică, durerea însă a primit-o cu durere mare.

Părintele Arsenie Boca, Semințe Duhovnicești, Editura Lumea Credinţei

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.